Donna Vekic (29 de ani, locul 76 WTA) a învins-o pe Emma Răducanu (23 de ani, numărul 42 mondial) în finala turneului WTA 500 de la Queen’s, 6-0, 7-6 (6), după ce britanica a salvat 5 mingi de meci pe parcursul setului secund.
Turneul de la Queen’s parcă era destinat pentru un traseu lung, încununat cu un trofeu, al Emmei Răducanu. Totul se potrivea în poveste, pe parcursul săptămânii petrecute în clubul londonez legendar.
Până la urmă însă, istoria Donnei Vekic a câștigat concursul. De fapt, jucătoarea croată în vârstă de 29 de ani și-a revizuit rapid scenariul, după ce fusese învinsă în ultimul tur al calificărilor de Anna Blinkova, 6-2, 6-4. Se pregătea să plece spre Berlin, la următorul concurs, când a aflat de retragerile Belindei Bencic și Martei Kostyuk.
Așa a ajuns pe tabloul mare, ca lucky loser. Și a avansat apoi până în finală cu un singur set pierdut, în „sferturi”, în fața Karolinei Pliskova, finalistă la Wimbledon în 2021.
De partea cealaltă, Emma Răducanu a avut partea ei de dramă, de zbatere, atunci când a fost nevoită să dispute două partide într-o zi pentru a-și asigura prezența în ultimul act. Acolo unde a sosit fără set pierdut.
Donna Vekic, specialistă a suprafeței verzi
Vekic, o jucătoare care are o afinitate deosebită pentru iarbă, a început lansat finala, evoluând la un nivel excelent și având un singur game mai greu, cel pentru 5-0. În rest, o dominare absolută, sufocantă și un set alb, adjudecat în 28 de minute.
Donna Vekic în acțiune la Queen's Foto: Guliver/GettyImagesÎn partea secundă însă, Răducanu a absorbit șocul actului inaugural și a început să construiască. Au fost multe schimburi de mingi pe care le-a controlat cu inteligență și cu o variație în joc, opusă stilului mai abrupt al adversarei.
Când s-a distanțat la 5-2 cu două break-uri, setul decisiv părea la un pas distanță. Nu a fost însă așa, Donna recuperând formidabil tot deficitul. Bătălia lor devenise una mult mai strânsă, fără indicii clare asupra unei superiorități.
Emma a avut nervi tari când a salvat primele două mingi de meci la 4-5, apoi alte 3 într-un tie-break tensionat. La a șasea însă, o minge la limită a croatei, nu a mai avut ce să facă.
LONDON CHAMPION! @DonnaVekic is victorious at Queen’s winning in straight sets against Raducanu!#HSBCChampionships pic.twitter.com/ED2KTy2cD3
— wta (@WTA) June 14, 2026
Vekic s-a prăbușit în genunchi pe iarba londoneză, copleșită de emoție. Tocmai obținuse primul ei titlu WTA după 3 ani și 3 luni – de la Monterrey 2023 – și disputase prima finală de la cea olimpică, Paris 2024.
6finale pe iarbă a disputat Donna Vekic în carieră, câștigând două, Nottingham 2017 și Queen’s 2026
În ce o privește pe britanică, ea a disputat doar a treia finală a carierei, după cea câștigată în 2021 la US Open și cea pierdută în februarie anul acesta la Cluj-Napoca, în fața Soranei Cîrstea.
Emma Răducanu: „Sprijinul pe care l-am primit toată săptămâna a fost incredibil”
„A fost o săptămână incredibilă pentru mine: am ajuns în finală aici, am jucat în orașul meu natal, la turneul meu de acasă, unde mă simt cel mai bine. Sprijinul pe care l-am primit toată săptămâna a fost incredibil, așa că vreau doar să profit de această ocazie pentru a le mulțumi tuturor”, a rostit Emma Răducanu la festivitatea de premiere, cu trofeul învinsei în brațe.
„Astăzi, în special, a fost un meci foarte greu, iar Donna a jucat extrem de bine de la început până la sfârșit, așa că îi mulțumesc publicului că m-a ajutat să trec din nou peste câteva momente dificile în această săptămână și că m-a ajutat să revin în setul al doilea”, a adăugat ea. „Și, desigur, aș dori să o felicit pe Donna”, a mai spus.
Apoi a venit rândul campioanei. „În primul rând, felicitări, Emma, pentru o săptămână atât de grozavă. Ești o jucătoare incredibilă și îți doresc ție și echipei tale tot ce e mai bun pentru restul sezonului pe iarbă”, a început Vekic.
„Crescând și jucând în circuit, am fost mereu geloasă pe băieți că au șansa să joace pe acest teren, în acest club uimitor. Sunt foarte recunoscătoare că, de anul trecut, avem și noi ocazia să jucăm aici. Mulțumesc tuturor celor care au făcut acest lucru posibil. Ne bucurăm cu adevărat de asta”, a continuat ea.
44de locuri va urca Donna Vekic în clasamentul mondial, până pe poziția a 32-a, locul de vârf al carierei fiind 17. Și Emma Răducanu face un salt semnificativ, 11 trepte, până pe 31
Donna Vekic, mulțumiri pentru antrenorul David Felgate
Apoi și-a îndreptate cuvintele spre David Felgate, antrenorul cu care a lucrat acum mulți ani și pe care l-a contactat pentru a-i fi alături în porțiunea de iarbă a sezonului.
„Am lucrat împreună când aveam 12 ani. Tu m-ai crescut. Fără tine, nici măcar n-aș fi știut ce este iarba, așa că, atunci când te-am sunat acum două săptămâni să mă ajuți pentru sezonul de iarbă din acest an, ai acceptat și îți mulțumesc din suflet.
Donna Vekic cu trofeul de la Queen's Foto: X/HSBC ChampionshipsFără tine nu aș fi aici cu acest trofeu. Ca jucători de tenis, echipa este atât de mare. Antrenorul de fitness, fizioterapeutul, antrenorii, părinții mei, familia.
Fără ei nu aș fi jucat tenis în ultimii 24 de ani, așa că vă mulțumesc tuturor. Aceasta este cu adevărat perioada mea preferată a anului, suprafața mea preferată. Am profitat la maximum de ea săptămâna aceasta și ne vedem cu toții peste două săptămâni la Wimbledon”, a conchis Vekic.
{{text}}