Olanda a scăpat printre degete victoria în meciul cu Japonia. A condus de două ori, dar de fiecare dată a fost egalată, final 2-2.
Virgil van Dijk, autorul golului prin care Olanda a deschis scorul, a fost desemnat „jucătorul meciului”. Însă nu s-a putut bucura nici de gol, nici de trofeu, deoarece „Portocala Mecanică” n-a reușit să „securizeze” un 2-1 până la fluierul final și a s-a văzut egalată în minutul 88, în urma unui corner.
„E frustrant că am fost egalați în urma unei lovituri fixe. Am ținut bine de minge în final, dar știam că ei pot deveni foarte periculoși la cornere, la lovituri libere și pe contraatac. Acum, asta e. Trebuie să mergem mai departe”, a comentat masivul fundaș al lui Liverpool.
Virgil van Dijk admite că Olanda a pierdut controlul pe final
Van Dijk a recunoscut că a rămas cu sentimente amestecate după primul meci al Olandei la Cupa Mondială din Statele Unite: „Să primești un gol atât de târziu nu este deloc plăcut. Totuși, joci împotriva unei echipe puternice, precum Japonia.
Ei s-au apărat foarte compact. A fost dificil să pătrundem. Apoi, spre final cred că ne-am retras puțin prea mult și am pierdut controlul. Japonia a avut trei sau patru ocazii și a marcat de două ori. Este dezamăgitor”.
Virgil van Dijk: „Am simțit că acel gol putea fi evitat”
Căpitanul echipei Oranje crede că totul a plecat de la faptul că după golul său, de 1-0 (min. 51), echipa n-a reușit să-și stabilizeze jocul și a fost egalată relativ repede, după numai 6 minute, când Nakamura a șutat din marginea careului de 16 metri.
Van Dijk: „Am simțit că acel gol putea fi evitat. Evident că Nakamura are piciorul drept, așa că trebuie să-l forțezi spre exterior. S-a întâmplat foarte repede. Dar cu siguranță nu ar fi trebuit să-i lăsăm să egaleze atât de repede. Este ceva pentru care ne putem învinovăți”.
{{text}}