Cesc Fabregas (39 de ani), antrenorul celor de la Como, a lansat un atac surprinzător la adresa fotbalului italian. Spaniolul a criticat stilul practicat în Serie A și susține că multe dintre echipe sunt mai preocupate să blocheze adversarul decât să construiască un joc propriu.
Tehnicianul care a dus-o pe Como până în UEFA Champions League a vorbit despre aceste aspecte într-un interviu acordat publicației The Athletic.
Cesc Fabregas: „În Premier League vezi clar ce încearcă echipele să facă”
Fostul mijlocaș al celor de la Barcelona, Arsenal și Chelsea consideră că în alte campionate importante este mult mai ușor să identifici identitatea unei echipe.
„Când te uiți la echipele din Premier League, vezi o structură. Vezi ce încearcă să facă. Vezi stilul pe care vor să-l impună. Aici, de multe ori, este imposibil să înțelegi ce se întâmplă. Să câștigi în Italia este dificil. Sunt multe 0-0 și 1-0. Aici, echipele încearcă să te anuleze apărându-se și presând, nu atacând.”
Antrenorul lui Como a abordat și modul în care sunt realizate unele transferuri în fotbalul modern, mărturisind că nu înțelege cum anumite cluburi cumpără jucători fără implicarea antrenorului.
„Ceea ce nu înțeleg este că, uneori, cluburile contractează jucători fără să vorbească cu antrenorul sau fără ca antrenorul să studieze și să vorbească cu jucătorul. El este cel care trebuie să-i pună să joace și să evolueze.”
„La prima întâlnire nu vorbesc despre fotbal”
Fabregas a explicat și filosofia pe care o aplică în relația cu fotbaliștii săi, insistând că încearcă să cunoască omul înainte de a analiza jucătorul.
„La prima mea întâlnire cu un jucător, nu vorbesc despre fotbal. Vorbesc doar despre viața lui personală. Vreau să-i identific mentalitatea, să-i explic cine suntem, cum facem lucrurile, cum lucrăm.”
Declarațiile spaniolului vin după un sezon istoric pentru Como. Sub conducerea lui Fabregas, formația lombardă a terminat pe locul 4 în Serie A și a obținut pentru prima dată în istoria clubului calificarea în UEFA Champions League.
{{text}}