Înainte de a analiza amicalul cu Țara Galilor, notez că m-am așteptat ca meciul respectiv, primul susținut acasă de națională după decesul lui Mircea Lucescu (survenit pe 7 aprilie), să fie precedat de un moment de reculegere.
Cum UEFA a procedat la partide importante de UCL, precum Barcelona – Atletico Madrid ori PSG – Liverpool. Fără îndoială că memoria legendarului antrenor, printre cei mai galonați din istoria balonului rotund, merita o cât de scurtă evocare. O scenografie, o aducere aminte.
Din păcate, deși era de datoria ei, FRF n-a găsit de cuviință să organizeze ceva. Și dacă atitudinea ei e scuzabilă, căci viața merge mai departe și fără Mircea Lucescu, s-ar fi impus măcar ținerea unui minut de tăcere în amintirea ilustrului tehnician.
Să nu sperăm că ne vor prețui alții valorile și contribuțiile dacă, înaintea lor, nu le vom prețui noi și nu vom da dovezi în acest sens.
Altfel, revenind la duelul cu Wales de pe Ghencea, „tricolorii” l-au câștigat cu 2-1, dar puteau să-l câștige și mai clar. Numai că, în absența VAR-ului, brigada de arbitri din Norvegia i-a anulat lui Louis Munteanu un gol perfect valabil (și spectaculos). La fel cum n-a sancționat cu penalty hențul comis în careu de Broadhead, când tabela indica 1-0 pentru România.
Fiind disputat doar un meci de verificare, chiar dacă împotriva unui adversar clasat mai sus în ierarhia FIFA (Țara Galilor 37, România 56), treacă de la noi. N-are rost să facem un caz din asta. Mai degrabă să consemnăm că, exceptând vreo 20 de minute din repriza secundă, Stanciu et Co au controlat ostilitățile și, în general, au lăsat o impresie frumoasă.
În ciuda faptului că Hagi și-a continuat trialul, schimbând iarăși, ca și cu 3 zile mai devreme la Tbilisi, 10 jucători! Așa au intrat pe teren, cronologic, Strata (debut), Rus, Târnovanu, Fl. Coman, Borza, Drăguș, Mihai Popescu, Coubiș, Cîrjan și David Matei. Sigur, unii s-au prezentat mai bine, alții mai puțin, dar niciunul n-a dezamăgit.
Împreună au demonstrat, vorba selecționerului, că „se poate”. Că naționala noastră are resurse, talent și ambiție, să obțină rezultate și calificări peste cele realizate până acum. Repet ce-am mai scris, că drumul spre performanță e lung și presărat cu obstacole.
Hagi însă pare să creadă că acesta poate fi parcurs și ne invită și pe noi să credem. Să nu rămânem prizonierii ideii că n-avem destul har și nici suficientă voință încât să ne comparăm cu cei puternici. Măcar să încercăm.
Concret, între argumentele lui, modul în care Fl. Coman a înscris pentru 1-0 din poziția de vârf (pariu câștigat de Hagi?) după ce balonul a circulat ca la playstation pe ruta Rus – Borza – Olaru – Fl. Coman, fază letală pentru britanici.
Sau, alte argumente, talentul și entuziasmul puștiului David Matei, 19 ani, care a ieșit, alături de Louis Munteanu, cel mai tare în evidență. Autorul unui șut în bară și al assist-ului din care Rus a marcat golul victoriei.
Rezultatul de sâmbătă seara și prestația „tricolorilor”, joc gândit și ordonat, înclinat spre ofensivă, nu spre alibi, au venit să confirme opinia celor, inclusiv a subsemnatului, că naționala e într-un ușor progres. În ascensiune. Că începe să se adune, să se închege, fără ca asta să însemne, Doamne ferește!, că Hagi se poate declara mulțumit.
Că echipa e în stare să se ia de piept cu marile puteri, să se lupte cu ele de la egal la egal. Nici vorbă în momentul actual, numai că semnele sunt încurajatoare.
Învingând Țara Galilor, ba și într-o manieră convingătoare, căci diferența de scor putea fi mai concludentă, Gică Hagi le-a închis gura celor care, frustrați, nepricepuți ori amândouă, au protestat la numirea lui sau, de-a dreptul stupid, i-au cerut demisia încă de la primul meci! Aceștia au uitat că până la recentul 1-1 de la Tbilisi, Georgia ne-a bătut în 2021 chiar la Ploiești!
Cu acest 2-1 de pe Steaua, Gică Hagi a câștigat un meci, corect, unul amical, care a urcat România pe locul 53 FIFA, dar mai mult decât atât. A câștigat încrederea celor ce cu adevărat iubesc echipa națională și îi vor binele.
{{text}}