Home, sweet home!

Locuinţa Constantinei Diţă a ajuns loc de pelerinaj pentru vecinii din Colorado


Pentru români, Colorado în­seamnă gîndacii care mîn­cau cartofii. Aşa se numeau. Gîndacii de Colorado.

Pentru americani, este “locul unde merită să-ţi creşti copiii”. Sau să te retragi la pensie, pentru cerul albastru şi aerul curat. Plus investiţia în mişcare, pe care o fac mulţi locuitori.

Printr-o decizie a comunităţii, oraşul nu se mai poate extinde, ca să se protejeze natura. Municipalitatea a cumpărat terenurile din jurul localităţii

Oraşul unde bicicletele merg pîş-pîş

Capitala se află la Denver, pre­lun­gită cu aglomerarea urbană Den­ver-Aurora-Boulder. Vorba vine aglomerare urbană! În Boulder, 40 de kilometri şi 80 de dolari cu taxiul de la aeroport, locuitorii votează cu democraţii, dar liberalismul merge pînă la natură. Atunci, devin fiare.

Colorado este statul cu cea mai mică rată a obezităţii din SUA

“Pe potecile roşii din pădure nu ai voie să mergi cu bicicleta, ci doar pe jos, ca să nu perturbi animalele. La început, Puşa alerga şi eu o urmam cu bicicleta. Pînă cînd m-au oprit cîţiva oameni care mi-au zis că vor chema poliţia. M-am liniştit”, zîmbeşte Valentin Tomescu, antre­no­rul campioanei olimpice.

Casele sînt simple, încăpătoare, luminoase, din lemn. Străzile sînt curate, te pierzi prin uniformitatea lor care te calmează. Aşa e viaţa în loc­alitatea Erie, din Boulder, Colorado.

Aşteptată la aeroport cu steagul românesc
Constantina Diţă nu a dormit nici măcar zece ore de cînd s-a în­tors de la Beijing. Casa ei este me­reu plină de musafiri care vor s-o felicite, să-şi facă poze cu ea, să atingă medalia.

Dulcele gloriei a început încă de cînd a aterizat în America. Constan­ti­na Diţă a fost întîmpinată la aeroport de o parte din comu­ni­ta­tea românească stabilită în Boul­der şi-n împrejurimi. “M-au emo­ţi­o­nat cînd au apărut cu steaguri româneşti. Pasagerii nu ştiau ce se întîmplă”, spune Puşa.

Pe lîngă ei au fost prezenţi şi o mulţime de ziarişti de la televi­zi­u­nile locale. “Am avut şi eu parte de minutul meu de publicitate. Jur­na­liş­tii m-au confundat cu Puşa pen­tru că eram într-un trening pe care scria România”, îşi aduce aminte Ma­­riana Manut, o prie­te­nă.

Dialog tipic american
În această după-amiază de sîmbătă, în casa Puşei au intrat pa­tru oameni pe care nu-i mai văzuse niciodată. Au auzit la te­le­vizor că Puşa se antrenează în Boul­der şi-au apelat la o cunoş­tin­ţă co­mu­nă pentru a-i trece pragul atletei din România. Casa s-a umplut deja. Fa­milia Haydock i-a adus cam­pioanei un coş cu fructe.

– Ne-am uitat la cursă din nou. Şi ghici ce? Constantina zîmbeşte.
– Ai cîştigat din nou!, spune Cindy Haydock.

Stilul american e contaminant. Se bucură din orice. Nouă, euro­pe­ni­lor, ne place să-i numim “fericiţi artificial”. Nu le pasă.

– Te-ai căutat pe Google?, întrebă Cindy.
– Nu!

– Ai peste un milion de afişări! exclamă aceeaşi Cindy.

Cînd medalia poposeşte în living, ochii celor patru membri ai familiei Haydock strălucesc.

– E mai grea decît am crezut!, spune JT, fratele mai mare.

– De ce ţi se spune Puşa?

– Cei de acasă îmi spuneau aşa. Constantina e prea lung.

După ce au cîntărit medalia. cei doi copii ai familiei descoperă şi utilitatea parchetului din casa atletei : “Omule, e bun de dat cu placa!”.

Nici o temă nu e tabu

– Ce ai mirosit în timpul cursei? Că te-am văzut să ştii....
– Un pic de mentol.

– Cînd ai ştiut că o să cîştigi?
– În ultimii două sute de metri.

Confuziile se mai produc şi sînt amuzante. În timp ce pentru români Constantina a alergat 42,195 kilometri, pentru americani ea a parcurs 26 de mile şi 385 de yarzi.

– Şi cu dopingul cum e?, in­ter­vi­ne din nou domnul vice­pre­şe­dinte şi tatăl familiei curioase.
– Totul e bine. Mi-au luat trei fiole de sînge la început şi la final patru, spune împăcată Puşa

– Wooow! Toată lumea e testată la fel?
– Nu, doar primele trei, iar urină dau primele opt.

– Cum poţi să le dai probe, cînd eşti atît de deshidratată?
– Eeee. Reuşeşti. Şi surîde complice către antrenorul său.

“Wooow, real gold!”
După minute bune de iscodit, o exclamaţie întrerupe buna-dis­po­ziţie. “Wooow! E aur adevărat. Nu cre­deam că e chiar aur”. Şi medalia tre­ce din nou pe la toţi membrii fa­mi­liei. “Trebuie să aibă cel puţin 1 pound”.
Cindy a venit cu un aparat de fotografiat digital mic . Ea spune că şi-ar fi dorit să vină cu unul mai ma­re, profesional, dar n-a îndrăz­nit. Înainte de a pleca de acasă, măr­­turiseşte că şi-a golit cardul de me­morie pentru a face cît mai mul­te poze cu vecina sa campioa­nă.

– Mulţumim, a fost senza­ţio­nal!
Puşa conduce invitaţii. Medalia rămîne pe masa din living lîngă coşul cu fructe.


Marile performanţe în maraton nu se pot obţine fără pregătire la altitudine. Diţă a ajuns la Boulder după Lidia Şimon, care a obţinut argintul olimpic în 2000 şi aurul mondial în 2001”
NICOLAE MĂRĂŞESCU, fost secretar general FRA