Sporturi   •   Tenis   •   WTA QUEEN'S

Jaqueline Cristian, stop în turul 2 în turneul WTA 500 de la Queen’s, depășită de o favorită locală

Jaqueline Cristian în acțiune în turneul de la Queen's Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Luminița Paul   —  vineri, 12 iunie 2026

Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 38 mondial) a cedat în fața britanicei Katie Boulter (29 de ani, locul 73 WTA), 1-6, 3-6, în turul secund al turneului WTA 500 de la Queen’s, după o partidă de o oră și 8 minute.

A doua jucătoare română din ierarhia mondială, Jaqueline Cristian, debutantă la Queen’s, s-a prezentat pe Terenul 1, alături de adversara ei, favorita locală Katie Boulter, pentru meciul lor din turul secund al turneului de categorie WTA 500.

Se întâlneau pentru a patra oară, dar la scurt timp de la cel mai recent duel, câștigat de britanică în aprilie, de zgura de la Rouen, în turul secund, 7-6 (5), 4-6, 6-1. Singura victorie a lui Jaq data din 2018, dintr-un turneu ITF la Burnie, de atunci ambele jucătoare evoluând și căpătând experiență.

Cristian a reușit chiar la Londra prima victorie pe iarbă pe un tablou principal după 3 ani, de la cea bifată în 2023 la Wimbledon, când o învingea pe italianca Lucia Bronzetti. De atunci fuseseră doar înfrângeri amare și o reținere față de suprafața verde.


Jaqueline Cristian, început emotiv de meci

Una care s-a văzut și în înfruntarea cu Boulter, mult mai familiarizată cu iarba. Emoțiile au produs break-ul britanicei din primul game, apoi a mai venit unul într-un act în care, deși a pus 70% din primele servicii în teren, românca a valoriticat doar 38%. Iar pe al doilea 29%.

Intrată parcă în spirală, fără a putea să coaguleze prea mult, Jaq a cedat setul inaugural în 27 de minute, 1-6, cu încă un break pe final.

Românca și-a luat o pauză de vestiar, dar le revenire lucrurile nu s-au îmbunătățit decât într-o măsură redusă în ce o privește. Și-a pierdut serviciul, dar a și reușit primul break, iar lupta a devenit mai pasionantă, inclusiv pentru publicul prezent în tribunele celui de-al doilea teren ca mărime de la Queen’s.


Jaq și-a făcut serviciul pentru a prelungi partida, 3-5, și chiar a amenințat în game-ul în care Boulter a servit pentru victorie. S-a apropiat la 30-30, scor la care a avut o șansă bună să obțină mingea de break, însă nu a izbutit.

Britanica s-a impus în cele din urmă cu 6-1, 6-3 în 68 de minute și s-a calificat în sferturile de finală.

3victorii și 13 înfrângeri este bilanțul carierei pe iarbă pentru Jaqueline Cristian în circuitul profesionist

Românca și-a asigurat 60 de puncte WTA și un cec de 28.245 de dolari pentru prezența în runda secundă. Deocamdată, ea se află pe locul 37 în ierarhia WTA live, cu unul mai sus decât clasamentul ei actual, însă mai multe jucătoare aflate mai jos de ea încă sunt în competiții și o pot depăși, inclusiv Barbora Krejcikova, cea care a eliminat-o pe Gabriela Ruse în sferturile de finală de la ‘s-Hertogenbosch.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.