Sporturi   •   Baschet   •   ARESTARE

Veste-șoc din baschetul american » „Bărbosul”, arestat dintr-un motiv incredibil!

Baschetbalistul James Harden, arestat și eliberat pe cauțiune // FOTO: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  sâmbătă, 13 iunie 2026

„Bărbosul” James Harden (36 de ani), starul NBA și coordonatorul echipei Cleveland Cavaliers, a fost arestat în Texas după ce polițiștii au descoperit o armă de foc nedeclarată în mașina sa. Baschetbalistul a fost eliberat ulterior pe cauțiune, însă va trebui să respecte mai multe condiții impuse de instanță până la următoarea înfățișare.

Potrivit presei americane, incidentul s-a petrecut sâmbătă dimineață. Oamenii legii susțin că în autoturismul lui Harden a fost găsit un pistol pentru care jucătorul nu deținea permis, potrivit sportal.blic.rs.

De asemenea, arma se afla la vedere, aspect care a dus la reținerea sportivului.

Baschetbalistul James Harden, arestat și eliberat pe cauțiune


Deși a fost arestat, Harden nu va rămâne în detenție până la proces. Acesta a fost eliberat pe cauțiune, iar următoarea audiere este programată pentru 22 iunie.

Până atunci, baschetbalistul trebuie să respecte o serie de restricții stricte. Printre condițiile impuse se numără interdicția de a deține arme de foc sau muniție și obligația de a nu consuma alcool, marijuana ori alte substanțe interzise, cu excepția medicamentelor prescrise de un medic.

Totodată, James Harden va fi supus unor teste antidrog aleatorii pentru a verifica respectarea condițiilor stabilite de instanță.

Până în acest moment, jucătorul și reprezentanții săi nu au oferit un punct de vedere oficial.


James Harden ar putea deveni jucător liber de contract la finalul acestei luni, urmând să ia o decizie până pe 29 iunie cu privire la viitorul său.

Toate indiciile arătau că baschetbalistul urma să renunțe la actuala înțelegere pentru a semna un nou contract, pe termen mai lung, și să continue la Cleveland, echipă la care a ajuns în luna februarie.

James Harden a ajuns la Cleveland înainte de expirarea perioadei de transferuri din NBA, fiind cedat de Los Angeles Clippers într-un schimb cu Darius Garland.

De-a lungul carierei, a mai îmbrăcat tricourile echipelor Houston Rockets, Brooklyn Nets, Philadelphia 76ers, Los Angeles Clippers și, cel mai recent, Cleveland Cavaliers.

În cele 26 de meciuri disputate pentru Cleveland în sezonul regulat precedent, Harden a avut medii de 20,5 puncte, 4,8 pase decisive și 4,2 recuperări pe partidă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.