Mbappe, interviu-eveniment în cantonamentul Franței » Luat la întrebări de familie și de colegi: „Președintele Franței? Nu, eu sunt deja destul de urât!”

Kylian Mbappe (27 de ani) a fost intervievat de familia și prietenii săi. Mai relaxat ca niciodată, căpitanul Franței a răspuns la întrebările selecționerului Didier Deschamps, colegilor Michael Olise, Ousmane Dembele, Marcus Thuram, Olivier Giroud etc... dar și ale fratelui său Ethan și tatălui său, Wilfrid.

„Încântător!”, remarcă Le Parisien, care a publicat azi toate discuțiile din cantonamentul Les Bleus, chiar în ajunul debutului la CM 2026, contra Senegalului, programat marți de la ora 22:00, pe „MetLife Stadium” din New York.

Într-un interviu special, plin de umor și ironie, căpitanul echipei naționale a Franței, Kylian Mbappé, a răspuns la 20 de întrebări adresate de prieteni și colegi, oferind o perspective rară asupra golgheterului Les Bleus.

Le Parisien mai scrie că Mbappe nu știa cu adevărat la ce să se aștepte, cu excepția faptului că „interviul respecta conceptul pe care l-a primit și l-a acceptat: să răspundă la întrebările trimise prin video de familie, coechipieri și membri ai personalului.

Timp de peste o oră, relaxat, zâmbitor, înarmat cu umor și o notă de ironie, atacantul lui Real Madrid s-a deschis ca niciodată. Iată transcrierea integrală a întrebărilor puse căpitanul Franței și răspunsurilor oferite cu franchețe, menționând că am selectat 14 persoane care un interacționat indirect cu Mbappe.

Mbappe: „Cine știe, poate peste 10 sau 15 ani, o să vreau să-mi fac un tatuaj. Deocamdată, nu mă atrage și mă plac așa”

OUSMANE DEMBÉLÉ: Ne poți spune despre ultima dată când ai râs copios la echipa națională?

KYLIAN MBAPPÉ: (Râde.) A fost cu el, tipul ăla nebun! Eram la castel (în Clairefontaine, „casa” echipei naționale a Franței) și nu vă pot spune de ce am râs așa, doar că eram în camera lui Marcus (Thuram) și râdeam atât de tare încât plângeam. El știe de ce mi-a pus întrebarea asta. Acum, nu vă pot da detalii, dar ceea ce vă pot spune e că ne înțelegem foarte bine. În fine, el e mereu cel cu care râd cel mai tare când sunt la națională.

MARCUS THURAM: Dacă ar trebui să împarți camera cu un coechipier, cine ar fi cel mai bun și cel mai rău?

KYLIAN MBAPPÉ: (Râde) Cel mai rău ar fi el, Marcus, 100%! Pe de o parte, am râde mult, dar pe de altă parte, nu aș putea dormi.

Cel mai bun? (Se gândește.) Ar fi Ousmane, chiar dacă Ousmane ar fi și cel mai rău. De fapt, sunt amândoi cei mai răi și cei mai buni. Cei mai buni, pentru că îi cunosc de o veșnicie, sunt cei cu care am cea mai puternică legătură, ne înțelegem perfect... Dar dacă aș fi într-o cameră cu ei, mi-ar fi imposibil să dorm.

RAYAN CHERKI: Spune-ne cea mai bună anecdotă a ta cu Ousmane.

KYLIAN MBAPPÉ: Ah, Rayan. A venit recent la echipa națională, dar s-a adaptat incredibil de bine. Va fi un jucător foarte important pentru noi. Am multă afecțiune pentru el.

Cu Ousmane, avem o mulțime de anecdote „pe teren”, pentru că am fost coechipieri, adversari și ne-am susținut reciproc atâția ani... Dar avem mai ales anecdote în afara terenului; am făcut tot felul de năzbâtii. Obișnuiam să mergem împreună în vacanță, familiile noastre se cunosc foarte bine, așa că am o grămadă de povești despre el. Împreună, am putea chiar scrie o carte.

JEAN-YVES VANDEWALLE (osteopat): Vă amintiți de ședința individuală pe care am făcut-o împreună?

