Fotbal   •   Nationala   •   AMICAL

Gică Hagi a recunoscut ce a făcut în vestiar înainte de România - Țara Galilor: „Vă dezvălui ce le-am scris pe tablă”

+37 Foto
Gică Hagi, la România - Țara Galilor/ foto Cristi Preda (GSP)

Articol de Eduard Apostol, Maria Olteanu   —  duminică, 07 iunie 2026

Gheorghe Hagi (61 de ani), selecționerul naționalei României, a câștigat sâmbătă seara, în Ghencea, primul meci din cel de-al doilea mandat pe banca primei reprezentative, scor 2-1, cu Țara Galilor. La final, la conferința de presă, a analizat cele întâmplate pe teren și a dezvăluit ce mesaj a avut pentru jucătorii lui în vestiar.

Per-total, acesta a fost mulțumit de elevii lui și de ultimele două săptămâni de la lot, în care a avut timp la dispoziție să ruleze echipa și să tragă primele concluzii în perspectiva meciurilor oficiale, care vor debuta în toamnă.

Așa cum este cunoscut, Hagi a insistat mult să lucreze la mentalitate și să le transmită jucătorilor valorile unor învingători încă dinainte de a intra pe teren. La fel a făcut-o și înaintea jocului cu Țara Galilor, chiar dacă era doar un amical, unde nu conta miza rezultatului.

Gică Hagi a dezvăluit ce le-a scris jucătorilor lui pe tablă, în vestiar


La conferința de presă de la finalul confruntării, Hagi le-a scris pe tabla din vestiar elevilor lui că se poate să reușească, să facă performanță, aceasta fiind doza de motivație pe care le-a injectat-o.

Întrebat cu ce rămâne ca selecționer la capătul acestei acțiuni, Hagi a răspuns:

„Da, se poate! Da, se poate! Da, se poate! Asta le-am scris jucătorilor pe tablă. În România, toți zicem că nu avem, că nu putem. Eu le-am scris pe tablă că se poate.

Mă bucur de această victorie, probabil că acum jucătorii cred mai mult. Le-am zis că la echipa națională trebuie să fim pragmatici.


Joci și apoi ai pauză două luni, trebuie să producem rezultate. Doar victoria contează și numai spre ea o să mergem, o să muncim, în direcția asta o să fim”, a spus Gică Hagi, după meci, la conferința de presă.

+37 Foto
David Matei, în România - Țara Galilor, repriza a doua/ foto Cristi Preda (GSP)

E prea devreme să știu cum va arăta echipa în septembrie. Am vrut să văd primul meci, apoi al doilea, am rulat toți jucătorii cât am putut. Le-am mulțumit tuturor că normal erau în vacanță și au venit aici, s-au comportat cum trebuie, au avut atitudine, determinare, concentrare foarte bună. Avem timp două luni să ne gândim, atunci trebuie să arătăm bine, pentru că sunt echipe foarte bune.



Nu contează că jucăm acasă sau în deplasare trebuie să avem grijă la jocul nostru, ofensiv să arătăm bine, să dictăm noi ritmul și intensitatea jocului. Eu am încredere că o să facem lucrul ăsta.



Echipa României trebuie să aibă mingea, să aibă posesia, să joace fotbal, să știe să atace. Fără minge să mergem în jumătatea adversă și să creăm presiune.



Întâlnim echipe bune în Liga Națiunilor, dar și România are potențial. E de muncă, nu suntem, dar putem să devenim foarte buni. Sunt încrezător. Acum jucătorii m-au cunoscut, au văzut cum lucrez, cum plănuiesc lucrurile, cum sunt.



- Gică Hagi, selecționer naționala României

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.