Federația Olandeză de Fotbal a anunțat luni că Jurrien Timber (24 de ani), fundașul lui Arsenal, nu este apt medical să participe la Cupa Mondială din 2026, din cauza unei leziuni inghinale care continuă să-l afecteze pe jucător. Selecționerul Ronald Koeman l-a convocat de urgență pe Lutsharel Geertruida (25 de ani).
În ciuda incertitudinilor legate de condiția sa fizică, Timber s-a alăturat cantonamentului echipei naționale a Țărilor de Jos la New York, unde a fost monitorizat îndeaproape de echipa medicală. În ultimele zile, au fost efectuate mai multe teste pentru a evalua posibilitatea ca fundașul să joace la turneu, însă decizia finală a fost negativă.
Jurrien Timber este OUT din lotul Olandei pentru Campionatul Mondial din 2026
Richarlison și Jurrien Timber în Arsenal - Tottenham / Foto: Imago ImagesInternaționalul olandez se confrunta cu această problemă fizică de mai multe luni. Cu toate acestea, a revenit recent și a jucat în finala Champions League împotriva lui PSG, o partidă câștigată de parizieni la loviturile de departajare. Deși a jucat în ultimul act, Timber era incert înaintea acelei partide, dar a fost forțat de Arteta. A intrat pe teren în minutul 66 și l-a înlocuit pe Mosquera.
Ronald Koeman l-a convocat ca înlocuitor pe Geertruida. Fundașul care a jucat la Sunderland în acest sezon a făcut parte din lista preliminară și acum s-a alăturat lotului pentru Cupa Mondială.
Jurrien Timber este la Arsenal din 2023. A mai jucat la seniori doar la Ajax. În acest sezon a fost titular indiscutabil pe postul de fundaș dreapta, în perioadele în care nu a suferit din cauza problemelor medicale. În acest sezon a jucat 44 de meciuri în toate competițiile, a marcat 4 goluri și a oferit 7 pase decisive. Conform portalului Transfermarkt, Timber a ratat 15 meciuri în acest sezon. Este cotat de site-urile de specialitate la 70 de milioane de euro.
Lutsharel Geertruida a jucat anul acesta la Sunderland, sub formă de împrumut de la Leipzig. A jucat 31 de meciuri în toate competițiile pentru gruparea din Premier League și nu a avut realizări ofensive. Este cotat de site-urile de specialitate la 20 de milioane de euro.
Lotul Olandei pentru Campionatul Mondial
Portari: Mark Flekken (Bayer Leverkusen), Robin Roefs (Sunderland), Bart Verbruggen (Brighton)
Fundași: Nathan Ake (Manchester City), Denzel Dumfries (Inter), Jorrel Hato (Chelsea), Lutsharel Geertruida (RB Salzburg), Micky van de Ven (Spurs), Virgil van Dijk (Liverpool), Jan Paul van Hecke (Brighton), Mats Wieffer (Brighton)
Mijlocași: Frenkie de Jong (FC Barcelona), Marten de Roon (Atalanta), Ryan Gravenberch (Liverpool), Justin Kluivert (Bournemouth), Teun Koopmeiners (Juventus), Tijjani Reijnders (Manchester City), Guus Til (PSV), Quinten Timber (Olympique Marseille)
Atacanți: Brian Brobbey (Sunderland), Memphis Depay (Corinthians), Cody Gakpo (Liverpool), Noa Lang (Galatasaray), Donyell Malen (Roma), Crysencio Summerville (West Ham), Wout Weghorst (Ajax)
{{text}}