Jaqueline Cristian (28 de ani, 38 WTA) o întâlnește pe Qinwen Zheng (23 de ani, 122 WTA) în primul tur al turneului WTA 500 de la Queen’s (8-14 iunie). Meciul va începe la ora 15:00 și va putea fi urmărit liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Digi Sport 2.
Sezonul de iarbă din acest an începe cu turneul de la Queen’s din Londra, acolo unde România este reprezentată de două jucătoare: Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea. Sportiva de 28 de ani va intra în competiție încă din prima zi, având onoarea de a juca pe cocheta arenă Andy Murray.
Live la ora 15:00. Jaqueline Cristian – Qinwen Zheng, în turul 1 la Queen’s
În turul inaugural, Jaqueline o va întâlni pe Qinwen Zheng, campioana olimpică en-titre la simplu, finalistă la Australian Open în 2024 și fost număr 4 mondial. Chinezoaica se află, însă, într-o perioadă foarte complicată și, după eliminarea în primul tur al Roland Garros, ea a ieșit din top 100 WTA, ajungând pe poziția a 122-a.
Zheng a fost accidentată o lungă perioadă de timp și a revenit în acest an la turneul de la Doha, unde s-a oprit în optimile de finală. Sportiva de 23 de ani a fost eliminată în turul 2 la Indian Wells, în „optimi” la Miami, în turul 3 la Madrid și Roma și în turul 1 la Roland Garros.
La Paris, sfertfinalista din 2025 a fost învinsă cu 6-4, 6-0 de poloneza Maja Chwalinska (24 de ani, 21 WTA), „revelația” ediției din acest an. Chwalinska a pornit din calificări și a ajuns până în finală, unde a pierdut contra Mirrei Andreeva.
Anul trecut, la Queen’s, Zheng a ajuns până în semifinale, fiind la acel moment favorita principală la titlu. Asiatica a cedat în fața Amandei Anisimova, scor 2-6, 6-4, 4-6.
Jaqueline Cristian, eliminată prematur de la Roland Garros, după ce a ajuns în semifinale la Strasbourg
Jaqueline Cristian a fost eliminată și ea în turul 1 al Roland Garros, după o înfrângere în 3 seturi contra Kamillei Rakhimova: 3-6, 6-4, 4-6. Românca nu a izbutit să se adapteze rapid la condițiile din capitala Franței, ea venind după un parcurs lung la Strasbourg.
Mai exact, Jaqueline a ajuns până în semifinalele turneului de la Strasbourg, unde a fost învinsă de Victoria Mboko (19 ani, 9 WTA), scor 6-7 (3), 6-3, 2-6.
Cristian și Zheng s-au mai întâlnit de 3 ori, scorul fiind 2-1 pentru chinezoaică. Jaqueline s-a impus în 2021, la Palermo, Qinwen și-a luat revanșa 3 ani mai târziu, la același turneu, și apoi a învins-o și la Wuhan.
În optimile de finală de la Queen’s, câștigătoarea o va întâlni fie pe Katie Boulter (29 de ani, 71 WTA), fie pe Leylah Fernandez (23 de ani, 23 WTA).
Sorana Cîrstea va juca marți, 9 iunie, și o va avea ca adversară pe australianca Maddison Inglis (28 de ani, 141 WTA). În cazul în care câștigă, românca va juca în „optimi” cu Emma Răducanu (23 de ani, 42 WTA) sau cu Anna Blinkova (27 de ani, 105 WTA).
{{text}}