Rapid a anunțat oficial despărțire de italianul Mauro Pederzoli (64 de ani), fostul director sportiv al clubului. Adus în 2025 în Giulești, acesta părăsește echipa după un an.
Locul i-a fost luat de Marius Bilașco, fostul atacant al Rapidului. Acesta s-a întors în Giulești pe parcursul sezonului, după despărțirea de CFR Cluj.
Mauro Pederzoli, oficial OUT de la Rapid
„Colaborarea dintre FC Rapid și directorul sportiv Mauro Pederzoli a ajuns la final. Pe această cale, îi mulțumim pentru munca depusă, profesionalismul și dedicarea sa și îi urăm mult succes în viitor. Grazie, Mauro!”, a transmis Rapid, pe rețelele de socializare.
De-a lungul timpului, Pederzoli a mai fost director sportiv la Brescia Cagliari, Torino, Novara, Porteno, Miami FC, Parma, Academia AC Milan.
Mauro Pederzoli, criticat în acest sezon
Înainte de plecarea din România, Pederzoli a fost criticat de Adrian Mutu, fost antrenor la Rapid, și Cristi Săpunaru, legenda clubului alb-vișiniu.
Italianul ăsta parcă n-a existat. Moldovan n-a fost președinte, cum este acum Angelescu. Eu nu cred că Viorel Moldovan a avut drept de semnătură la Rapid, atunci era mai mult spre director sportiv, eu așa cred. În schimb, ăsta chiar a fost director sportiv în funcție, Pederzoli. Așa e, chiar a fost invizibil.
Uite, m-am întâlnit la viața mea cu mulți directori sportivi din Italia. Eu nu știu ce i s-a explicat lui, el fiind un director sportiv din Italia, dacă se comporta ca în Italia era perfect.
- Adrian Mutu, la Digi Sport
Pe Pederzoli nu l-am văzut să zică ceva de când a venit la Rapid, să spună ceva, să răspundă la ceva din calitatea de director sportiv la Rapid. Nu am nimic cu dânsul, dar...
- Cristi Săpunaru
{{text}}