Fotbal   •   Liga 1   •   AMENDAŢI

Iertaţi, dar arşi la buzunare

Articol de Ionuţ Petrişor   —  marţi, 26 august 2008

Boya şi Bozovici au fost reprimiţi la antrenamente, însă au fost şi amendaţi cu suma-record de 20.000 de euro





După ce au fost excluşi din lot pentru meciul cu Dinamo, Vladimir Bozovici şi Pierre Boya au fost amendaţi ieri cu suma maximă prevăzută de Regula­men­tul Intern: 20.000 de euro ! Totuşi, cei doi au participat ieri la antrenament şi s-au pregătit normal, alături de ceilalţi jucători care nu au evoluat cu Dinamo.



Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, a explicat decizia CA: “Am aplicat Regulamen­tul, sînt convins că asta a fost ultima lor escapadă. În plus, au mai pier­dut şi 5.000 de euro, pe care i-ar fi putut primi dacă jucau cu Dinamo”.



Fundaşul muntenegrean şi camerunezul au petrecut, cu trei zile înainte de partida cu Dinamo, într-unul din cluburile bucureştene. Mahmur, Bozovici nu a mai fost în stare să ajungă la Pro Rapid vineri dimineaţă. Boya a reuşit să se trezească şi a participat la antre­nament, însă Jose Peseiro a observat că atacantul mirosea a alcool şi i-a scos pe amîndoi din lot pentru derby. Bozo şi Boya au fost prezenţi însă la meci, duminică seară, dar au plecat înainte ca Alexandru Tudor să fluiere startul, pentru a nu fi luaţi la ţintă de fanii rapidişti.





I-a explodat casa

În urmă cu patru luni, Bozovici a fost lovit de un alt necaz. Casa în care locuiesc părinţii lui, în Serbia, a explodat. “Din fericire, ai mei sînt în regulă, nu erau acasă în momentul respectiv. Am încercat să trec peste asta, deşi am pierdut tot: casă, maşină, tot ce aveam. Mă bucur că sînt sănătoşi, asta e cel mai important”, a povestit Bozovici pentru rapidisti.ro.





“Sînt supărat pe Bozo şi pe Pierre, dar eu cred în ei şi voi încerca să îi aduc pe drumul cel bun”

JOSE PESEIRO, antrenor Rapid





80.000 de euro pe sezon cîştigă Bozovici la Rapid. Boya are un salariu de 200.000 de euro anual

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.