International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   FIFA

Gluma lui Gianni Infantino ne dă speranțe pentru viitoarele Mondiale: „Cu 64 de echipe naționale, poate s-ar califica. Ori 228!”

Gianni Infantino / Foto: Guliver/Gettyimages

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 12 iunie 2026

Gianni Infantino, președintele FIFA, a ironizat Italia într-un interviu acordat postului brazilian CazéTV. El a spus că forul mondial ar putea lua în considerare extinderea competiției globale fotbalistice la 64 sau chiar 228 de echipe, pentru a facilita calificarea Squadrei Azzurra, după trei tentative eșuate la rând, și a altor naționale care privesc turneul la televizor.

Infantino a vrut să facă o glumă, dar a reușit să-i înfurie pe italieni, cărora le-a răsucit cuțitul în rană, după ce selecționata lui Gennaro Gattuso a pierdut în play-off cu Bosnia-Herțegovina.

Abodi: „Vreau să aud, ce citesc mă lasă perplex! Distanța dintre Italia și Mexic este mare și mai bine vorbim la telefon”

„În primul rând, trebuie să vedem cum merge acest Mondial cu 48 de echipe. Este deja un eveniment foarte mare. Am discutat despre o competiției cu 64 de naționale, cu o implicare și mai mare din întreaga lume.


S-a discutat deja în Consiliul FIFA, dar acum să ne bucurăm de această ediție cu 48. Poate că Italia se va califica cu 64 de echipe naționale. Cine știe, poate dacă punem 228...”, a declarat șeful FIFA, cu o tentă ironic, dar și criptică.

Gianni Infantino, președintele FIFA // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Aluzia este valabilă și pentru alte reprezentative care n-au mai ajuns de mult timp la un turneul final de CM. De exemplu, chiar România, ultima prezență a „tricolorilor” datând de-acum 28 de ani, ediția Franța 1998.

Declarațiile acestuia au ajuns repede la urechile italienilor.


„Vreau să aud asta, ce citesc mă lasă perplex! Întrucât distanța dintre Italia și Mexic este mare, e mai bine să vorbim la telefon ca să ne înțelegem, asta când îi va permite și programul... Sunt interesat să aflu direct gândurile sale”, a comentat ministrul Sportului și Tineretului, Andrea Abodi, gluma președintelui FIFA.

Infantino: „Azzurrii se vor întoarce în curând și abia aștept să-i revăd jucând la Mondial la ediția centenară, în 2030”

A fost însă o remarcă nefericită din partea președintelui FIFA, care ulterior a revenit într-o postare pe Instagram, dându-și seama de valul de indignare pe care l-a provocat în fotbalul italian.

Italia a ratat prezența la CM 2026 după ce a fost eliminată în finala barajului de Bosnia // FOTO: Guliver/GettyImages

„Azzurrii se vor întoarce în curând și abia aștept să-i revăd la această mare competiție la centenar, în 2030. Până atunci, ne vom bucura de tot ce are de oferit acest turneu extraordinar de fotbal cu 48 de echipe.

Mondialul 2026 este cel mai incluziv de până acum și vom experimenta numeroasele povești și emoții pe care ni le va aduce”, a întors-o Gianni Infantino.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.