KYLIAN MBAPPÉ: „Tizote” e osteopatul echipei, avem o relație excelentă. Când m-am accidentat (la nas) la Euro 2024, am avut o ședință de box împreună. Îmi puneam toată puterea în asta, dar el nu putea să mă lovească. (Râde.) Nici măcar nu a fost, dar am râs bine. Am trecut prin multe împreună, inclusiv câștigarea Campionatului Mondial.

De fapt, m-a salvat în 2018, înainte de semifinală (împotriva Belgiei). Cu o noapte înainte, m-am trezit fără durere, dar nu puteam să mă dau jos din pat! Nu puteam merge la micul dejun, nu-mi simțeam spatele, nicio mobilitate... L-am sunat pe selecționer să-i spun că nu mă pot mișca. A sosit cu Tizote, care mi-a spus că am destule vertebre blocate.

Cum este posibil? Am dormit doar! A trebuit să încerc să ascund asta, mai ales de presă. Așa că am încercat să stau cât mai drept posibil, chiar dacă nu puteam merge cum trebuie. Nu m-am antrenat cu o zi înainte de meci, iar a doua zi, chiar dacă încă aveam puține dureri, am reușit să joc semifinala și apoi finala.

LUCAS HERNANDEZ: Dacă ți-ai face un tatuaj, ce ai alege?

KYLIAN MBAPPÉ: Nu m-am gândit niciodată să-mi fac un tatuaj. Dar dacă ar fi, eu mi-aș face ceva simbolic, ceva important pentru mine. Fiecare cu propriul stil. Acum mă plac așa cum sunt, fără nimic. Dar cine știe, poate peste 10 sau 15 ani, o să vreau să-mi fac un tatuaj. Deocamdată, nu mă atrage.

„Nu ești niciodată pregătit pentru asta. Trebuie doar să accepți, să te adaptezi. În Madrid, pot ieși uneori fără pază”

MAGHNES AKLIOUCHE: Cum ar arăta o zi de vis pentru tine, departe de fotbal?

KYLIAN MBAPPÉ: Maghnes... Ne-am antrenat în același loc, la Monaco. E timid, dar genial, cu mult talent deja. Ar putea fi un jucător foarte bun pentru echipa națională a Franței, acum și în viitor. Pentru oameni ca mine, o zi de vis este o întoarcere la simplitate: să nu fii deranjat, să poți face ce vrei, cu cine vrei, oriunde vrei...

Acestea sunt lucruri care au devenit un lux pentru mine, chiar dacă sunt de fapt super simple. Dar nu ar trebui să te plângi niciodată de dragostea pe care o primești. Este uneori copleșitor, pentru că am căzut în categoria celor care sunt examinați în fiecare clipă.

Toate chestiile cu paparazzi sunt puțin mai obositoare. Ne dezumanizează, ne face să fim puțin ca niște ciudați. Dar toată lumea vrea să știe ce fac, unde și cu cine... Eu am învățat să înțeleg asta și, mai mult sau mai puțin, să accept că va face mereu parte din viața mea.

LUCAS DIGNE: Cum te descurci cu faima ta și cum trăiești imposibilitatea de a ieși în oraș?

KYLIAN MBAPPÉ: Să zicem doar că am fost pregătit destul de devreme să experimentez celebritatea „normală”, pentru că familia și prietenii mei știau că probabil voi deveni un jucător de fotbal foarte bun. Dar astăzi sunt mai mult decât super faimos, faima mea este extraordinară. Și nu ești niciodată pregătit pentru asta. Trebuie doar să accepți și să te adaptezi. Dar sunt foarte fericit în Madrid. Pot ieși, uneori fără multă securitate în jurul meu...

Pot trăi, mai mult decât în ​​Franța! Pot face lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată. Și asta e mișto. De aceea îmi place foarte mult și viața în Madrid, dincolo de Real, care a fost visul meu din copilărie.

Viața de acolo e mult mai liniștită pentru mine. Reușesc să fac lucruri normale, iar acesta este un lux pentru orice ființă umană. Pentru început, conduc. (Râde.) La Paris, asta nu era posibil. În Madrid, cultura este diferită; oamenii te lasă să trăiești puțin.

