Federația din Ghana a publicat lotul pentru Campionatul Mondial în primele ore ale zilei de marți, înaintea unui meci de pregătire împotriva Țării Galilor, programat marți seară la Cardiff (21:45).
Echipa Ghanei, antrenată de Carlos Queiroz, va înfrunta Panama, Anglia și Croația în Grupa L.
Mijlocașul echipei Villarreal, Thomas Partey, a fost inclus în lotul de 26 de jucători al Ghanei pentru Cupa Mondială, deși urmează să fie judecat în Regatul Unit pentru viol și agresiune sexuală, conform New York Times.
Thomas Partey, care urmează să fie judecat pentru viol și agresiune sexuală, în lotul Ghanei
Partey, în vârstă de 32 de ani, a părăsit-o pe Arsenal la expirarea contractului său pe 30 iunie 2025, după aproape cinci ani petrecuți la club. Deși clubul din Premier League purta discuții pentru prelungirea înțelegerii mijlocașului, acesta a plecat în cele din urmă liber de contract la Villarreal.
Pe 5 iulie 2025, Partey a fost acuzat de cinci capete de acuzare pentru viol și unul pentru agresiune sexuală. În septembrie, el a pledat nevinovat. În luna februarie a acestui an, a fost acuzat de încă două fapte de viol, pentru care a pledat din nou nevinovat în aprilie.
Thomas Partey, urmărit penal sub 7 capete de acuzare // foto: Imago ImagesCele șapte capete de acuzare pentru viol și unul pentru agresiune sexuală vor fi judecate la Southwark Crown Court din Londra. Procesul era programat inițial pentru noiembrie, dar ar putea fi amânat până la începutul anului 2027. Conform condițiilor eliberării pe cauțiune, Partey este obligat să notifice autoritățile cu privire la orice plan de a călători în străinătate.
Reglementările guvernului Statelor Unite precizează că „dacă ați fost vreodată arestat, avertizat și/sau condamnat pentru o infracțiune oriunde în lume, sunteți obligat să declarați acest lucru la aplicarea pentru viză”.
Antoine Semenyo (26 de ani, aripă dreapta), de la Manchester City, este alt star din lotul Ghanei.
Lotul Ghanei pentru Cupa Mondială
Portari: Benjamin Asare (Accra Hearts of Oak), Lawrence Ati-Zigi (St. Gallen), Joseph Anang (St. Patrick’s Athletic)
Fundași: Baba Rahman (PAOK), Gideon Mensah (Auxerre), Marvin Senaya (Auxerre), Alidu Seidu (Rennes), Abdul Mumin (Rayo Vallecano), Jerome Opoku (Istanbul Basaksehir), Jonas Adjetey (Wolfsburg), Kojo Oppong Peprah (Nice), Derrick Luckassen (Pafos), Elisha Owusu (Auxerre)
Mijlocași: Thomas Partey (Villarreal), Kwasi Sibo (Real Oviedo), Augustine Boakye (Saint-Etienne), Caleb Yirenkyi (FC Nordsjaelland), Abdul Fatawu Issahaku (Leicester City)
Atacanți: Kamaldeen Sulemana (Atlanta), Christopher Bonsu Baah (Al Qadsiah), Ernest Nuamah (Lyon), Antoine Semenyo (Manchester City), Brandon Thomas-Asante (Coventry City), Prince Kwabena Adu (Viktoria Plzen), Inaki Williams (Athletic Bilbao), Jordan Ayew (Leicester City)
{{text}}