International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   AUSTRALIA - TURCIA

A aflat cu două zile înainte că va fi titular la Mondial și a făcut meciul vieții: „Nebunie totală, nu-i așa?”

Patrick Beach, al doilea de la dreapta la stânga // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  duminică, 14 iunie 2026

Patrick Beach, 22 de ani, a fost unul dintre eroii Australiei în surprinzătoarea victorie cu care the Socceroos și-au început parcursul la acest Campionat Mondial, 2-0 cu Turcia. Titularizarea lui a fost un pariu dovedit câștigător!

Portar la Melbourne City, în campionatul australian, Patrick Beach jucase doar de două ori pentru prima reprezentativă a Australiei până astăzi.

Surprinzător, în meciul de debut al Australiei la acest Campionat Mondial, a fost titularizat în detrimentul lui Mathew Ryan și s-a descurcat extraordinar, blocând orice încercare a turcilor.

Beach a încheiat partida cu 8 parade, iar la final a dezvăluit că a aflat cu numai două zile în urmă că avea să fie titular.


Portarul Australiei a aflat cu două zile înainte că va fi titular și a făcut meciul vieții cu Turcia

„Șeful (n.r. - antrenorul Tony Popovic) și antrenorul nostru de portari m-au luat deoparte și mi-au spus că voi juca, că am avut evoluții bune și că au încredere în mine, oferindu-mi toată încrederea de care aveam nevoie pentru a ieși pe teren și a-mi face treaba”, a spus el, citat de Guardian.

Referitor la prestația lui pe cea mai mare scenă a fotbalului, a afirmat că „a fost uimitor, un vis devenit realitate. E tot ceea ce visezi când ești copil. Acesta este apogeul, să joci pentru țara ta pe scena mondială. Iar să obții un rezultat pozitiv în primul meci, și asta împotriva unui adversar cu adevărat puternic, face ca aceasta să fie pur și simplu una dintre cele mai frumoase seri”.

Beach a participat la faza primului gol, venit în minutul 27. A apărat șutul lui Guler, a dat drumul la minge, iar după o pasă lungă din defensivă, Nestory Irankunda a înscris golul care a declanșat nebunia în tabăra australiană.


„Știm că una dintre principalele noastre arme este viteza din atac. Am văzut o oportunitate de a trimite mingea în bandă, iar apoi, din două sau trei pase, Nes a ajuns în careul de 16 metri și a șutat la poartă. Iar după aceea a fost o nebunie totală, nu-i așa?”, a comentat portarul.

  • Australia va juca în continuare contra Statelor Unite, în Seattle, pe 19 iunie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.