„Am multe defecte: sunt foarte nerăbdător și uneori prea instinctiv, impulsiv, am resentimente. Dar le-am acceptat mereu, pentru că vreau să am controlul asupra vieții mele”

EDUARDO CAMAVINGA: În afară de anonimat, ce ți-ai dori să ai înapoi din viața ta de dinainte?

KYLIAN MBAPPÉ: Cama... A avut un an greu cu dezamăgirea de a nu fi la Mondial. Încerc să-l protejez, pentru că este ca un frate mai mic pentru mine. Cât despre întrebarea lui, este vorba în principal despre anonimat, pentru că restul face parte din experiența mea de viață, povestea mea. E inspirator să ai lucruri pentru care ești adorat, lucruri pentru care ești urât. În cele din urmă, nu lași pe nimeni indiferent. Și cred că acesta este semnul măreției.

EDUARDO CAMAVINGA: Dar recâștigarea anonimatului...

KYLIAN MBAPPÉ: Am ajuns într-un punct care depășește înțelegerea. Este ciudat să vezi oameni care fac aceeași meserie ca mine, care joacă în aceleași echipe ca mine, dar care nu au aceeași viață ca a mea. Am multe avantaje în a fi cine sunt, chiar dacă există și multe dezavantaje.

În același timp, ființele umane își doresc întotdeauna ceea ce n-au. Poate că dac-aș fi avut parte de anonimat, mi-ar fi plăcut să fiu eu însumi. Așa că nu visez neapărat la anonimat, ci la a fi puțin ca colegii mei de echipă care își trăiesc pasiunea, dar nu sunt spionați în fiecare moment al zilei. Tehnic, avem aceeași rutină, dar când ieșim din vestiar, viața noastră nu mai este aceeași.

DAYOT UPAMECANO: Pe care dintre defectele tale ai învățat să le accepți?

KYLIAN MBAPPÉ: Mă bucur pentru Dayot. Suntem din aceeași generație, el este în vârful carierei sale și merită ceea ce are după ce a trecut prin atâtea. Am multe defecte: sunt foarte nerăbdător, am foarte multe resentimente, uneori sunt prea instinctiv, impulsiv. Dar acesta este un defect pe care l-am acceptat întotdeauna pentru că vreau să am controlul asupra vieții mele. Și a avea control înseamnă uneori să faci lucrurile instinctiv, spontan și direct, chiar dacă nu este întotdeauna bine primit.

Dar am știut întotdeauna în ce mă bag când făceam asta. În plus, am destule alte defecte, dar din moment ce m-a întrebat doar despre unul... (Râde.) A fi impulsiv înseamnă să iei uneori decizii proaste, decizii pe care le regreți și alteori să iei decizii proaste, dar necesare. Desigur, uneori e doar pură și simplă prostie. Dar e bine să proiectezi acea imagine, să arăți că, în cele din urmă, ești om și că e posibil să faci și tu lucruri stupide.

„Dacă am devenit cine sunt, este fiindcă am întâlnit oamenii potriviți la momentul potrivit. Aceștia mi-au deschis calea”

MICHAEL OLISE: Ce întâlnire ți-a schimbat viața?

KYLIAN MBAPPÉ: O, Michael... Îl iubesc! Am ajuns să-l cunosc. Nu e un mare vorbăreț, dar e foarte drăgăstos, o personalitate cu adevărat unică. Și este un jucător excepțional. Suntem foarte norocoși să-l avem alături de noi.

Ce întâlnire mi-a schimbat viața? Au fost multe. Dacă am devenit cine sunt, este pentru că am întâlnit oamenii potriviți la momentul potrivit. Sunt cei care mi-au deschis calea, cei care au știut să ia mingea pentru mine când era timpul să mă protejeze...

În Monte Carlo, mă gândesc la antrenori ca Frédéric Barilaro sau Souleymane Cissé ce m-au protejat mereu. Apoi, la Monaco și Paris, l-am avut pe Luis Campos. Olivier Gagne, asistentul său, care m-a îndrumat mereu. Cu el, am vorbit despre orice, despre viață, despre viața mea privată, despre fotbal… Este unul dintre puținii din domeniu cu care am împărtășit atât de multe.

