La 5 ani distanță, danezul Christian Eriksen (34 de ani) s-a prăbușit din nou pe gazon, tot într-un meci al naționalei, de această dată în amicalul cu Ucraina, disputat duminică pe arena din Odense.
Înainte de acest episod, mijlocașul a dus mâna spre inimă, după care a căzut pe gazon, spre groaza celor de pe teren și din tribune, care au retrăit cele întâmplate în 2021.
Defibrilatorul l-a salvat
De această dată, veteranul nordicilor și-a revenit mult mai repede, protejat fiind de defibrilatorul cardiac (ICD) care i-a fost implantat în 2021, după ce a căzut pe teren în timpul partidei cu Finlanda, de la Euro 2020.
De altfel, jucătorul a și trasmis prin intermediul lui Morten Boesen, medicul naționalei daneze, că se simte foarte bine, tocmai pentru a-i liniști pe colegi, pe suporteri, pe cei care și-au făcut griji pentru el.
Eugen Neagoe: „De 7 ani, n-am mai avut nicio problemă”
Și în România există un caz asemănător, cel al antrenorului Eugen Neagoe. Și el s-a prăbușit pe bancă, la meciul Dinamo - Universitatea Craiova, disputat în iulie 2019.
Și tehnicianului i s-a implantat același tip de defibrilator cardiac, iar el a spus pentru GSP.ro că „de atunci nu am mai avut niciun fel de probleme. Am văzut ce i s-a întâmplat lui Eriksen, nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat, dar mă bucur că acum este bine.
Mie, când mi s-a pus acel defibrilator, o somitate a medicinii de la noi mi-a spus: «Eugene, acum ești mai în siguranță ca oricând, ești mai în siguranță decât mine!».
Bine, eu nu fac efortul pe care îl face Eriksen, dar și ca antrenor treci prin multe momente care îți pun inima la încercare. Merg regulat la controale, dar nu au fost niciodată probleme și nici nu am trăit un asemenea episod, în care să fie nevoie să acționeze defibrilatorul.
Nici nu știu ce să zic, dacă Eriksen va mai putea să joace fotbal în continuare, la club. E decizia lui. Dar, din ce am văzut și ce am citit, e clar că defibrilatorul și-a făcut treaba".
De atunci, Eugen Neagoe a mai avut numeroase mandate ca antrenor, el pregătindu-le pe FC Hermannstadt, Astra, Universitatea Cluj, Universitatea Craiova, FC Argeș, Gloria Buzău și Petrolul.
{{text}}