Președintele Statelor Unite, Donald Trump, nu va fi prezent la primul meci al naționalei SUA de la Campionatul Mondial din 2026, turneu organizat de Statele Unite împreună cu Canada și Mexic.
Anunțul a fost confirmat de Andrew Giuliani, directorul executiv al grupului de lucru pentru Cupa Mondială, care a explicat că agenda încărcată a liderului american îl împiedică să fie prezent la partida cu Paraguay.
Donald Trump ratează debutul SUA la Campionatul Mondial
Sâmbătă, de la ora 04:00, naționala Statelor Unite va debuta la Cupa Mondială împotriva celor din Paraguay, în primul meci al Grupei D. Potrivit informațiilor confirmate de oficialii americani, Trump nu va fi prezent pe stadionul din Inglewood, California.
În schimb, administrația americană va fi reprezentată de mai mulți oficiali de rang înalt, printre care secretarul de stat Marco Rubio, secretarul transporturilor Sean Duffy și secretarul securității interne Marcuwayne Mullin.
Andrew Giuliani: „Așteptați-vă la neprevăzut”
Andrew Giuliani, directorul executiv al grupului de lucru pentru Cupa Mondială, a explicat că absența lui Trump este cauzată exclusiv de programul extrem de încărcat al președintelui.
„Nu va fi prezent la meciul de deschidere. Așa cum am spus, programul său este încărcat. Dar știu că va fi implicat pe tot parcursul Cupei Mondiale.
Un lucru pe care vi-l pot spune, cunoscându-l pe președintele Trump de 30 de ani, este: așteptați-vă la neprevăzut. Cu el, așteptați-vă întotdeauna la tensiune până în ultimul moment.
Pe parcursul acestui turneu, nu aș fi surprins dacă îl vom vedea implicându-se din ce în ce mai mult în Cupa Mondială”, a declarat Giuliani pentru TalkSport.
Liderii țărilor organizatoare au fost prezenți la edițiile precedente
Publicațiile internaționale au remarcat faptul că este extrem de neobișnuit ca liderul unei țări organizatoare să lipsească de la primul meci al propriei naționale la Cupa Mondială.
La edițiile precedente, șefii de stat ai țărilor gazdă au fost prezenți în tribune:
Dilma Rousseff, la Mondialul din Brazilia 2014
Vladimir Putin, la Cupa Mondială din Rusia 2018
Emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, la ediția din 2022
Interesant este că nici președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, nu a asistat la meciul de deschidere al țării sale, câștigat cu 2-0 împotriva Africii de Sud.
Aceasta și-a donat locul din loja VIP unei tinere care a câștigat un concurs național organizat de guvernul mexican și a urmărit partida dintr-o zonă destinată fanilor din Ciudad de Mexico.
Donald Trump, relație apropiată cu Gianni Infantino
Chiar dacă nu va fi prezent la debutul Statelor Unite, Donald Trump este considerat unul dintre susținătorii importanți ai turneului.
Președintele american are o relație apropiată cu șeful FIFA, Gianni Infantino, iar în decembrie a primit premiul FIFA pentru pace în cadrul ceremoniei tragerii la sorți a Cupei Mondiale.
De la revenirea la Casa Albă, Trump a participat la numeroase evenimente sportive importante, printre care Super Bowl, cursele Daytona 500, gale UFC, finala US Open și meciul trei al finalei NBA, disputat în această săptămână la New York.
{{text}}