International   •   Campionate   •   PAOK SALONIC

Ore cruciale pentru Răzvan Lucescu la PAOK: astăzi e discuția decisivă! » Grecii i-au găsit deja înlocuitor

Răzvan Lucescu s-a aflat pe lista lui Beșiktaș/ FOTO: Imago Images

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 10 iunie 2026

Răzvan Lucescu (57 de ani) și-ar putea încheia după cinci sezoane al doilea mandat la PAOK, cu un an mai devreme decât finalul contractului. Presa elenă a scris despre discuția pe care antrenorul român o va purta cu conducerea clubului astăzi, când se va lua decizia în privința plecării sau a rămânerii sale pe banca tehnică a „alb-negrilor”.

După speculațiile apărute în ultimele săptămâni legate de o posibilă mutare în Turcia, la Beșiktaș, care au fost și dezmințite de Răzvan Lucescu, înaintea vacanței se anunță ore de foc pentru antrenorul care mai are contract cu PAOK până pe 30 iunie 2027.

„Obiectivul lui Răzvan Lucescu este să rămână la PAOK, spunând că o pregătește deja pentru noul sezon”

Atât Sport24.gr, cât și cotidianul Metrosport au publicat în această dimineață informații despre discuția crucială pe care tehnicianul român o va avea cu șefii clubului din Salonic. „În următoarele 24 de ore se va clarifica situația lui Răzvan Lucescu la PAOK”, anunță prima publicație online.


Răzvan Lucescu s-a aflat pe lista lui Beșiktaș/ FOTO: Imago Images

„Speculații intense au apărut marți seară cu privire la rămânerea sau nu a lui Răzvan Lucescu. Dar în orice ipoteză, cazul antrenorului român, care și-a legat numele de cele mai mari succese ale clubului, e așteptat să fie rezolvat imediat ce se vor lua deciziile finale de către conducerii lui PAOK.

De zile întregi, se pare că, în ciuda declarațiilor publice date de Lucescu din România, problema rămâne deschisă. Antrenorul a reiterat că are un contract în derulare cu PAOK, subliniind în același timp că deciziile privind viitorul unui parteneriat se iau de comun acord cu conducerea.

Această atitudine a menținut incertitudinea și, de fapt, ieri au existat diverse scenarii care l-au adus aproape de ușa de ieșire. Au apărut inclusiv nume ale posibililor candidați pentru a-l înlocui, clubul neconfirmând nimic din toate acestea.


Însuși Lucescu, într-o declarație recentă, a susținut ieri că obiectivul său e să rămână la echipă, spunând totodată că o pregătește deja pe PAOK pentru noul sezon”, explică Sport24.gr.

Metrosport a aflat numele posibilului înlocuitor al lui Răzvan Lucescu: este un spaniol de la Spartak Moscova, ex-Pafos

Metrosport merge mai departe pe firul culiselor și dezvăluie informații conform cărora clubul alb-negru a sondat intențiile lui Juan Carlos Carcedo, în funcție dacă PAOK ar trebui să caute un antrenor sau va continua cu Răzvan Lucescu.

Juan Carlos Carcedo are 17 meciuri la Spartak Moscova, după ce a antrenat-o pe Pafos timp de doi ani și jumătate, câștigând titlul și Cupa Ciprului / Foto: GettyImages

Spaniolul de 52 de ani a plecat în ianuarie de la Pafos, echipa lui Vlad Dragomir, pe care a condus-o în grupa Ligii Campionilor, și a semnat cu Spartak Moscova un contract până în 2028. Carcedo a fost ;i asistentul lui Unai Emery la PSG.

„Acum, al doilea scenariu, și anume plecarea românului de pe banca lui PAOK, e cel care circulă tot mai puternic și rămâne de văzut ce se va întâmpla odată ce va fi confirmat”, precizează cotidianul grec.

Problema antrenorului e urgentă, clubul aflându-se în ultima fază pentru a stabili meciurile amicale din Olanda programate între 29 iunie și 12 iulie, iar informațiile sugerează că PAOK va avea patru adversari pentru pregătirea noului sezon. Cu sau fără Răzvan Lucescu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.