Fotbal   •   Liga 2   •   DEZVĂLUIRI

Anchetă penală în scandalul promovării în Liga 2: „Vă place magia?” » Plângere la Parchet pentru documente false în cazul Ștefăneștii de Jos & FRF

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  marți, 16 iunie 2026

Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal se reunește miercuri, de la ora 16:00, în urma dezvăluirilor publicate de GSP despre scandalul dintre clubul CSL Ștefăneștii de Jos și fotbalistul David-Andrei Dănăilă # CSM Unirea Alba Iulia a depus luni, 15 iunie, o plângere penală la Parchet pentru uz de fals. Cazul se află și pe masa TAS, care urmează să desemneze un judecător.

  • CONTEXT:
    • Pe 3 iunie, FRF a depunctat clubul CSL Ștefăneștii de Jos cu două puncte, din cauza unor restanțe financiare către jucătorul David-Andrei Dănăilă. Decizia de depunctare NU a fost publicată pe site-ul FRF și nici NU a fost pusă în aplicare, deși a fost comunicată părților.
    • CSL Ștefăneștii de Jos a promovat direct în Liga 2, însă, dacă depunctarea ar fi fost aplicată, ar fi trebuit să dispute două meciuri de baraj, cu Șoimii Gura Humorului și CSM Unirea Alba Iulia.
    • Scandalul capătă conotații penale după ce Dănăilă a înștiințat FRF că a semnat, pe 4 iunie, la o zi după depunctare, documente false, antedatate, în fața primarului din localitatea ilfoveană. El și-a menținut punctul de vedere și într-o videoconferință desfășurată o zi mai târziu, când a transmis o nouă adresă către FRF.
    • Pe 9 iunie, CSM Unirea Alba Iulia, club care a ratat promovarea în Liga 2 la baraj, a decis să se adreseze TAS și să conteste rezultatele barajelor.
    • Pe 15 iunie, clubul a depus și o plângere penală la Parchet pentru uz de fals.

GSP.RO a dezvăluit în exclusivitate, pe 6 iunie, un scandal de proporții care amenință să zguduie promovarea în Liga 2 a celor de la CSL Ștefăneștii de Jos.

Clubul ilfovean este acuzat că ar fi folosit documente antedatate pentru a demonstra achitarea unor datorii către un fost jucător, în timp ce o decizie de depunctare emisă de Federația Română de Fotbal nu a fost făcută publică pe site-ul oficial al forului și nici pusă în aplicare.


Președintele clubului ilfovean, George Daniel Bozieru, a declarat pentru GSP că „plata s-a făcut în termenul prevăzut de lege” și că jucătorul „a scris un document cu mâna lui, pe care l-a semnat pe 4 iunie, în care spune clar că a primit întreaga sumă în condițiile și la termenul stabilit prin acordul de plată”.

George Bozieru, în trecut în organigrama lui Dinamo

Dezvăluirile GSP care au dat peste cap FRF

Declarațiile vin însă după ce surse din anturajul jucătorului au dezvăluit că acesta „a semnat documente care să justifice plata unor sume de bani la termen, pe data de 4 iunie, la o zi după depunctare. Acesta a primit cinci documente pe care le-a semnat, știind că își pune semnătura pe niște documente false”.


+12 Foto
Acordul de plată între CSL Ștefăneștii de Jos și David-Andrei Dănăilă

Informațiile despre întâlnirea secretă cu primarul din Ștefăneștii de Jos sunt confirmate chiar de jucător, care a transmis către FRF, pe 5 iunie, o notă scrisă în care precizează că „nu sunt de acord cu antedatarea acestor înscrisuri, în sensul în care documentele mi-au fost prezentate spre semnare purtând date anterioare datei reale a semnării”.

Totodată, acesta afirmă că „refuz în mod expres să particip la orice formă de încălcare a regulamentelor sportive prin semnarea unor înscrisuri cu o dată care nu corespunde realității faptice, motiv pentru care înțeleg să aduc această împrejurare la cunoștința Comisiei, pentru deplina sa informare”.

CSM Unirea Alba Iulia a depus o plângere penală

În ziua depunctării, rămasă nepusă în aplicare, FRF a stabilit un nou termen, 17 iunie, însă, în urma dezvăluirilor GSP.ro, cazul a căpătat și o dimensiune penală.

Chiar la îndemnul președintelui Bozieru, care declara în Gazeta Sporturilor că „dacă jucătorul susține că a semnat documente antedatate, asta nu îl exonerează de necunoașterea legii. Se poate adresa organelor de cercetare penală, pentru că vorbim despre o posibilă infracțiune”.

David-Andrei Dănăilă (încercuit, cu numărul 13) a fost convocat la echipele naționale de juniori

Ceea ce s-a și întâmplat. Pe 15 iunie, oficialii CSM Unirea Alba Iulia au depus o plângere penală la Parchet pentru uz de fals, care e îndreptată față de cei de la Ștefănești.

Și față de orice persoana care susține folosirea acelor înscrisuri, pentru a produce efecte juridice, deși este de notorietate că sunt antedatate, conform mărturiilor depuse de jucătorul Dănăilă.

Acest demers vine după ce clubul „a inițiat procedurile oficiale la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, în legătură cu situația creată în urma deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a FRF privind clubul CSL Ștefăneștii de Jos și efectele acesteia asupra turneului de promovare în Liga 2”.

CSM Unirea Alba Iulia a cerut la TAS ca Federația Română de Fotbal să fie obligată să organizeze meciurile lipsă din turneul de promovare, cu echipa care trebuie, în cazul de față CSL Ștefăneștii de Jos.

