Rafael Leao (26 de ani), aripa stângă a celor de la AC Milan, a spus fără ocolișuri că vrea să se transfere.
Într-un interviu acordat recent, atacantul „rossonerilor” a subliniat nevoia de a începe o nouă provocare în cariera sa. A spus că ar vrea să joace în Premier League sau La Liga.
„Am nevoie de o nouă provocare. Am câștigat deja două trofee în Italia și sunt aici de ceva vreme. Este un campionat în plină dezvoltare, dar pentru stilul meu de fotbal, Premier League sau La Liga mi-ar pune mai bine în valoare talentul și m-ar ajuta să progresez ca jucător.
Dacă ar apărea oportunitatea de a juca în Premier League, aș fi foarte fericit. Cred că acolo mi-aș putea măsura talentul cu jucători de un nivel foarte înalt”, a declarat portughezul, autor a 10 goluri și 3 pase decisive în 31 de meciuri în acest sezon.
Leao a analizat și sezonul dezamăgitor al echipei: „A fost un sezon dificil. Nu ne-am calificat în Liga Campionilor. Am jucat accidentat timp de 4-5 luni, suferind de pubalgie, și pe o poziție care nu este a mea. Sistemul tactic nu m-a ajutat. Simțeam că pot face diferența, dar modul în care juca echipa nu mi-a permis să reușesc acest lucru. În cele din urmă, devine epuizant”.
Atacantul a oferit detalii și despre rolul său preferat pe teren: „Ca extremă, după ce driblez, am mai mult timp să mă gândesc dacă să șutez, să driblez din nou sau să centrez. Însă, jucând ca al doilea vârf, sunt mai aproape de poartă și trebuie să fiu mai concret: fie oferi o pasă decisivă, fie șutezi. Este un detaliu la care trebuie să lucrez. Până la urmă, fotbalul de astăzi se bazează pe cifre, iar acesta este ultimul pas care îmi lipsește”.
„Sunt previzibil în bandă? Echipele s-au adaptat. Când mingea ajunge la extremă, vin deja doi sau trei fundași. Schimbând poziția din bandă în al doilea vârf sau în zonele centrale, ajung de două-trei ori mai aproape de poartă în timpul meciului, apoi revin în lateral. Acest lucru face jocul meu mai imprevizibil”, a concluzionat Leao, conform TMW.
Leao sosea la AC Milan în 2019, când era cumpărat de la Lille pentru 50 de milioane de euro. A adunat 291 de partide, 80 de goluri și 65 de pase decisive în tricoul italienilor.
{{text}}