Tărîmul făgăduinţei

Maratonista (locul 8 la Beijing) nu şi-a luat vacanţă şi aleargă în Boulder, pe traseele montane pe care se pregăteşte şi Constantina Diţă





De ce are nevoie o mara­to­nis­tă? De pregătire la alti­tu­dine, de linişte, de res­pec­tul pentru sport al celor din jur, de şosele care să rupă din munte. Lidia Şimion şi Constantina Diţă, ce­­le mai medaliate atlete din Ro­mâ­nia în această probă, au găsit toate condiţiile pentru per­for­man­ţă în Boulder Colorado. Lidia Şimon ne-a fost ghid pe cărările din Munţii Stîncoşipe care s-au supra­pus milioanele de paşi mă­runţi ale celor două românce.



2600 metri. Asfaltul se rupe după 18 kilo­metri de serpentine. Lasă locul mult mai blîndului pămînt. Blînd? Pen­tru cine?



Nu pentru maratoniste. Sînt 15 kilometri de pămînt bătătorit. A­ces­tea sînt primele date ale unuia dintre traseele pe care a alergat Lidia Şimon înainte de Olimpiada de la Beijing. “Magnolia”, aşa cum a fost el botezat de atleta din Ro­mâ­nia. 2600 de metri care se simt în plămîni. Şi în picioare, ar spune Lidia Şimon, vicecampioană olim­pi­că la Sydney 2000 şi medaliată cu aur mondial în 2001. Martoră este şi Constantina Diţă, proas­pă­ta campioană olimpică de la Bei­jing, care înaintea Campionatelor Mondiale din 2007 s-a accidentat pe acest traseu. “E o înlăn­ţu­i­re foar­­te dificilă de urcuşuri şi cobo­rî­şuri. De obicei îl folosesc pentru an­­tre­namentele de forţă. Nu pot să vin aici decît de două ori pe săp­tă­mînă pentru că este foarte greu”, spune vicecampioana olim­p­i­că din 2000. Asta înseamnă pentru Lidia Magnolia Road, dar pen­tru un turist ea înseamnă abi­suri ame­ţi­toare, ranch-uri ame­ri­ca­ne de vînzare, cutii poştale rîn­duite ca-n filme, cutii poştale care aparţin de case pe care nu le vezi.



Efectele altitudinii

Mulţi dintre atleţi preferă să se antreneze la altitudine pentru că “presiunea este mai mare şi simţi că nu ai oxigen şi astfel forţezi corpul să se oxigeneze, să producă mai multe globule roşii”, explică Lidia Şimon.



3500 metri. Ameţeala se accentuează. Ure­chile vîjîie.Sînt 3500 de metri pe care maşina îi parcurge greu, pe un drum strîmt şi pietruit. Traseul nu mai are nici un nume, asta poate şi pentru că Lidia nu a mai ajuns atît de aproape de cer din 2001. “Nu l-am mai folosit pentru că este foarte abrupt şi nu mă mai ţin articulaţiile”, spune atleta. “Înainte de Beijing m-a tot bătut la cap să venim, dar n-am mai ajuns. Îi era dor!”, adaugă so­ţul şi antre­norul său, Liviu Şimon.



2800 metri. La 2800 de metri, în aceiaşi Munţi Stîncoşi se află orăşelul Nederland, acolo unde s-a an­tre­nat Constantina Diţă Tomescu, cam­pioana olimpică de la mara­ton. “Aici se pregăteşte Puşa. Ei îi place mai mult şoseaua decît zgura sau pămîntul. Diferen­ţa din­tre cele două este că pe şosea ai parte de picioare uşoare, pe cînd pe celelalte două faci forţă”, spune Lidia Şimon.



Dar o maratonistă nu se poate pregăti tot timpul la o asemenea altitudine. Lidia Şimon urcă atît de sus în munţi doar de două ori pe săptămînă, atunci cînd antre­na­men­tele sînt intense. Restul pre­gă­tirii îl face în Boulder, la doar 1700 de metri. “Ideal ar fi să stai la 2.500 de metri şi să te pre­gă­teşti la 1.700 metri altitudine”, ex­plică atleta.



1700 metri. Un lac. Ier­buri galbene, garduri de ranch-uri şi multe poteci în­seam­­nă un circuit de 8,5 kilometri. “Îl prefer pe acesta la începutul sta­­giilor de pregătire de patru luni”, subliniază atleta care în 2001 de­­venea cam­pi­oa­nă mondială la ma­raton. Lidia e în alergare uşoa­ră alături de americani în pragul o­be­zi­tăţii care fac jogging.



– Bravo! Fantastic job!, excla­mă unul dintre ei la vederea trico­u­lui pe care scrie Romania.



“Aşa sînt ei aici, te încurajează la fiecare pas”, explică românca.



Pentru a identifica mai uşor tra­seele, Lidia şi antrenorul său le-au botezat. Astfel că ea a­lear­­gă pe “la bizoni”, pe “la vaci”, pe “la lame”.Pen­tru că în Boul­der nu există mo­no­tonie.





Apa paralizantă

Lidia Şimon spune că după antre­na­men­tele dure făcute deasupra oraşului Boulder preferă să se bage pentru cîteva minute în apa rece a micilor rîuri care curg pe versanţi. “Îmi amorţesc buzele şi simt că nu-mi mai încape creierul în cap”, subliniază maratonista. “E pentru o recuperare mai rapidă”, adăugă Lidia.



Două pe zi

În perioada în care se pregăteşte pen­tru un concurs important, Lidia Şimon are două antrenamente pe zi. Cel mai greu este cel de dimineaţă. “Înainte de JO de la Beijing am alergat în două ore jumă­ta­te treizeci şi şase de kilo­metri. După un astfel de volum de kilometri nici nu mai ştii cum te chea­mă”, spune atleta. Iar cel de după-amiază este mai mult de refacere.