În acest moment, FRF deține toate documentele depuse la TAS și și-a exprimat acordul pentru urgentarea cazului, urmând ca la Lausanne să fie desemnat un judecător de caz.

Clubul pe care îl reprezint va merge până la capăt pentru respectarea întocmai a regulamentelor sportive. Ele sunt aceleași pentru toți participanții. Nu pot fi folosite doar când ne convin, după cum e interesul și în niciun caz nu putem să ne jucăm de-a hotărârile. Clubul a întrebat clar și oficial FRF dacă s-a desfășurat sau există pe rol vreo procedură de revizuire a depunctării. Nu s-a primit un răspuns nici până acum. Este rea-credință. Pot lua în calcul că mâine, poimâine, ne trezim cu vreo hotărâre de revizuire a depunctării, de care nimeni n-a știut. Că nu s-au trimis citații pentru revizuire, dar în sesizarea formulată pentru tăierea capului lui Dănăilă, domnul Vișan vorbește despre un dosar de revizuire, ca și când ar fi existat. Vă place magia?

Paul Mincu, avocatul clubului CSM Unirea Alba Iulia

Radu Vișan îl transformă pe jucător din victimă în pârât

În tot acest timp, secretarul general al FRF, Radu Vișan, a decis să sesizeze Comisia de Disciplină pentru documente „false sau falsificate”, în urma dezvăluirilor publicate de GSP.ro, atașând sesizării documente și înscrisuri apărute pe site-ul GSP.

În documentul de 19 pagini, acesta solicită Comisiei să deschidă proceduri împotriva jucătorului Dănăilă pentru „posibile fapte de fals în înscrisuri, fals în declarații și uz de fals în legătură cu activitatea de fotbal”, dar și împotriva președintelui clubului din Ștefăneștii de Jos, George Daniel Bozieru.

Prima pagină din sesizarea lui Radu Vișan

Conform documentelor aflate la dosar, jucătorul Dănăilă susține, prin înscrisuri, că a fost victima clubului CSL Ștefăneștii de Jos, că a refuzat să participe la „orice formă de încălcare a regulamentelor sportive prin semnarea unor înscrisuri cu o dată care nu corespunde realității faptice” și că a câștigat propriul litigiu cu clubul la CNSL. Cu toate acestea, el este transformat de Radu Vișan din victimă în pârât.

Chiar și FRF a precizat, într-un comunicat, că decizia lui Vișan de a sesiza Comisia „are ca scop verificarea și sancționarea oricăror fapte ce pot constitui abateri disciplinare”. Totodată, forul a anunțat că secretarul general „va formula către Comisia de Disciplină și Etică o sesizare în temeiul articolului 59 din Regulamentul Disciplinar”.

Ce spune articolul 59 din Regulamentul Disciplinar

  • Persoana care, în legătură cu activitatea de fotbal, emite un document fals/ incorect sau falsifică un document autentic/original, emite un document dublu ori foloseşte documente incorecte/ neadevarate, false sau falsificate, pentru a obtine un avantaj de orice natura pentru sine sau pentru altul, pentru a înşela pe altul ori pentru a crea o situaţie mai favorabilă în cadrul raporturilor cu persoane fizice sau juridice va fi suspendată pentru 2 ani.
  • Dacă autorul este un oficial, organul jurisdicţional îl va sancţiona cu interzicerea desfăşurării oricăror activităţi legate de fotbal pentru 2 ani.

FRF este încolțită pentru depunctarea neaplicată

GSP.ro a consultat specialiști în domeniu și a adresat întrebarea: „Cui îi este utilă transformarea jucătorului din victimă în pârât?”.

Răspunsul: dacă Comisia îl găsește vinovat pe jucător, atunci declarațiile sale privind antedatarea documentelor își pot pierde valoarea probatorie. În același timp, o asemenea concluzie ar putea avantaja FRF, care a emis, dar nu a pus în executare și nici nu a făcut publică o decizie de depunctare.

De ce? Pentru că ar putea revizui Hotărârea Disciplinară din 3 iunie 2026, sub argumentul că „faptele au fost altele decât cele constatate inițial”. În mod indirect, rezultatul turneului de promovare ar rămâne neschimbat, iar CSM Unirea Alba Iulia ar rămâne în Liga 3, în timp ce CSL Ștefăneștii de Jos și Popești-Leordeni ar continua să figureze drept promovate în Liga 2.

Potrivit specialiștilor consultați, FRF se confruntă acum cu presiune din trei direcții simultane:

  1. CSM Unirea Alba Iulia, care a decis să meargă la TAS pentru a contesta barajele și care a depus o plângere penală pentru fals și uz de fals.
  2. SC Popești-Leordeni, clubul care a promovat la baraj și care a formulat o cerere de intervenție voluntară la Comisia de Disciplină, solicitând menținerea sancțiunii.
  3. David-Andrei Dănăilă, jucătorul care a dezvăluit FRF întregul proces prin care susține că a fost obligat să semneze documente false, depunând dovezi atât în scris, cât și în cadrul audierilor video.

Toate cele trei părți implicate în acest scandal solicită același lucru de la FRF: aplicarea propriei Hotărâri Disciplinare pronunțate la 3 iunie, care nu a fost făcută publică și nici pusă în executare, respectiv depunctarea cu două puncte a clubului CSL Ștefăneștii de Jos.

Dar și reorganizarea turneului de promovare, în cadrul căruia echipa ilfoveană ar urma să dispute meciuri pentru promovarea în Liga 2 împotriva formațiilor Șoimii Gura Humorului și CSM Unirea Alba Iulia.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.