Daron Russell (28 de ani), conducătorul de joc al lui U-BT Cluj-Napoca, a fost numit MVP-ul finalei Ligii Naționale de Baschet Masculin. Acesta a fost motorul ofensivei alb-negre în seria cu CSM Oradea, câștigată cu 3-1.
Miercuri, 3 iunie, U-BT Cluj-Napoca a câștigat al 6-lea titlu consecutiv și al 8-lea din istorie, după o victorie cu 74-72 în fața lui CSM Oradea. Datorită acestui succes, scorul la general a devenit 3-1, iar campioana României și-a apărat titlul pentru al 5-lea an la rând.
În debutul festivității de premiere, Daron Russell, baschetbalistul naturalizat al gazdelor, a fost desemnat MVP-ul finalei Ligii Naționale. El a avut medii de 23,0 puncte, 5,0 recuperări, 6,8 pase decisive, 1,3 intercepții și 20,3 la eficiență.
Statisticile lui Daron Russell în cele 4 mecuri ale finalei
Meciul 1: 28 de puncte (9/24 din acțiune), 4 recuperări, 3 pase decisive, o intercepție, +20 la eficiență
Meciul 2: 17 puncte (3/16 din acțiune), 7 recuperări, 9 pase decisive, două intercepții, +18 la eficiență
Meciul 3: 24 de puncte (7/17 din acțiune), 4 recuperări, 8 pase decisive, o intercepție, +24 la eficiență
Meciul 4: 23 de puncte (7/22), 5 recuperări, 7 pase decisive, o intercepție, +19 la eficiență
La conferința de presă, „Fatts” l-a însoțit pe Mihai Silvășan și a tras concluziile despre finala cu CSM Oradea.
„A fost dificil, sincer. Felicitări orădenilor, au o echipă bună. În primul meci ne-au lovit tare. Au fost mai fizici decât noi. Antrenorul nostru a încercat să ne avertizeze, dar trebuie să treci pe-acolo ca să înțelegi. Primul meci ne-a arătat că e pe viață și pe moarte pentru ei. Am făcut diferite ajustări în timpul seriei...”, a spus Russell.
„Sunt obosit, omule. Sunt pregătit să celebrez și sunt mândru de echipa mea. Sunt mândru de Silvă și de staff-ul tehnic și sunt recunoscător că am dus la capăt ce aveam de făcut”, a adăugat el, în timp ce antrenorul său l-a bătut părintește pe spate.
Daron Russell, uluit de fanii de la Cluj: „Sunt loiali, ne țin spatele indiferent de ce se întâmplă”
Într-un interviu acordat recent pentru GSP.ro, Daron a vorbit despre relația cu DeWayne, fratele său, care joacă în Spania, la Breogan. El a dezvăluit că cei doi se sună după fiecare meci și își analizează prestațiile.
La ora conferinței de presă, Russell nu apucase încă să ajungă la telefon pentru a-și suna fratele, explicând că a vrut să le mulțumească celor ce au fost la sală pentru a-i susține.
„Sincer, sunt la al 4-lea sezon ca profesionist și aceștia sunt probabil cei mai buni fani pe care i-am avut. Sunt loiali, ne țin spatele indiferent de ce se întâmplă, vin la meciuri cam 5000-6000 în medie, și de fiecare dată când mergem și dăm mâna cu ei ne susțin. Nu vezi asta prea des în Europa”, a spus baschetbalistul de 28 de ani.
„Așa că vreau să le mulțumesc și sunt extrem de recunoscător că am fost la Cluj. Va avea mereu un loc în inima mea, cu siguranță. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru că m-au primit: colegilor mei, evident lui Silvă că a avut încredere în mine. Am început (n.r. relația noastră) prost, dar totul a fost spre bine. M-a motivat, m-a făcut un jucător mai bun. Sunt recunoscător”, a mai precizat Russell.
Daron Russell a dezvăluit lecția învățată de la Mihai Silvășan: „A avea ego nu e un lucru rău”
La finalul conversației, întrebat ce lecție duce cu el după acest sezon, Daron a vorbit despre Silvășan și despre felul în care l-a ajutat în acest sezon să devină un jucător și un lider mai bun.
„Au fost multe lecții în acest sezon. Așa cum am spus, Silvă m-a împins de la spate încă din prima zi și m-a ajutat enorm. El m-a învățat că a avea ego nu e un lucru rău, pentru că eu mă port într-un anumit fel. M-a învățat că pot să îmi păstrez ego-ul, dar să îl folosesc într-un mod mai bun. E ceva ce nu am să uit niciodată”, a explicat MVP-ul finalei.
„Evident, m-a învățat cum să citesc blocajele, dar asta va rămâne mereu cu mine. A avut niște conversații cu mine prin care a încercat să mă facă un jucător mai bun, un lider mai bun și acelea vor rămâne mereu cu mine”, a concluzionat Russell.
Baschetbalistul româno-american a încheiat sezonul 2025-2026 cu medii de 17,9 puncte, 6,4 pase decisive și 3,2 recuperări în cele 51 de meciuri jucate în EuroCup, Liga Adriatică și Liga Națională de Baschet Masculin.
Daron Russell și Mihai Silvășan, la conferința de presă de după câștigarea finalei/Foto: David Istrate (GSP.ro)
{{text}}