Petrolul se pregătește intens pentru noul sezon din Superligă, iar plecările jucătorilor par să fie pe ordinea de zi la Ploiești.
Este cazul și jucătorilor Franjo Prce (30 de ani) și Valentin Gheorghe (29 de ani), care nu ar mai face parte din planurile lui Ricardo Sousa, noul antrenor al „lupilor galbeni”.
Se pregătesc două plecări de la Petrolul Ploiești
Situația financiară de la Petrolul Ploiești nu este deloc una bună, iar oficialii echipei fac tot posibilul să o redreseze, inclusiv iau în considerare posibilitatea ca mai mulți jucători să plece.
Potrivit publicației locale observatorulph.ro, printre cei vizați se regăsesc Franjo Prce și Valentin Gheorghe.
Adus la Ploiești în vara anului 2025, Franjo Prce a petrecut o perioadă lungă din acest sezon accidentat. Astfel, deși începuse primele partide din postura de titular, acesta și-a pierdut statutul de om de bază al apărării „lupilor”.
În aceeași situație se află și Valentin Gheorghe, jucător care evoluează pentru Petrolul de la începutul anului 2025. În perioada de aproape un an și jumătate petrecută în tricoul „lupilor”, acesta a avut foarte puține contribuții ofensive. În cele 41 de partide, aripa-stânga a marcat doar două goluri și a oferit o singură pasă decisivă.
Franjo Prce (dreapta) și Valentin Gheorghe (stânga), aproape de plecarea de la Petrolul Ploiești // foto: Imago ImagesSituație dificilă la Ploiești
După eșecul total al planului de concordat preventiv, în contextul datoriilor restante și al conturilor blocate de ANAF, insolvența bate la ușă.
În acest context, cu datorii de 9,3 milioane de euro, dintre care 4,5 milioane doar către ANAF, oficialii ploieșteni au început să facă ordine în lot.
Oficialii echipei prahovene au precizat pentru GSP.ro că nu mai puțin de opt jucători vor pleca în zilele următoare. Este vorba de Nana Boateng, Yohan Roche, Ricardinho, Abat Aymbetov, Paul Papp și Lucian Dumitriu.
Portughezul Ricardo Sousa, noul antrenor al Petrolului
La sfârșitul săptămânii trecute, Petrolul l-a prezentat pe Ricardo Sousa ca noul antrenor al echipei.
Tehnicianul lusitan îl înlocuiește pe Mehmet Topal (40 de ani), cel care a părăsit banca Petrolului după ce a reușit cu greu să mențină echipa în primul eșalon.
Ricardo Sousa devine astfel al treilea tehnician portughez din Superligă, după Filipe Coelho, instalat la Universitatea Craiova în toamnă, și Nuno Campos, noul antrenor al lui Dinamo după plecarea lui Zeljko Kopic.
Ricardo Sousa, prezentat oficial la Petrolul // FOTO: Facebook FC Petrolul Ploiești
{{text}}