Liga 1

Mitea: “Vin, dar vreau titular!”

Articol de Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Mitea le-a transmis “cîinilor” că este dispus să revină în Ştefan cel Mare doar dacă va juca meci de meci


Dinamoviştii promit să mai facă investiţii în transferuri pentru a clădi o echipă capabilă să cucerească titlul şi să ajungă în grupele Champions Lea­gue. Nicolae Mitea este următoarea ţintă a “cîinilor”, fotbalistul de 23 de ani nefiind în graţiile lui Marco van Basten la Ajax!

Şefii roş-albilor l-au contactat pe Mitea, căruia i-au propus un contract pe trei sezoane, însă mijlo­ca­şul a evitat să dea un răspuns concret: “Am cîteva propuneri din străinătate, dar nimic concret. În cazul în care nu voi ajunge la nici un acord, sînt dispus să revin în Ştefan cel Mare, dar nu în orice condiţii”. Mitea, care a plecat de la Dinamo la Ajax în 2003, este tentat să îmbrace iar tricoul alb-roşu, dar are mai multe pretenţii.

1. În primul rînd doreşte să i se garanteze postul de titular în echipa lui Mircea Rednic!

2. Solicită un salariu apropiat de cel pe care îl cîştigă la Ams­ter­dam, adică 500.000 de euro, plus o su­mă consistentă de bani la sem­nătură. Roş-albii sînt dispuşi să-i ofere cu 100.000 de euro mai puţin.

3. Vrea să aibă o clauză de reziliere de cel mult 2 milioane de euro, pentru a se putea întoarce pe viitor în fotbalul din Occident.

Şefii roş-albilor aşteaptă un răs­puns concret din partea lui Mi­tea pînă la sfîrşitul acestei săp­tă­mîni, 1 septembrie fiind ultima zi în ca­re se pot opera transferuri inter­na­ţionale.

8 meciuri şi două goluri are Nicolae Mitea pentru echipa naţională a României


Vine liber de contract
În acest moment, Nicolae Mitea mai are un an de contract cu Ajax Amsterdam, însă nu mai este dorit de Marco van Basten şi a fost trimis să se antreneze cu echipa de tineret. Mitea a primit o hîrtie din partea conducerii clubului batav, conform căreia poate pleca gratis oriunde este dorit. Pe lîngă Dinamo, fotbalistul de 23 de ani mai este curtat de echipe din Belgia, Olanda şi Spania.

9 meciuri în doi ani
Patru accidentări majore în ultimii trei ani, cea mai gravă fiind o ruptură a ligamentelor încrucişate. Probleme ce l-au ţinut departe de gazon mai mult de 16 luni în această perioadă, el disputînd în ultimele două sezoane doar 9 partide, în care a reuşit să marcheze de două ori! Acum, Mitea susţine că este refăcut în totalitate şi abia aşteaptă să revină pe terenul de fotbal.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.