Patronul din Ghencea spune că fără Steaua fotbalul românesc n-ar exista în Europa şi anunţă că echipa sa se va putea lua la trîntă cu granzii Europei
A izbucnit în plîns la golul lui Nicoliţă. Cînd arbitrul a pus punct final meciului, s-a ridicat de pe scaun şi şi-a ascuns faţa între palme. A rămas aşa minute bune, după care l-a privit îndelung pe Lăcătuş cum face turul stadionului. Nu şi-a luat ochii de la focurile de artificii, chiar dacă n-au fost în formă de cruce.;)
Apoi s-a urcat în Maybach, a dat drumul la muzică religioasă şi s-a dus la vestiare. A lăsat geamul jos şi a început să cînte. Tot muzică religioasă. Jucătorii însă plecaseră. S-a dus după ei la Lido. I-a felicitat, a plecat acasă. Era deja ora 2:30. N-a dormit decît 5 ceasuri, pentru că ieri dimineaţă a plecat la Monte Carlo. Acesta a fost în ultimele 24 de ore Gigi Becali. Omul care a preluat Steaua în urmă cu 5 ani şi jumătate, cînd echipa era afară din Europa, şi a dus-o, din nou, lîngă granzii continentului.
— Domnule Becali, a treia calificare consecutivă în grupe. Care e reţeta succesului?
— Cînd pui suflet în ceea ce faci, n-ai cum să nu reuşeşti. E vorba de multă pasiune, după care au urmat toate lucrurile care s-au făcut la Steaua. Nu s-au mai vîndut jucători, s-au investit bani, iar unde pune Dumnezeu mîna, iese întotdeauna ceva bun.
“CINE I-A ADUS PE MM, PE OLI, PE LĂCĂ?”
— Cine a avut rolul cel mai important, banii, antrenorul...
— Patronul. Adică eu Eu am fost cel mai important. Poate să spună fiecare ce o vrea, dar conducătorul e decisiv. Toată strategia eu am făcut-o, toţi banii eu i-am băgat. Toate războaiele eu le-am dus, cu Dinamo, cu CFR, cu FRF, cu LPF, cu alţi oameni din fotbalul românesc.
— Deci...
— Eu am meritul principal. Eu am ieşit mereu în faţă, eu am fost suspendat, eu am fost blamat. Mentalitatea mea nu e comunistă, e capitalistă. Dacă Steaua va ajunge vreodată jos, eu voi fi responsabil, pentru că eu conduc. Pînă la urmă, cine a adus toţi oamenii de valoare din club? Cine l-a adus pe MM Stoica, cine l-a adus pe Olăroiu, cine l-a adus pe Lăcătuş. Cine a plătit salariile jucătorilor, cine le-a dat prime mari? Eu am ales totul. Cînd am reuşite, ca acum, sînt de apreciat, cînd vor fi eşecuri, tot eu voi fi de acuzat.
— Ce diferenţă e acum între Steaua de azi şi cea pe care aţi găsit-o în 2003?
— Nu v-am spus de atunci că voi face o Steaua care va străluci pe cer? Erau salarii mici, am zis că voi ajunge să ofer contracte şi de 300 de mii pe an. Aşa s-a ajuns. Am spus că în doi-trei ani voi duce echipa în grupele Ligii, dar am fost făcut nebun.:xAm mers în grupe. Şi am mai spus ceva foarte important. Că voi obliga, prin investiţia pe care o voi face, şi celelalte echipe din România să bage mulţi bani în fotbal şi astfel se va ridica nivelul fotbalului. Unde sîntem azi? Iată, cu 7 echipe în cupele europene.
“FĂRĂ STEAUA, ROMÂNIA N-AR EXISTA ÎN FOTBAL”
— De ce anume sînteţi cel mai mîndru din ce aţi realizat?
— De toate performanţele, dar poate că mai mult de atît, de faptul că azi dimineaţă, cînd am ajuns la Monte Carlo, pe aeoroport, cine a venit la mine, m-a luat în braţe şi mi-a zis: «Salut prietene, poate vom fi din nou în aceeaşi grupă!». Era Aulas, preşedintele lui Lyon. Apoi, cînd voi intra în sala unde se va trage la sorţi, mă voi revedea cu Ramon Calderon, cu Morrati, cu Surkis, oameni cărora Steaua şi România le spun ceva.
— Petre Marin a declarat că e greu ca o altă echipă din România să reuşească ce a făcut Steaua.
