International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   AUDIENȚĂ

Peste 500.000 de fani la Mondial: ar umple nouă Arene Naționale! » Gradul de ocupare anunțat de FIFA

Festivitatea de deschidere de pe „Azteca”

Articol de Daniel Scorpie   —  duminică, 14 iunie 2026

După primele opt meciuri disputate în faza grupelor la Campionatul Mondial 2026, numărul total al celor care au asistat live pe arenele din SUA, Mexic și Canada a depășit deja jumătate de milion. Biletele au fost vândute în proporție de 99,69%, conform datelor oficiale anunțate de FIFA.

Chiar dacă, mai ales la a doua partidă a turneul final, Coreea de Sud - Cehia 2-1, programată în Mexic pe „Estadio Akron” din Guadalajara, au atras atenția sutele de scaune goale, statisticile dezvăluite de forul condus de Gianni Infantino arată un mare succes de casă la CM 2026.

În opt meciuri disputate în grupele A, B, C și D, s-a depășit pragul de o jumătate de milion de spectatori, mai exact 504.575, astfel că media asistenței este 63.072, cu circa 10.000 mai mare decât cea consemnată în Qatar în 2022, tot conform informațiilor oficiale ale FIFA.

+31 Foto
Mexic - Africa de Sud, poze de joc // Ionuț Iordache (GSP.ro)

1.574 de bilete au rămas nevândute la primele opt meciuri

Numai trei jocuri nu au fost sold-out, după cum susțin organizatorii competiției nord-americane: Coreea de Sud - Cehia 2-1 (Guadalajara), Canada - Bosnia-Herțegovina 1-1 (Toronto) plus Qatar - Elveția 1-1 (San Franciso). În rest, locurile (sau biletele) au fost vândute în proporție de 100% .

MetLife Stadium din New Jersey/New York, unde va avea loc și finala CM 2026, a fost plin ochi la Brazilia - Maroc 1-1 / Foto: GettyImages

504.575 de suporteri au avut privilegiul de a urmări la fața locului startul CM 2026, inclusiv cele trei ceremonii de deschidere. Dacă ne vom raporta la capacitatea maximă a arenelor respective, de 506.149, ajungem la un grad de ocupare foarte aproape de maximum, 99,69%.


Peste afluența înregistrată - este adevărat făcând media cu 64 de jocuri, acum vor fi 104 - în urmă cu patru ani în Qatar (96,3%). Având în vedere că pe „Arena Națională” încap teoretic 55.634 de spectatori, fanii adunați până în prezent la turnel nord-american ar completa de nouă ori totalul locurilor disponibile pe stadionul din București.

2meciuri cu peste 80.000 de spectatori s-au jucat la CM 2026: deschiderea Mexic - Africa de Sud, la care pe Azteca au fost 80.824 de fani, și Brazilia - Maroc, pe MetLife din New York, cu 80.663 de suporteri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.