Zeljko Kopic, 48 de ani, s-a îndepărtat de Andrei Nicolescu, 50 de ani, și restul conducerii începând de la eșecul transferurilor în mercato invernal 2026 și aducerea lui George Pușcaș, 30 de ani! Ulterior, croatul și atacantul s-au înțeles foarte bine, dar a rămas un ghimpe între antrenor și oficialii grupării
Zeljko Kopic este istorie pentru Dinamo! Antrenorul care a avut o influență extraordinară în ultimii ani la echipa roș-albă s-a despărțit, oficial, de "haită" vineri dimineață. Practic, ruptura dintre părți s-a consumat în iarnă. Și chiar dacă au existat episoade-pansament, relația nu a mai putut fi restabilită între cele două entități.
Zeljko Kopic a cerut transferuri. Și l-a primit pe George Pușcaș!
În iarnă, când Dinamo, și întreaga suflare a "câinilor roșii", spera că se va implica nu doar în lupta pentru titlu, ci și pentru event, Zeljko Kopic a solicitat transferul unor jucător cu experiență pentru a avea șanse la ceea ce "haita" și-a propus.
Nu era prima oară când antrenorul croat solicita și i se promitea, fără a se ajunge la un rezultat satisfăcător la închiderea transferurilor.
Știind că are nevoie de un atacant de careu care să ducă greul în ofensivă și să pună presiune pe defensivele adverse, Kopic a cerut transferul unui fotbalist cu experiență în acel compartiment. Au fost discuții, au fost promisiuni și a sosit George Pușcaș, 30 de ani.
Conform informațiilor GSP.ro supărarea tehnicianului a survenit din faptul că el a făcut niște propuneri ce-au fost trecute cu vederea, apoi i-a fost adus internaționalul român care nu mai jucase de jumătate de an.
În urmă cu pregătirea, cu un istoric medical și care a sosit sub comanda lui Kopic la o lună de la startul sezonului! Abia de la începutul lunii aprilie a putut reprezenta o soluție pentru Dinamo, mereu la limita efortului fizic și al unei nedorite accidentări.
„V-am dat atâtea liste cu jucători, mereu, atâtea liste... Și nu ați luat în seamă. Voiam un jucător cu experiență, gata să joace imediat" a fost mesajul aproximativ transmis de Kopic conducerii.
„Au fost scumpi, prea scumpi...", au reacționat Andrei Nicolescu și ceilalți conducători. Pe lângă reacțiile președintelui bucureștenilor au fost și cele ale principalilor finanțatori de la Renovatio, care au dezavuat faptul că antrenorul avea solicitări explicite pentru transferuri.
Practic, Kopic solicita jucători cu experiență cu care să se lupte imediat pentru atingerea unor obiective, ceilalți de la club voiau - de fapt, doresc - să mizeze pe fotbaliști tineri, de viitor, care pot fi soluții și de viitor, și de transferuri pe bani mulți.
8meciuri, un gol și un assist a adunat Pușcaș pentru Dinamo
Zeljko Kopic a avut o relație OK cu George Pușcaș. Dar relația cu conducerea s-a deteriorat
Prinși în mizele fotbalului din sezonul de primăvară, Kopic și Pușcaș au legat o relație puternică. Drept dovadă, reacția atacantului imediat după ce croatul și-a anunțat plecarea, vineri dimineață.
„În ciuda faptului că am lucrat împreună doar pentru câteva luni, tu ai jucat un rol important în sosirea mea la Dinamo. Din primul moment, mi-ai arătat încredere și răbdare, în special în perioadele grele precum cea a accidentării mele.
Mesajul transmis de George Pușcaș, public, după plecarea lui Zeljko KopicÎți mulțumesc pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine și pentru club. Sunt sigur că impactul pe care l-ai avut la Dinamo va rămâne în memoria tuturor celor ce iubesc acest club de multă vreme. Îți urez toate cele bune în ceea ce va urma mai departe", a scris Pușcaș pe Instastory ieri la prânz.
Kopic și atacantul au avut o relație bună, doar că supărarea a rămas între antrenor și conducere. I s-a reproșat frecvent de-a lungul ultimilor doi ani că vrea transferuri "scumpe", ale unor jucători experimentați, "cu nume".
Iar printre reproșurile sosite de la birouri a fost în această primăvară și acesta: „Să facă performanță cu ceea ce are la dispoziție, mai ales că bugetul de salarii al lui Dinamo este de podium în Superliga!".
Tocmai de aceea când Zeljko Kopic a venit cu propunerea de a se despărți de club - după ce au existat semnale în acest sens în ultima perioadă - nimeni din conducere nu a insistat pentru a-i schimba gândurile antrenorului. La clauza de reziliere „în oglindă” s-a renunțat încă din iarnă, pe baza unei înțelegeri între părți.
{{text}}