La Paris, desigur, sunt antrenorii. Și președintele Nasser, de asemenea! Toată lumea își amintește numai de final, ceea ce este normal, pentru că plecarea de la PSG este practic imposibilă. Știam că plecând voi ajunge în această situație. Dar înainte de toate acestea, nu pot minți, a făcut multe pentru familia mea și pentru mine.

Când am un conflict cu cineva și cred că merit să câștig, nu am nicio problemă sau reținere să-l duc până la capăt. Dar să nu încurcăm lucrurile: Nasser este cineva pe care îl respect. Pentru că, deși sunt la Real Madrid și căpitanul echipei naționale a Franței astăzi, Paris Saint-Germain și Nasser Al-Khelaïfi ocupă un loc central în viața mea.

Este clubul unde am petrecut cel mai mult timp (n.r. - 2017-2024), nu mă pot preface că nu s-a întâmplat. Asta nu e posibil și nu asta sunt eu. Și apoi, la Madrid, este președintele Florentino Pérez, care m-a susținut întotdeauna, a încercat mereu să mă pună în cele mai bune condiții posibile și a vrut ce e mai bun pentru mine.

Apoi e antrenorul (Didier Deschamps), singurul pe care l-am avut vreodată în echipa națională a Franței și pe care îl cunosc ca pe buzunarele mele. Iar de-a lungul anilor, am dezvoltat o relație mult mai puternică decât o simplă relație jucător-antrenor. Știe cât de mult îl respect și îl apreciez. Sunt destui alți oameni cu care m-am intersectat și pe care nu i-am uitat, dar vorbesc doar despre oamenii pe care publicul este probabil să-i cunoască.

„Dacă vom câștiga Mondialul mâine și trebuie să plâng, voi plânge. Dar e rar să mă vezi plângând cu lacrimi de bucurie”

WILFRID MBAPPÉ: Ce ar crede Kylian, în vârstă de 10 ani, despre marele Kylian care este astăzi?

KYLIAN MBAPPÉ: Acesta e tatăl meu. Am o relație extrem de puternică cu el. El e cel care mi-a transmis pasiunea pentru fotbal. Am început să joc fotbal ca să fiu ca tatăl meu și ca fratele meu mai mare (Jirès Kembo), ca ei să fie mândri de mine. Mi-am spus: dacă sunt bun, vor fi mândri și ei. Tatăl meu e poate prima persoană pentru care joc, pentru că știu cât de mult înseamnă fotbalul pentru el. Vorbim des, despre orice. Nu ne-am schimbat deloc obiceiurile: când vine la Madrid, ne uităm mereu împreună la șapte sau opt meciuri la rând.

Totul se învârte în jurul fotbalului în relația noastră. Mi-a transmis dragostea și cunoștințele sale despre joc. Și este adevărat că atunci când fac ceva bun sau nu atât de bun, îmi spune mereu: „Gândește-te ce ar crede micuțul Kylian despre asta”.

Astăzi, cred că ar fi mândru să vadă ce am devenit, drumul pe care l-am parcurs și amprenta pe care am lăsat-o deja în istoria fotbalului mondial și a țării mele. În plus, micuțul Kylian avea o poftă mare de mâncare, așa că încă așteaptă să fac lucruri. (Râde.) N-ar fi mulțumit, dar ar fi deja mândru.

AURÉLIEN TCHOUAMÉNI: Când ai plâns ultima dată?

KYLIAN MBAPPÉ: Aurélien, vice-căpitanul. Îl cunoșteam puțin de la națională, însă l-am cunoscut cu adevărat la Madrid. Un tip grozav! Înainte, aveam o relație cordială. Dar la Real Madrid... am întâlnit un tip fantastic, foarte inteligent, cineva cu care poți vorbi, cu care poți schimba idei. E și amuzant. Și are acea calitate militară atât de importantă într-o echipă.

Ultima dată când am plâns a fost pentru moartea unei persoane dragi, cineva care a însemnat mult pentru mine. Dar nu am o problemă să plâng. Oamenii cred că nu plâng niciodată. Sunt adesea întrebat de ce nu am plâns în 2022. Pur și simplu pentru că lacrimile nu veneau, am fost uluit.

