Un tribunal din Turcia l-a condamnat pe președintele clubului Fenerbahce, Sadettin Saran, la doi ani și jumătate de închisoare pentru instigare la pariuri ilegale.
Decizia instanței a fost pronunțată cu doar câteva zile înainte ca echipa din Istanbul să-și aleagă un nou conducător.
Președintele lui Fenerbahce, condamnat la închisoare
Instanța din Istanbul i-a găsit vinovați pe Sadettin Saran și pe fratele său, Kenan Saran, de „instigarea unor persoane la implicarea în pariuri ilegale prin publicitate sau prin diverse alte mijloace”, condamnându-i pe amândoi la doi ani și șase luni de închisoare, potrivit independent.co.uk.
Sadettin Saran își anunțase anterior intenția de a se retrage din funcție, clubul programând un congres extraordinar pentru 6-7 iunie pentru a stabili noua conducere.
Totuși, presa locală citată de sursa menționată anterior a relatat că președintele echipei a negat în mod constant orice faptă ilegală în timpul apărării sale în instanță.
Această decizie vine după ce, la începutul acestui an, el a fost reținut pentru scurt timp în cadrul unei anchete mai ample privind consumul de droguri în rândul celebrităților din Turcia, fiind ulterior eliberat.
Sadettin Saran, președintele lui FenerbahceCondamnarea vine pe fondul unor investigații extinse ale autorităților turce privind presupuse meciuri trucate și pariuri ilegale în ligile profesioniste de fotbal din țară. Aceste anchete au dus la suspendarea a zeci de arbitri de către Federația Turcă de Fotbal, alături de reținerea sau arestarea mai multor comentatori, oficiali și jucători, inclusiv de la cluburi din prima ligă.
Fostul președinte al lui Fenerbahce, Aziz Yildirim, și-a anunțat candidatura pentru a conduce clubul, concurând cu omul de afaceri Hakan Safi pentru funcția supremă. Giganții din Istanbul speră că noua conducere îi va ajuta să pună capăt unei perioade de 13 ani fără titlu de campioană.
În sezonul 2025/26, Fenerbahce a terminat pe locul 2, la doar 3 puncte în spatele campioanei Galatasaray. Echipa din Istanbul a venit la începutul acestui an la București pentru un duel cu FCSB în Europa League, partidă încheiată 1-1.
{{text}}