Jayden Nelson (23 de ani), jucătorul celor de la Austin FC din MLS, a prins in extremis lotul canadienilor pentru Campionatul Mondial din 2026. Fotbalistul a fost convocat pentru a-l înlocui pe Marcelo Flores, titularul de drept al postului și care s-a accidentat înainte de startul turneului final.
Canada va debuta la Campionatul Mondial din 2026 în fața celor din Bosnia și Herțegovina. Meciul de pe BMO Field din Toronto a fost programat pe 12 iunie, de la ora 22:00, ora României.
Jayden Nelson, când avea doar 18 luni, a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer testicular. Boala s-a extins ulterior și la plămâni. Medicii le-au spus părinților că orice stil de viață activ, inclusiv sportul, nu va fi posibil pentru copilul lor.
Jayden Nelson a prins în ultimul moment lotul Canadei pentru Campionatul Mondial de la 2026 și are o poveste incredibilă: a învins cancerul
Deși Nelson nu figura inițial în planurile antrenorului Jesse Marsch, acesta a fost chemat de urgență și și-a îndeplinit un vis din copilărie: să joace la un turneu final al Campionatului Mondial. Are 15 selecții pentru naționala Canadei și trei goluri.
"Este un vis împlinit, mai ales cu Cupa Mondială acasă și după ce am învins cancerul. Este un lucru mare. Este pur și simplu o inspirație pentru mulți oameni care vor să realizeze lucruri mărețe în viață. Sper să pot fi acea persoană la care să poată privi," a declarat Jayden Nelson, conform sport.aktuality.sk.
Când era mic și internat în spitalul din Toronto, fotbalul a devenit parte din terapia sa. Mama sa și o asistentă medicală de la secția de oncologie au găsit o minge mică de fotbal într-o cutie cu jucării. Se juca cu ea pe holuri, până când prietenii îl avertizau că se apropie personalul medical.
"Pentru mine, este mai mult decât a face parte din echipa națională la Cupa Mondială. Este mai degrabă o veste excelentă pentru copiii care tânjesc după ceva mare în viața lor. Mentalitatea mea la intrarea pe teren nu va fi să încerc să protejez ceea ce am realizat deja, ci să încerc să-mi creez o nouă reputație de fiecare dată când intru pe gazon. A fost pur și simplu o ușurare să primesc telefonul de la antrenor. Am așteptat mult timp... și a fost foarte emoționant " a dezvăluit Nelson.
Jayden Nelson a debutat la seniori pentru Toronto în 2023. În 2023 a avut prima experiență în fotbalul european la Rosenborg. Gruparea din Norvegia l-a mai împrumutat la Ulm, iar apoi s-a întors în MLS la Vancouver. În iarnă a fost transferat la Austin. În actualul sezon de MLS, care a început recent și s-a întrerupt pentru Campionatul Mondial, Jayden Nelson are 11 meciuri și două goluri marcate. Este cotat de site-urile de specialitate la 2 milioane de euro.
{{text}}