Dacă aș fi putut plânge, nu m-aș fi abținut. Eram complet epuizat! Dacă vom câștiga Cupa Mondială mâine și va trebui să plâng, voi plânge. Dar e rar să mă vezi plângând cu lacrimi de bucurie. Pentru mine, bucuria înseamnă să am un zâmbet pe față (își arată obrajii). Important este să nu-ți încalci sentimentele și să le exprimi așa cum le simți.

Întotdeauna am fost exigent și cred că trebuie să fac un pas mai departe în această privință

- Kylian Mbappe, căpitanul Franței

„Dacă vreau să am aspirații mai mari, sigur o să le am. Dar nu, nu-ți face griji, nu vreau să fiu președintele Republicii!”

DIDIER DESCHAMPS: Intenționezi să devii antrenor la sfârșitul carierei tale de jucător?

KYLIAN MBAPPÉ: Nu știu. Îmi ofer o mulțime de opțiuni după cariera mea de jucător. Am o afacere bine stabilită. Dacă vreau să fiu om de afaceri, voi fi om de afaceri. Dacă vreau să am aspirații mai mari, voi avea aspirații mai mari. (Se oprește într-un râs când este întrebat dacă se gândește la președinție). Nu, nu-ți face griji, nu vorbesc despre a fi președinte al Republicii.

Destul de mulți oameni îmi zic asta, dar nu face parte din planurile mele. Sunt deja destul de antipatizat. (Râde.) S-ar putea să mai plănuiesc să fiu mai anonim și să mă concentrez pe fundație… Dar fotbalul va ocupa întotdeauna un loc special în inima mea.

Dar pentru a fi antrenor, trebuie mai întâi să te împaci cu sfârșitul carierei de jucător. Un antrenor nu mai poate gândi ca un jucător, indiferent cât de grozav a fost, pur și simplu pentru că singurul lucru pe care trebuie să-l faci ca antrenor este să transmiți mai departe cunoștințele tale! Și am văzut destui jucători grozavi ca fiind antrenori mediocri, nu pentru că nu știau fotbal, ci pentru că nu se împăcaseră cu sfârșitul carierei lor de jucător, nu aveau neapărat abordarea corectă.

Pentru a avea această oportunitate, desigur, îmi voi lua licența de antrenor, nu mă costă nimic. Este o experiență suplimentară de învățare și îmi va îmbogăți bagajul de abilități atât personal, cât și profesional. Dar, în viitor, voi deveni antrenor doar dacă am ajuns în acel stadiu.

ETHAN MBAPPÉ: Sper să faci un Mondial grozav. Dar înainte de asta, am o întrebare rapidă: intenționezi să vii în apărare sau să faci pressing într-o zi?

KYLIAN MBAPPÉ: (Râde). Toată lumea știe ce înseamnă pentru mine. Am doar un frate mai mic, spre deosebire de Jirès (Kembo Ekoko), care are doi, Ethan și cu mine. Întotdeauna mi-am dorit ca Ethan să fie mândru că are un frate ca mine, în fotbal și în viață. A fost dificil pentru mine pentru că poate l-am răsfățat puțin prea mult uneori. Vorbim adesea despre asta pentru că el se apără mult, mult mai mult decât mine. Dar e bine că oamenii scot în evidență acest aspect al meu.

Întotdeauna am fost exigent și cred că trebuie să duc lucrurile la nivelul următor. E ceva important pentru echipe și cred că trebuie să o fac. Totul trebuie să înceapă cu acest Mondial pentru că vrem să triumfăm. Sunt gata să fac lucrurile bine pentru că îmi doresc cu orice preț. Dar e adevărat, se apără mult.

Când mă uit la meciurile lui, acum că joacă extremă dreapta, îl întreb: „De ce nu intri în careu?” El răspunde: „L-am urmărit pe adversar până la capăt și... eram obosit.” (Râde.) Doar că, în mintea mea, este de neconceput să fii obosit ca să marchezi un gol, invers ești obosit. Dar nimic n-ar trebui să intre pe o ureche și să iasă pe cealaltă, mai ales când critica este constructivă. Altfel, înseamnă că ești un jucător căruia nu-i pasă.