Dinamo și-a prezentat luni noile echipamente pentru sezonul 2026-2027, primele care includ controversata siglă adoptată de club și contestată de o parte importantă a suporterilor. Conducerea a renunțat la vechea emblemă cu cei doi câini și a introdus un nou logo, care combină litera „D” cu silueta unui câine.
În ultimele luni, fanii dinamoviști și-au exprimat în repetate rânduri nemulțumirea față de schimbarea identității vizuale a clubului și au organizat mai multe forme de protest.
Dacă Peluza Sud a ales să boicoteze meciurile, Peluza Cătălin Hîldan a decis să intre în stadion abia în minutul 10 al partidelor. Acum, clubul pare să le propună suporterilor o altă modalitate de a-și manifesta nemulțumirea.
Dinamo oferă o „banderolă de grevă japoneză” la comenzile online
Conducerea clubului pune la dispoziția fanilor, opțional, o banderolă inscripționată cu mesajul „Dinamo suntem toți”, oferită la comenzile plasate pe magazinul online oficial.
Greva japoneză reprezintă o formă de protest în care activitatea continuă în mod normal, însă participanții își exprimă nemulțumirea prin gesturi simbolice, precum purtarea unor banderole, ecusoane sau alte însemne distinctive.
Prin această inițiativă, Dinamo pare să le transmită suporterilor că își pot manifesta dezacordul într-o manieră simbolică, fără a recurge la boicotul meciurilor provocat de schimbarea siglei.
În cultura japoneză, dezacordul nu trebuie să însemne distrugere. De aici și numele: o formă demnă de a spune „nu sunt de acord", fără a înceta să susții echipa și să aparții comunității. Suporterii care își doresc pot solicita o banderolă pe care o pot purta la meciurile echipei.
- descrierea de pe site a banderolei
Andrei Nicolescu rămâne ferm pe poziții: „Este un proces care durează”
Tot luni, Andrei Nicolescu a explicat că o eventuală modificare a noii embleme este puțin probabilă în viitorul apropiat, întrucât procesul ar fi unul complex și ar presupune consultarea și implicarea suporterilor.
„Urmează să adăugăm și logoul DDB pe echipamente. Tot ce este pus pe ele a venit deja din comanda Puma. Sunt deja preimprimate, pentru sigla DDB este un loc special pe tricou, iar ele se vor imprima.
Deocamdată nu se întâmplă nimic (n.r. - cu o nouă siglă). Suntem într-un proces împreună cu fanii, un proces despre care eu știu ce înseamnă, nu este așa ușor. Suntem la nivelul la care facem niște caiete de sarcini pentru eventuale opțiuni de la agenții, după care se vor da în lucru.
Vor exista niște opțiuni, acestea vor fi validate, iar cei dintre suporterii lui Dinamo care sunt îndreptățiți să își exprime opinia, cei care au plătit în DDB, abonații, cei care vor să voteze, vor trebui să dovedească într-un fel acest lucru.
Cea mai mare problemă a fost atunci când s-a făcut acel concurs pe Facebook (n.r. - 2022). Au fost alese cinci sigle, dintre care două erau foarte urâte pentru că fuseseră votate de rivali. Trebuie să identificăm cine este cel care face asta.
Este un proces care durează și vom vedea cât de repede se poate”, spunea Andrei Nicolescu la Prima Sport.
{{text}}