Eliminată în ultimele două ediţii în “sferturile” Ligii de Manchester, Roma vrea acum trofeul
Mai mereu forţată să stea în umbra Interului în campionat, AS Roma a devenit prezenţă obişnuită în fazele superioare ale Ligii. De fiecare dată a trecut lejer de grupe, însă s-a oprit în “sferturi”, eliminată de două ori de Manchester United! Antrenorul Luciano Spalletti vrea acum să urce mai sus. A investit masiv, 44 de milioane de euro, 32,5 milioane în achiziţii şi restul în salariile noilor jucători. “Giallorossii” au visat să dea lovitura verii cu Mutu, dar au trebuit să se mulţumească pînă la urmă cu Julio Baptista, brazilianul adus de la Real Madrid cu 9 milioane, şi cu francezul Menez, cumpărat de la Monaco (12 milioane). Nu a găsit resurse financiare să-l reţină însă pe Mancini, brazilianul fiind cedat la Inter pentru 13 milioane.
Carte de vizită
- Club fondat în 1927
- Locul 2 în sezonul trecut în Serie A, calificată direct în grupe. A cîştigat Cupa, dar a pierdut duminică Supercupa cu Inter, la penaltyuri
- Debutează duminică în noul campionat, acasă cu Napoli
- 3 titluri de campioană, 9 Cupe şi 2 Supercupe ale Italiei
- Antrenor este Luciano Spalletti, 49 de ani
- Are în lot fotbalişti de 15 naţionalităţi
- Joacă pe “Olimpico”, 72.698 de locuri
- Acum 12 zile, a rămas fără legendarul preşedinte Franco Sensi, decedat la 82 de ani
- E al cincilea club italian ca număr de fani, cu 7% din totalul tifosilor
International • Liga Campionilor • CFR ÎN LIGĂ
Ţinteşte sus
Articol de Daniel Scorpie — vineri, 29 august 2008
{{text}}