— E greu pentru că nu mai există un al doilea Gigi Becali. Dacă va intra în fotbal cineva mai bogat ca mine, atunci va face mai multe. Dacă şi George Copos mi-a zis că unul ca mine se naşte o dată la 200 de ani, ce mai vreţi?!
— Bun, dar...
— Şi vă mai spun ceva. Ştiţi cum se împarte fotbalul românesc? În Steaua şi restul lumii. Steaua e totul în Europa, uitaţi-vă şi la punctele pe care le-am adus României şi la tot. Păi, CFR să zică mersi că s-a dus pe munca noastră în grupe.
“DACĂ RATAM, SE PUTEA DESTABILIZA ECHIPA”
— Cei de la CFR au spus că nu e meritul Stelei, pentru că ei au muncit ca să ia titlul.
— Şi ce făceau cu titlul de campioană dacă l-ar fi luat acum cîţiva ani? Făceau ceva pe el. Chiar aşa absurzi sînt cei de la Cluj să spună că nu e meritul Stelei?
— A fost cea mai frumoasă calificare?
— A fost cea mai grea pentru că am întîlnit cea mai puternică echipă, dar a fost şi cea mai importantă din mai multe motive. Poate că n-ar trebui să le spun. În primul rînd pentru că era CFR acolo şi nu vreau să-i las pe ei să domine fotbalul din România. Apoi, puteau începe problemele la echipă. Jucătorii erau nemulţumiţi de bani, ar fi ratat o primă mare, se putea destabiliza situaţia. Bine, cred că aş fi putut să repun totul pe roate, însă era riscant. Acum e bine, jucătorii vor fi mulţumiţi, or să ia 150 de mii impozabili.:D
“Nu vom mai fi morţi în grupe“
— Cum va arăta Steaua în grupe?
— Şi la meciul cu Galatasaray s-a văzut că acum sîntem la cu totul alt nivel. Ei au început mai bine, ne-au dominat, însă diferenţa faţă de anii trecuţi e că avem o echipă cu jucători de contraatac. Avem echipă tehnică, jucători prin care putem reacţiona, nu numai să respingem baloanele.
60.000 DE DOLARI era media salarială a steliştilor atunci cînd Becali a devenit patron. Acum media e de 200.000 €
— Da, dar în grupe vor fi adversari mai tari decît Galatasaray.
— Corect, dar nici noi n-o să mai fim morţi cum am fost în precedentele ediţii. Avem jucători buni, cu care să-i putem lovi şi pe cei de la Real, Barcelona, Manchester sau Inter. Chiar nu-mi mai este frică de nimeni acum. Pasăm, avem fotbalişti care ştiu să ţină mingea, pe lîngă jocul nostru obişnuit de apărare, acum avem aceste lucruri în plus.
— Deci, obiectivul e trecerea de grupe?
— Obiectivul meu da, adică asta îmi doresc. Ce pot să spun e că ne vom lua la trîntă cu granzii şi nu vom mai fi ciuca bătăilor. O să revină şi Emeghara, care ne-a lipsit mult, Szekeley, un fotbalist extrem de rapid şi foarte important.
— Veţi mai aduce pe cineva?
— Nu, nu mai avem nevoie de nimeni. Lăcătuş are la dispoziţie 3 echipe, are 33 de jucători, pe cine să mai iau, unde să joace toţi?
— Tătăruşanu va veni acum?
— Nu, nu se pune problema.
TURCU L-A FELICITAT!
Patronul Stelei e dezvăluit că a primit felicitări şi din partea unei persoane de la care nu s-ar fi aşteptat să sune: “E un preşedinte de club care m-a sunat, nu-i dau numele că poate o să aibă probleme cu suporterii. De fapt, spun cine e, Turcu de la Dinamo. Am auzit că vrea să mă distrugă în campionat. Îi doresc succes, dar să vedem dacă poate”.
DE CE NU I-A RĂSPUNS BORCEA LA TELEFON
Becali a spus că a încercat să-l sune pe Cristi Borcea, imediat după terminarea meciului cu Galatasaray. “Voiam să văd în ce stare se află, dar nu mi-a răspuns. Cînd eu am ajuns azi la Monte Carlo m-a sunat Borcea şi mi-a zis că a crezut că sînt cu presa şi îl sun să fac mişto de el şi de-asta nu mi-a răspuns”, a povestit ieri Becali. (Cătălina Zaman)
International • Liga Campionilor • GIGI BECALI EXPLICĂ SUCCESUL CLUBULUI PE CARE ÎL PATRONEAZĂ
“Steaua şi restul lumii”
Articol de Dan Udrea — vineri, 29 august 2008
{{text}}