Eliminînd pe Dinamo Zagreb (3-1, după 2-0 în tur), antrenorul român a pătruns cu Şahtior a 3-a oară în elită
Mircea Lucescu s-a obişnuit cu aerul aristocratic al Ligii. Trecînd peste startul slab de campionat, cu doar 6 puncte în 6 etape, tehnicianul român a condus din nou pe Şahtior în faza grupelor. Este a treia reuşită. De cînd se află pe banca “minerilor”, din mai 2004, nu a ratat intrarea în elită decît în sezonul 2005-06, cînd a pierdut contra Interului.
Ultimul hop trecut s-a numit Dinamo Zagreb. Cu viaţa uşurată în urma triumfului din manşa întîi, 2-0 acasă, Şahtior (fără Raţ, accidentat) nu s-a precipitat. A preferat să-şi ţină la distanţă adversarul, incapabil să devină primejdios, şi i-a aşteptat greşeala. Care a venit spre finalul primei părţi (42). Luiz Adriano a “furat” o minge trimisă hazardat de un croat către portar şi a profitat de cadou, executîndu-l simplu pe Kelava din 8 metri.
Deranjaţi de Balaban (57), care a trimis spre vinclu dintr-o “directă” de la 22 de metri, elevii lui Lucescu au ripostat prompt (59): Şevciuk a centrat înapoi din stînga, iar Brandao a reluat tare din prima de la 8 metri. Servit de Fernandinho, Willian a surpat apoi definitiv (70) firavele speranţe ale gazdelor. 3-1, finalul devenise calm.
International • Liga Campionilor • MIRCEA LUCESCU ÎN GRUPELE LIGII
Tot sus
Articol de Constantin Popescu — joi, 28 august 2008
{{text}}