Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Ce îl așteaptă pe Darius Olaru în Belgia? Se poate lovi de aceeași problemă pe care a avut-o și Nicolae Stanciu la Anderlecht

Darius Olaru o părăsește pe FCSB și merge să semneze cu Union Saint-Gilloise

Articol de Robert Vîrdol   —  luni, 15 iunie 2026

Darius Olaru (28 de ani) s-a transferat la Union Saint-Gilloise, în Belgia, echipă care a terminat pe locul doi în campionat.

Darius Olaru nu va avea cea mai ușoară misiune la noul club, deoarece concurența pe posturi este una foarte mare. Mai mulți mijlocași s-au remarcat în sezonul trecut, iar unul dintre aceștia este Adem Zorgane.

Precedentul Nicolae Stanciu

În vara lui 2016, Nicolae Stanciu mergea la Anderlecht, iar cariera sa părea că va intra pe o pantă ascendentă. Acolo, românul nu a mai beneficiat de statutul de la FCSB, iar pe poziția sa a fost preferat algerianul Sofiane Hanni.


Stanciu Instagram

Acesta a fost adus pe circa 1,5 milioane de euro de la Mechelen, dar în primul sezon la Anderlecht a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai echipei și a reușit să evolueze în 38 de meciuri de campionat, înscriind de 10 ori. Deasupra a mai dat și 13 pase de gol.

Cifrele lui Nicolae Stanciu nu au fost la fel de bune. Românul a jucat în campionat 24 de meciuri, a înscris de 4 ori și a oferit 3 pase de gol. În majoritatea partidelor a fost rezervă utilizată.

Acum, unul dintre concurenții lui Darius Olaru pe post va fi tot un algerian. Adem Zorgane a avut parte de un sezon reușit în Belgia, iar în 34 de meciuri a înscris de 4 ori și a oferit 5 pase decisive. Jucătorul de 26 de ani este evaluat la 12 milioane de euro și apare următorul produs de export al belgienilor.


Adem Zorgane // foto: Imago

Acesta ar putea fi unul dintre principalii concurenți ai lui Darius Olaru.

Ce a spus Darius Olaru la plecarea din România

După o perioadă atât de lungă la echipă, merg acum să fac vizita medicală și dacă e totul bine, voi semna. Sunt nerăbdător să încep acolo, dar, în același timp, am și un sentiment amar. Cei de la Union mi s-au părut foarte profesioniști din start, de când am început să discut cu ei. Mi s-a părut totul la cu totul alt nivel. Știam de interesul lor, am vorbit cu agentul acum două luni, i-am spus dacă poate vorbi pentru mine la acest club. Când am auzit, am spus clar «da», e o echipă bună, se bate la titlu an de an, iar pentru mine a fost un aspect foarte important. Vreau să câștig trofee, ei se bat an de an la campionat, anul acesta au câștigat și Cupa



- Darius Olaru

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.