Temperaturile extreme care se anunță în timpul Cupei Mondiale desfășurate în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic au devenit un motiv de îngrijorare pentru reprezentativele participante, iar unele echipe analizează deja soluții neobișnuite pentru a-și proteja jucătorii. Până acum, nu există o aprobare din partea FIFA la acest plan, dar acesta ar putea deveni realitate în perioada următoare.
Mai multe selecționate iau în calcul varianta ca fotbaliștii de pe banca de rezerve să petreacă cea mai mare parte a meciului în vestiarele dotate cu aer condiționat, în loc să stea expuși căldurii sufocante de la marginea terenului, potrivit informațiilor bbc.com.
În multe dintre orașele gazdă, temperaturile au depășit frecvent pragul de 35 de grade Celsius, iar nivelul ridicat de umiditate face ca disconfortul termic resimțit de jucători să fie și mai mare. Specialiștii avertizează că expunerea prelungită la astfel de condiții poate duce la deshidratare severă, epuizare cauzată de căldură și chiar la probleme medicale mai grave. Din acest motiv, federațiile și staff-urile tehnice caută soluții care să reducă riscurile pentru sănătatea sportivilor.
Jucătorii de rezervă ar urma să stea la vestiar în timpul meciurilor de la Mondial
Una dintre variantele discutate presupune ca rezervele să rămână în vestiarul climatizat pe durata meciului. Atunci când antrenorul principal va decide efectuarea unei schimbări, antrenorul secund ar urma să meargă să cheme jucătorul respectiv, care ar ieși apoi pentru o încălzire rapidă înainte de a intra pe teren. Astfel, timpul petrecut în condiții de temperatură extremă ar fi redus la minimum.
În plus, ceea ce se știe cu siguranță înainte de startul turneului final este că organizatorii au implementat deja măsuri precum pauzele de hidratare. FIFA și echipele participante sunt așteptate să monitorizeze cu atenție condițiile meteorologice pe tot parcursul turneului, pentru a se asigura că sănătatea și siguranța jucătorilor, antrenorilor și oficialilor sunt protejate în fața provocărilor generate de valul de căldură.
Și furtunile ar putea da peste cap Mondialul
Căldura extremă nu este singura problemă. Programul celei mai mari competiții fotbalistice este sub o amenințare serioasă din cauza protocoalelor americane riguroase privind furtunile, care trebuie respectate cu strictețe.
Dacă în raza de aproximativ 13 kilometri de stadion este detectat un fulger sau o descărcare electrică puternică, meciul este imediat întrerupt. Jucătorii se retrag de urgență la vestiare, în timp ce fanii sunt evacuați în zone sigure din interiorul arenei sportive.
Din momentul în care este înregistrat un fulger, se activează un cronometru de exact 30 de minute. Cu condiția să nu apară noi descărcări, meciul poate fi reluat. Însă, problema este următoarea: dacă în acele treizeci de minute apare un nou fulger, ceasul o va lua de la zero! Cronometrul se va reseta până când vor trece 30 de minute complete de cer „curat”.
{{text}}