Darius Olaru (28 de ani) a fost prezentat oficial la Union St. Gilloise, vicecampioana Belgiei. Mijlocașul ofensiv a fost convins cu un salariu aproape dublu.
FCSB a primit 3 milioane de euro pentru căpitanul echipei. Olaru a plecat după 6 ani și jumătate petrecuți în tricoul roș-albastru.
Dorit și în Golf, internaționalul român a ales St. Gilloise, unde va juca în preliminariile Champions League. La plecarea din România, a declarat că vrea să ajungă în cea mai tare competiție intercluburi din Europa.
Darius Olaru, 540.000 de euro pe an la Union St. Gilloise, contract pe 4 sezoane
Pe lângă campionatul superior Ligii 1 în care va evolua, Darius Olaru se alege și cu o creștere salarială după transfer. La Union St. Gilloise, mijlocașul ofensiv va primi 540.000 de euro net pe an, potrivit fanatik.ro.
Olaru a semnat pe 4 ani cu Union St. Gilloise, astfel că va încasa 2.160.000 de euro dacă își va duce contractul la bun sfârșit cu belgienii.
La FCSB, Olaru avea un salariu anual de 300.000 de euro, fiind printre cei mai bine plătiți jucători din lot. În Belgia va primit aproape dublu.
Aștept de mult timp această zi și abia aștept să înceapă pregătirea de vară. Sunt nerăbdător să-mi cunosc noii colegi și să văd stadionul plin de suporterii noștri.
Clubul mi-a făcut o impresie foarte bună în sezonul trecut. Sper să joc cât mai mult aici, să-mi ajut echipa prin experiența mea și să câștigăm trofee.
- Darius Olaru, mijlocaș Union St. Gilloise
FCSB anunță transferul lui Darius Olaru la Royale Union Saint-Gilloise, vicecampioana Belgiei.
Căpitanul nostru, care a adunat 257 de partide oficiale în cei șase ani și jumătate petrecuți la FCSB, a cucerit două titluri de campion, o Cupă a României și două Supercupe ale României. De asemenea, acesta a înscris 63 de goluri și a oferit 41 de pase de gol în toate competițiile, fiind unul dintre cei mai importanți jucători din istoria clubului nostru.
Îi mulțumim lui Darius pentru seriozitate, loialitate și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă în tricoul roș-albastru și îi urăm mult succes în noua aventură din Belgia!
- comunicat FCSB
{{text}}