International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   ECUADOR

Selecționerul e nemulțumit după primul meci la Campionatul Mondial: „Extrem de nedrept”

Selecționerul Ecuadorului, Sebastian Becaccece/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  luni, 15 iunie 2026

Selecționerul Ecuadorului, Sebastian Becaccece, a fost extrem de dezamăgit după înfrângerea cu 0-1 în fața Coastei de Fildeș la Campionatul Mondial.

El consideră că rezultatul este nedrept, având în vedere desfășurarea meciului, în care echipa sa a dominat și a ratat numeroase ocazii bune.

Sud-americanii au avut două bare prin Minda în prima repriză și au încasat singurul gol al meciului în minutul 90, de la Amad Diallo. Înainte, și Coasta de Fildeș lovise o dată bara.

Sebastian Becaccece: „Coasta de Fildeș nu a meritat victoria. Trebuia să primească și cartonaș roșu”


„Acesta este începutul și trebuie să continuăm să muncim. În prima repriză am fost echipa mai bună. Pentru a doua parte am corectat ce era de corectat.

Am avut o dăruire tactică enormă pe teren. Coasta de Fildeș a câștigat un meci pe care nu-l merita, este un rezultat extrem de nedrept”, a declarat Becaccece, citat de sportal.bg.

De asemenea, a avut obiecții și la deciziile arbitrilor din timpul partidei.

„A existat o situație în care fundașul lor dreapta (n.r. - Guela Doue) ar fi trebuit să fie eliminat. Deoarece arbitrul nu i-a arătat cartonașul roșu, l-au schimbat imediat, fundașul lor central (n.r. - Singo) a trecut pe flanc și tocmai el a organizat atacul și a pasat pentru gol.


Acestea sunt lucruri pe care nu le putem controla, dar care influențează direct rezultatul și sunt nedrepte”, a adăugat antrenorul.

Este absolut normal să simțim durere și neputință în acest moment. Nu am niciun reproș la adresa jucătorilor mei, ei au dat totul. Singurul responsabil și vinovat pentru acest rezultat de astăzi sunt eu. Mă simt dator față de tot acest public numeros ecuadorian care ne-a susținut în Philadelphia. Acum trebuie să avem mai multă convingere și încredere ca niciodată pentru a ridica capetele.



- Sebastian Becaccece, selecționer Ecuador

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.