O ploaie măruntă cade peste Șoseaua Ștefan cel Mare într-o vineri mohorâtă de iunie. Vântul bate cu putere printre gardurile acoperit, iar copacii care au supraviețuit demolărilor se înclină din toate părțile. Dincolo de porțile ferecate cu lacăte masive, șantierul e abandonat, iar muncitorii și-au luat sculele și-au plecat acasă.
Nicio urmă de muncitori. Niciun zgomot de utilaj. Nici măcar o mișcare.
Șantierul noului stadion Dinamo pare complet abandonat. Doar paznicul de la poarta principală se mai bucură când îi dă cineva cinci, zece lei ca să-și lase mașina la intrarea în șantier. Și-așa nu încurcă pe nimeni.
Acolo unde ar fi trebuit să se audă motoare, excavatoare și lovituri de buldozer au rămas doar mormane uriașe de moloz.
GALERIE FOTO. Cum arată stadionul Dinamo, abandonat de muncitori
Terenul de fotbal, eliberat de tribune și uitat de constructori, începe să fie cucerit de natură.
Fire de iarbă au răsărit din nou pe suprafața care ar trebui să devină, peste câțiva ani, casa uneia dintre cele mai importante echipe din România.
Imaginea este greu de asociat cu un proiect estimat la peste 117 milioane de euro.
În tribunele aproape dispărute, câteva scaune rătăcite încă rezistă. Parcă așteaptă și ele verdictul final.
Bucăți din vechea nocturnă zac împrăștiate printre dărâmături. Structura metalică a fost aproape complet pusă la pământ, însă întregul complex pare înghețat într-un moment suspendat.
Haosul birocratic, afizele, ANAF-ul și Nicolae Badea
Și mai stranie este imaginea fostei tribune oficiale. „Tribună” este însă un termen generos. O schelă improvizată, folosită în ultimii ani de acționari și invitați, a rămas în picioare.
Ruginită, bătută de ploi și de vânt, aceasta nu poate fi însă demolată deocamdată.
ANAF, instituția care are de recuperat aproximativ 1,5 milioane de lei, s-a opus demolării, iar problemele din instanță ale lui Nicolae Badea mai bat un cui în dezastrul arenei „câinilor”.
Fanii dinamoviști acuză autoritățile că își bat joc de un proiect așteptat de ani întregi.
Revolta este cu atât mai mare cu cât Dinamo a rămas singura echipă importantă din București fără propriul stadion. Rapid joacă în Giulești, iar FCSB își împarte meciurile între Stadionul Steaua și Arena Națională.
Pentru noul sezon, nici dinamoviștii nu au avut altă soluție. Clubul a omologat deja două stadioane pentru disputarea partidelor de acasă: Arcul de Triumf și Arena Națională.
Ce se va întâmpla cu stadionul, nimeni nu știe nimic
Reprezentanții clubului susțin că lucrările sunt blocate deoarece nu au fost finalizate toate avizele necesare în urma expertizelor tehnice realizate pentru clădirile aflate în imediata vecinătate a șantierului.
Pe hârtie, planurile arată spectaculos. Noua Arenă Dinamo ar urma să aibă 26.217 locuri și să devină una dintre cele mai moderne baze sportive din România. Costurile estimate se ridică la aproximativ 117 milioane de euro, iar termenul oficial de finalizare este anul 2029.
Privind însă imaginile de pe șantier, printre moloz, rugină și iarba care crește nestingherită pe fostul teren de joc, termenul pare mai degrabă o promisiune decât o certitudine.
Cum va arăta noul stadion DinamoDeocamdată, în Ștefan cel Mare nu se construiește nimic. Și nimeni nu iese să explice de ce. Doar directorul general al Companiei Naționale de Investiții, Manuela Pătrășcoiu, a inclus stadionul printre cele mai importante proiecte aflate în derulare.
În derulare, dar pe pauză de luni bune...
- (P) Leica Live Moment / Fotografiile pentru acest articol au fost realizate cu Xiaomi17T Pro
{{text}}