Primul meci al Campionatului Mondial din 2026, Mexic – Africa de Sud, a venit și cu o schimbare majoră făcută de FIFA în momentul intonării imnului.
- Sergiu Alexandru și Ionuț Iordache (foto) se află la Campionatul Mondial și vor semna corespondențe speciale pentru Gazeta Sporturilor pe durata turneului final din Mexic, Canada și SUA.
Pentru prima dată, nu doar titularii au stat pe teren în momentul intonării imnului, ci întreg lotul. Jucătorii de rezervă s-au bucurat de moment.
Iar fotbaliștii nu au mai stat în linie dreaptă, așa cum se întâmpla în mod tradițional, ci s-au adunat în jurul unui banner amplasat în centrul cercului de la mijlocul terenului.
GALERIE FOTO. „Ceremonia 360 de grade” la Mexic - Africa de Sud
FIFA a denumit proiectul „ceremonia 360 de grade”, dorind să ofere astfel o experiență speciala fiecărui fan prezent pe stadion.
„Pe măsură ce Cupa Mondială crește, continuăm să inovăm modul în care este trăit jocul. Faptul că toți jucătorii și arbitrii se vor afla față în față în centrul terenului în timpul imnurilor va crea un moment de unitate, mândrie și emoție care aparține atât echipelor, cât și tuturor celor aflați în stadion”, a spus președintele FIFA, Gianni Infantino.
De unde a venit ideea
Cu o zi înainte de primul meci, la conferința de presă la care a participat și Gazeta Sporturilor, Gianni Infantino a explicat că a propus schimbarea după o discuție cu fostul mare fotbalist italian, Alessandro Del Piero.
„Pentru prima dată, toți cei 26 de jucători vor fi pe teren și vom auzi imnul național. Toată echipa va fi pe teren. De unde a venit ideea? După o discuție pe care am avut-o cu Del Piero. Acum câteva luni mi-a zis: «De ce nu vă gândiți să puneți toți jucătorii pe teren la imn? Toți fac parte din echipă». Asta mi-a spus.
Și avea dreptate. Am început să vorbim cu toții despre asta și mi s-a părut interesant. Am discutat cu oameni din fotbal, jucători și antrenori. Toți au spus că este o idee bună.
În fotbalul de astăzi sunt 11 jucători pe teren, 5 sau 6 intră de pe bancă, iar la un Mondial pot juca toți. Și vrem să se simtă parte din acest moment emoționant, intonarea imnului. Vom vedea cum funcționează”, a spus Infantino.
{{text}}