Fotbal   •   Liga 1   •   Oțelul

Titularul din Superliga și-a anunțat plecarea: „Are și răbdarea mea o limită!”

Diego Zivulic (stânga) nu mai este dispus să accepte alte amânări din partea Oțelului

Articol de Marius Mărgărit   —  luni, 01 iunie 2026

Croatul Diego Zivulic (34 de ani), ajuns la final de contract, după 3 ani petrecuți la Oțelul, a decis să nu-și mai prelungească înțelegerea cu gălățenii, deși înainte de finalul sezonului recent încheiat exista un acord verbal între părți.

Aflat acasă, în vacanță, Zivulic a explicat pentru GSP.ro că „între timp, am mai avut niște discuții cu cei de la Oțelul, dar ei au încercat să schimbe o parte dintre termenii înțelegerii inițiale.

Iar eu nu am putut să fiu de acord. De aceea, acum nu-mi mai rămâne decât să-mi caut o altă echipă, în România, acasă, în Croația, posibil prin Cehia, nu știu încă sigur”.

Diego Zivulic: „Nu am primit nimic din bonusurile pentru sezonul trecut”


Stoperul Oțelului a detaliat: „Sunt chiar puțin surprins de ceea ce mi-au spus la ultimele discuții. Eu eram deschis și aș fi semnat o prelungire. Dar nu în condițiile propuse acum de Oțelul, nu după ce eforturi am făcut noi în campionatul trecut.

Toți colegii sunt, cel mai probabil, în aceeași situație, dar eu o să vorbesc numai despre mine. Și cred că am avut destul răbdare și înțelegere. Au fost probleme cu banii și am înțeles.

Am fost de acord să semnăm documente adiționale, să fie amânată plata acelor bonusuri restante de anul trecut până în aprilie-mai.

Dar nu se poate la infinit, are și răbdarea mea o limită! Nu am primit niciun bonus pentru tot sezonul trecut. Nu sunt genul care să facă scandal sau circ, dar acesta este adevărul”.


„Acum îmi propuneau o amânare la amânare”

Jucător de bază al formației de la malul Dunării, Zivulic a bifat 34 de apariții ca titular, din cele 39 de partide din Superligă, plus două în Cupa României.

El a continuat spunând că „acum au venit să-mi propună o altă înțelegere. Să amâne încă o dată plata acelor restanțe provenite din bonusuri. Care sunt trecute în contract, nu sunt pe vorbe.

Adică voiau să-mi dea o parte peste 6 luni, alta peste 9 luni și ultima peste un an. Nu este o sumă imensă, dar sunt bani pe care eu am muncit. Când clubul a avut nevoie, am înțeles, am jucat, ne-am făcut treaba, cum era și normal.

Echipa a terminat pe locul trei în play-out, la numai două puncte de FCSB. În ultimele două meciuri am urcat încă două locuri, ceea ce înseamnă automat un plus financiar pentru club, din drepturile TV.

Jucătorii care au plecat în timpul sezonului au fost plătiți integral, iar noi care am rămas și am dus greul, nu. Asta nu mi se mai pare normal. Nu știu, încă nu m-am decis dacă voi merge la comisii. Dar nu am de gând să renunț la acești bani!

Dacă lucrurile se schimbă și rămân cum le-am vorbit inițial, eu n-am nicio problemă să revin la discuții. Dar, cel mai probabil nu se va întâmpla asta și ne vom despărți. Și voi semna cu prima echipă cu care mă voi înțelege asupra condițiilor. Deocamdată sunt liber”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.