Inigo Perez (38 de ani), fostul antrenor al lui Andrei Rațiu de la Rayo Vallecano, a fost prezentat oficial la Villarreal.
Acesta a semnat un contract valabil până în luna iunie a anului 2029.
Inigo Perez a fost prezentat oficial la Villarreal
La mai puțin de o săptămână de la finala Conference League dintre Crystal Palace și Rayo Vallecano, 1-0, Inigo Perez a fost prezentat în funcția de antrenor principal al echipei Villarreal.
Tehnicianul nu și-a prelungit contractul scadent pe 30 iunie și a încheiat aventura de doi ani și patru luni la Rayo Vallecano.
Anunțul oficial a fost făcut pe pagina clubului din La Liga. Evenimentul de prezentare va avea loc marți, 2 iunie, pe arena „Estadio de la Ceramica”.
Inigo Perez a fost prezentat oficial la Villarreal / foto: villarrealcf.esInigo Perez, noul antrenor al lui Villarreal CF!
Acesta va conduce „Submarinul Galben” în următoarele trei sezoane.
Bine ai venit în noua ta casă!
- mesajul postat de Villarreal
Cariera sa de antrenor a început la Rayo Vallecano, unde a lucrat ca secund al lui Andoni Iraola. Când Iraola a plecat în fotbalul englez, Perez nu a mai putut să-l urmeze din cauza unor probleme birocratice și a preluat conducerea echipei madrilene în februarie 2024, succedându-l pe Francisco Rodriguez după demiterea acestuia.
Pe lângă cariera sa promițătoare de antrenor, Inigo Perez a fost și fotbalist profesionist. În perioada sa de jucător, a jucat pentru Athletic Club, SD Huesca, RCD Mallorca, CD Numancia și CA Osasuna, club de la care s-a retras în 2022.
Villarreal va evolua în Liga Campionilor
Villarreal a terminat pe locul al treilea această stagiunea 2025/26 din La Liga, poziție care îi asigură prezența în faza principală a Ligii Campionilor.
În cel mai recent sezon european, Villarreal a avut un parcurs dificil în Liga Campionilor: doar un egal (2-2 cu Juventus) și șapte înfrângeri în opt meciuri. Ultima partidă s-a încheiat cu un eșec, 0-3 în deplasare la Bayer Leverkusen, pe 28 ianuarie 2026.
{{text}}