International   •   Liga Campionilor   •   PSG - ARSENAL

Craioveanu și Mutu n-au menajat-o pe Arsenal: „Fotbalul te pedepsește”

+43 Foto
Arsenal, în finala Ligii Campionilor // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  sâmbătă, 30 mai 2026

Fostul mare fotbalist Gică Craioveanu, 58 de ani, consideră că „fotbalul a pedepsit-o” pe Arsenal, care a pierdut finala Ligii Campionilor la loviturile de departajare, 3-4, după 1-1 în cele 120 de minute de joc cu PSG.

Arsenal a deschis scorul devreme la Budapesta, în minutul 6 prin Kai Havertz, dar acela a rămas SINGURUL șut cadrat de „tunari” în 120 de minute de joc.

Echipa lui Mikel Arteta s-a mulțumit să apere acel avantaj fragil, ceva ce a reușit până în minutul 65, când Ousmane Dembele a transformat penalty-ul obținut de Kvaratskhelia.

Pe plan ofensiv, campioana Angliei a propus foarte puțin, statisticile fiind grăitoare: 64%-36% posesia, 21-8 raportul șuturilor, 106-26 raportul atacurilor, 11-3 la cornere, 837-199 la pase reușite. Toate în favoarea Parisului!


Craioveanu și Mutu n-au menajat-o pe Arsenal: „Fotbalul te pedepsește”

În acest context, fostul fotbalist Gică Craioveanu a spus la DigiSport că „fotbalul te pedepsește, iar în această seară i-a pedepsit pe cei de la Arsenal”.

„Modest, modest meci. Fotbalul crește în valoare când sunt ocazii. Spune-mi 3 ocazii mari în tot meciul. (...)

Arteta e noul Simeone al fotbalului modern. Joc urât! În minutul 90, când a schimbat strategia și a vrut să joace, au jucat fotbal. Au avut câteva momente bune de joc. Bagă-l pe Zubimendi, a fost cel mai bun jucător al tău tot sezonul, știe cu mingea”, a adăugat el.


Într-o notă similară a comentat și Adrian Mutu: „Din statistici se vede clar cine a controlat jocul. Foarte puțin pentru o finalistă de Champions League, dar probabil asta a fost strategia lui Arteta, să stea la cutie și să nu le dea spații, să nu riște contraatacuri”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.