Fotbal   •   Liga 1   •   TURCIA

Transferul lui David Matei, pe prima pagină în Turcia

David Matei, Universitatea Craiova // foto: Instagram

Articol de Cosmin Nistor   —  marți, 02 iunie 2026

Viitorul lui David Matei (19 ani) continuă să fie intens discutat în Turcia. După ce în ultimele zile numele mijlocașului de la Universitatea Craiova a fost asociat cu un transfer la Gaziantep, subiectul a ajuns acum pe prima pagină a publicațiilor sportive din această țară.

La doar două zile după informațiile apărute în Fotomac, și jurnaliștii de la Tekspor au acordat spații ample situației fotbalistului oltenilor, considerat unul dintre cei mai promițători tineri jucători din fotbalul românesc.

FOTO. David Matei, pe prima pagină în Turcia

Publicația turcă susține că Mirel Rădoi, cel care a lucrat deja cu Matei la Craiova, lucrează deja la strategia pentru noul sezon și că a înaintat conducerii lui Gaziantep un raport detaliat privind transferurile pe care le consideră necesare.


Prima pagină a publicației Tekspor

Potrivit sursei citate, tehnicianul român își dorește în special fotbaliști tineri, cu potențial de dezvoltare, iar David Matei s-ar număra printre principalele ținte.

Potrivit informațiilor, antrenorul principal Mirel Rădoi, care pregătește meticulos noul sezon, a înaintat conducerii un raport detaliat privind transferurile. Se înțelege că raportul tehnicianului român se concentrează în special pe jucători tineri și de perspectivă, iar David Matei ar fi unul dintre numele aflate sus pe listă.



Tânărul mijlocaș, considerat unul dintre cei mai promițători jucători produși de fotbalul românesc în ultima perioadă, l-ar fi impresionat pe Rădoi prin calitățile sale de organizare a jocului și tehnica individuală.



Matei, care a ajuns chiar și în atenția echipei naționale a României, este văzut ca una dintre soluțiile pentru lipsa de creativitate din linia de mijloc a celor de la Gaziantep FK.

După ridicarea oficială a interdicției la transferuri, conducerea celor de la Gaziantep FK este așteptată să facă pași concreți pentru semnarea lui David Matei



- a notat publicația turcă Tekspor

Matei s-a impus rapid în Bănie


David Matei a ajuns în Bănie în vara lui 2025, când Universitatea Craiova a plătit aproximativ 75.000 de euro pentru transferul său de la CSA Steaua. Mijlocașul s-a adaptat rapid și a devenit una dintre principalele soluții ale oltenilor pentru regula U21.

În sezonul recent încheiat, Matei a bifat 36 de meciuri în toate competițiile, 5 goluri și 2 pase decisive. Evoluțiile sale i-au adus și prima convocare la echipa națională a României, selecționerul Gheorghe Hagi chemându-l pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor.

Cotat la 900.000 de euro de Transfermarkt, David Matei și-a trecut deja în palmares titlul de campion al României și Cupa României alături de Craiova.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.