Gigi Becali (67 de ani), patronul celor de la FCSB, a trăit duminică dimineața un moment extrem de important în ziua în care a fost sfințită biserica pe care a construit-o aproape de Pipera, în Voluntari, cea mai importantă investiție a lui, de aproximativ 10 de milioane de euro, la care se lucrează de ani de zile.
Evenimentul a început la ora 8:00, sfințirea lăcașului de cult fiind realizată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul. Momentan, construcția bisericii nu este gata în totalitate, la exterior încă se lucrează, drept mărturie stând și schelele care nu au fost încă demontate.
După această ceremonie, în biserică vor putea fi oficiate slujbe religioase. Ceremonia completă de târnosire, care va marca încheierea totală a lucrărilor, va avea loc peste aproximativ doi ani.
„Pe 14 iunie e sfințirea. Dar ea e sfințirea mică. Nu e târnosirea. Se face sfințirea pentru a se face Sfânta Liturghie. Cea mare, târnosirea, va fi făcută peste doi ani. (n.r. vor fi 2000-3000 de oameni) E posibil să fie. Eu mă pregătesc. Am turnat betoane, cutare, marmură!”, a spus Gigi Becali, recent, la Fanatik.
FOTO. Biserica lui Gigi Becali este aproape gata
Ideea bisericii ridicate în Voluntari a venit în anul 2008, atunci când Gigi Becali a promis înaintea unui meci cu Galatasaray, din Liga Campionilor, că va construi o biserică dacă va obține calificarea în faza grupelor. Două decenii mai târziu, aceasta ar urma să fie finalizată.
Construcția a început în anul 2020. Biserica are 11 metri înălțime, corpul principal, 40 de metri cu tot cu cruce, 35 de metri lungime și 20 de metri lățime, cu un subsol de 3,6 metri.
Sâmbătă, la evenimentul de sfințire, alături de Gigi Becali au fost prezenți peste 100 de credincioși.
În interiorul lăcașului de cult au avut acces doar membrii familiei și apropiații, unde s-a desfășurat slujba, în timp ce credincioșii au urmărit ceremonia din exterior, dintr-un cort improvizat, pe un ecran mare amplasat în curte.
Printre cei prezenți se numără și Adrian Iencsi, precum și Teia Sponte. Și soția latifundiarului din Pipera și-a făcut apariția. La eveniment a venit și fostul arbitru Alexandru Tudor, un apropiat al lui Becali.
Ca element de detaliu, este de menționat că elementele florale pregătite pentru sfințirea de sâmbătă au fost realizate în formă de cruce.
Ulterior, pe parcursul evenimentului au mai venit la biserica din Voluntari și Nicolae Dică, fost antrenor al lui Becali la formația roș-albastră, dar și sora mai mare a patronului FCSB, Dominica Geambazi. Și-a făcut apariția și Teodora Becali, fiica cea mare a lui Becali, alături de soțul ei, Mihai Mincu, și de copii.
{{text}}