Oumar Solet (26 de ani) este tot mai aproape să facă pasul spre campioana Italiei. Fundașul central poate semna un contract până în 2031, cu salariu de 2,5 milioane de euro net pe sezon. Formula transferului de la Udinese este împrumut cu obligație de cumpărare.
Francezul de 1,92m este unul dintre obiectivele lui Inter pentru întărirea defensivei alături de Tarik Muharemovic, stoperul bosniac al lui Sassuolo, deținut în coproprietate cu Udinese. Dar cu Solet, tratativele avansează mai rapid și întrucât concurența e mai mică.
Italienii au aflat ultimele informații din culisele negocierilor purtate de conducerea nerazzurrilor cu clubul friulan. Așa cum scrie Tuttosport, că Solet se afla pe radarul nerazzurrilor de când juca pentru Salzburg: „Probabil că ar fi încercat deja să-l transfere vara trecută, dacă francezul nu ar fi fost implicat într-un proces în care este acuzat de agresiune sexuală.
Din această perspectivă, poziția clubului rămâne neschimbată. Nerazzurrii nu se vor asocia cu un jucător implicat într-un dosar penal.
Francezul Oumar Solet (în duel cu Marcus Thuram) a fost urmărit și la meciul Inter - Udinese 1-2 / Foto: Imago
Împrumut pentru Oumar Solet, dar cu obligație de cumpărare pentru Inter între 20 și 30 de milioane de euro
„Se așteaptă ca Tribunalul Udine să se pronunțe asupra cererii procurorului de clasare a cazului sau dacă dispune anchetă suplimentară. Dacă acuzațiile împotriva jucătorului sunt retrase, Inter poate accelera negocierile pentru transfer”, explica sursa citată. Iar în această dimineață a venit clasarea, după cum anunță agenția ANSA.
Același Tuttosport vine cu detalii de la discuții: `„Friulanii ar putea accepta și împrumut cu obligație de cumpărare pentru o sumă între 20 și 30 de milioane de euro, ce ar urma să fie activată odată ce echipa lui Cristi Chivu va obține primul punct în februarie 2027.
Această soluție ar fi preferată de Inter, care, se pare, a luat deja legătura cu anturajul jucătorului. Acordul ar urma să prevadă semnarea unui contract pe cinci ani, cu un salariu stagional de 2,5 milioane de euro net pe sezon”.
Pe lângă Manu Kone, Inter îl vrea și pe N'Dicka de la Roma!
Mai nou, Chivu a mai pus ochii pe un apărător central. De la AS Roma ar putea fi ofertat nu doar mijlocașul Manu Kone, curtat și vara trecută, ci și Evan N'Dicka. Ambii jucători se află pe lista celor pe care giallorossi ar putea să-i vândă pentru a respecta fair-play-ul financiar.
Mile Svilar intervine în careul Romei la o minge urmărită de Evan N'Dicka și Rasmus Hojlund, într-un meci Napoli - AS Roma / Foto: Imago„În această vară, apărarea nerazzurrilor va fi remaniată: contractele lui Acerbi și de Vrij au expirat, Bisseck se află în atenție pentru o vânzare și mai este și Bastoni, pe care Beppe Marotta a încercat să-l țină departe de zvonurile de mercato, dar care rămâne atractiv pentru o mutare în străinătate.
Numele invocat de Cristian Chivu - în cazul plecării fundașului central al echipei naționale - este tocmai cel al lui N'Dicka”, a dezvăluit astăzi cotidianul roman Il Messaggero.
Evan așteaptă. E conștient că, în acest moment al tranziției dintre directorii sportivi Massara și D'Amico, niciun club nu se poate apropia de Roma. Dar, în același timp, știe că e dintre jucătorii, alături de Koné, Pisilli, Svilar și Soulé, pe care clubul îi poate sacrifica
- Il Messaggero, cotidian italian
{{text}}