Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Proaspăt operat, Ngezana explică motivul pentru care a mințit-o pe FCSB: „Mi-e foarte greu să accept”

+7 Foto
Siyabonga Ngezana, operat la menisc // FOTO: Instagram

Articol de Romeo Ene   —  duminică, 14 iunie 2026

Siyabonga Ngezana (28 de ani), fundașul central al celor de la FCSB, a vorbit pentru prima dată despre intervenția chirurgicală suferită în urmă cu câteva zile și despre ratarea prezenței la Campionatul Mondial 2026.

Stoperul sud-african nu a fost inclus de selecționerul Hugo Broos (74 de ani) în lotul pentru turneul final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada.

Ngezana s-a accidentat la menisc în iarnă, în perioada în care se afla alături de naționala Africii de Sud la Cupa Africii.

Siyabonga Ngezana, despre operație și ratarea Campionatului Mondial 2026: „Una dintre cele mai grele decizii din viața mea”


După accidentare, fundașul a revenit la FCSB și a ales să amâne intervenția chirurgicală, de teama că o operație l-ar putea scoate din calculele pentru Campionatul Mondial.

Ngezana nu s-a operat imediat, însă nici nu a putut evolua din cauza problemelor medicale și a ratat convocarea pentru turneul final. După intervenția chirurgicală, fundașul este așteptat să revină pe teren peste aproximativ trei luni.

„Evident, am luat decizia, una dintre cele mai grele din viața mea, de a mă opera. Clar, nu făcea parte din plan să o fac în acest moment. Voiam să mă operez după Cupa Mondială, pentru că nu doream să o ratez. Planul era să nu lipsesc de la Cupa Mondială.

A fost un sacrificiu uriaș doar pentru a rămâne pregătit, deși știam că nu sunt la 100% din capacitate. Îmi doream pur și simplu să fac parte din lotul pentru Cupa Mondială, indiferent dacă jucam sau nu.


Atât de mult am vrut să fiu acolo. Dar, după voia lui Dumnezeu, nu a fost să fie, însă este în regulă și accept situația. Este o pastilă foarte greu de înghițit, să accept că abia acum încep să mă vindec.

A fost un sezon dificil pentru mine, în care am jucat cu dureri mari timp de șapte luni, refuzând operația doar pentru a nu rata Cupa Mondială. Până la urmă, lucrurile nu au mers așa cum am plănuit sau cum am crezut”, a declarat Siyabonga Ngezana, potrivit FarPost.

  • În sezonul trecut, Ngezana a adunat 34 de apariții pentru FCSB, totalizând 2.852 de minute. A reușit un gol și o pasă decisivă.

  • Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, acesta este evaluat la 2 milioane de euro și are 11 selecții la naționala Africii de Sud. De-a lungul carierei a mai evoluat doar pentru Kaizer Chiefs.

+7 Foto
Siyabonga Ngezana s-a operat // FOTO: Instagram

Am pierdut o groază de meciuri stând pe tușă din cauza acestei accidentări. Am avut multe hopuri, pentru că atunci când reveneam, mă accidentam din nou.



Așa că acum a fost momentul potrivit pentru mine să mă operez și sper să mă recuperez repede. Este vorba despre menisc, nu despre ligamentul încrucișat anterior.



Durează doar maximum două sau trei luni, în funcție de genetica fiecăruia. Eu sunt din Africa și sper să mă refac rapid.



- Siyabonga Ngezana, stoperul celor de la FCSB

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.