Dinamo trece printr-o perioadă de schimbări în această vară, după despărțirea de Zeljko Kopic. Conducerea clubului s-a mișcat rapid și l-a instalat pe banca tehnică pe portughezul Nuno Campos, antrenor care urmează să ajungă în România în această săptămână și care a început deja să contureze planurile pentru noul sezon.
Adept al sistemului 4-4-2, Campos va avea nevoie de mai multe soluții pentru compartimentul ofensiv. În prezent, Dinamo îi are la dispoziție pe George Pușcaș (30 de ani), Alexandru Pop (26 de ani) și Mamadou Karamoko (27 de ani), ultimul fiind de meserie extremă.
În acest context, Andrei Nicolescu, președintele clubului, a indicat un nume pe care mizează în perspectiva sezonului viitor.
Este vorba despre ucraineanul Vadym Kyrychenko (20 de ani), atacant aflat sub contract cu Dinamo.
Vadym Kyrychenko, pariul lui Andrei Nicolescu pentru noul sezon: „Depinde de foamea lui de performanță”
Vadym Kyrychenko a petrecut prima parte a sezonului trecut sub formă de împrumut la CS Dinamo. În iarnă a revenit la Dinamo, însă a fost direcționat către echipa secundă a clubului.
S-a accidentat și a ratat finalul sezonului. Ulterior, atacantul s-a confruntat cu probleme medicale și a ratat finalul stagiunii.
Acesta este așteptat să fie prezent la reunirea lotului programată pe 12 iunie, când va avea ocazia să îl impresioneze pe noul antrenor, Nuno Campos.
„Cu siguranță se caută activ un vârf sau vârfuri. Avem niște copii care vin după împrumuturi și care trebuie văzuți. Eu, personal, cred foarte mult în Vadym (n.r. - Kyrychenko). Depinde foarte mult de foamea lui de performanță, calitățile le are.
A fost la CS Dinamo. Depinde foarte mult de cum va reacționa. Este o nouă provocare pentru toată lumea. Toți jucătorii vor trebui să treacă printr-o adaptare. Sunt învățați într-un sistem, au niște obișnuințe apropo de ce s-a lucrat. Va fi provocator”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit fanatik.ro.
Vadym Kyrychenko (dreapta) // FOTO: Sport PicturesVadym Kyrychenko a ajuns la Dinamo în vara anului trecut, fiind transferat de la UTA Arad.
A jucat 16 meciuri în sezonul trecut pentru CS Dinamo, perioadă în care a marcat 2 goluri.
E cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 125.000 de euro
Contractul lui cu Dinamo expiră în 2029
{{text}}