Un dialog profund despre dualitatea creativă, iluzia exilului perfect și puterea lucidității într-o eră dominată de algoritmi și polarizare, cu Bogdan Suceavă (56 de ani), profesor de geometrie în California și unul dintre cei mai apreciați scriitori români contemporani.
Bogdan Suceavă este o personalitate fascinantă, situată la intersecția stranie dintre două lumi aparent divergente: rigoarea matematicii și libertatea literaturii.
Este profesor de geometrie la California State University, Fullerton, unde predă de un sfert de veac, dar și un scriitor de prim rang al literaturii române contemporane.
- Domnule profesor, cum se simte atmosfera din SUA în acest moment? Reușește acest campionat mondial să aducă o stare de coeziune într-o societate percepută în ultimii ani ca fiind destul de polarizată?
- Vrei să discutăm despre societăți polarizate? Toate societățile sunt așa, cu excepția notabilă, desigur, a celei din Coreea de Nord, unde miracolul imaculatei opinii face ca toți cetățenii să subscrie acelorași păreri. Societatea nord-americană a mai avut asemenea momente de polarizare, și de fiecare dată a reușit să și le armonizeze și să identifice calea de comun a extremelor: să ne amintim numai perioada mandatelor președinților Johnson și Nixon, care avea să conducă la pacea din Vietnam. Am încredere și speranță în viitor, resursele societății nord-americane sunt considerabile. Oare n-ar merita citat aici eseul clasic al lui Neil Postman, „Amusing Ourselves to Death: Public Discourse in the Age of Show Business”, din 1985? Încă actual, aș crede eu. America de Nord are și multă luciditate, codificată în cărți superbe.
- Cum se mai vede „visul american” în prezent din interiorul universității americane? Mai este America acel far al libertății și oportunităților academice și culturale, sau asistăm la reconfigurarea unei noi stări de spirit?
- Ronald Reagan a folosit expresia „shining city on a hill”. Societatea americană are o mare capacitate de a se reinventa, de a trece prin revoluții interne care au implicații în întreaga lume. Să ne gândim numai la apariția internetului, de unde a izvorât el? Sunt încântat atunci când izbutesc să înțeleg o parte a acestor procese și mă bucur când ghicesc evoluții pe termen lung. Eram în clasa a opta când am citit „Al Treilea Val”, volumul vizionar al lui Alvin Toffler, și anul trecut am avut curiozitatea de a-l reciti. Mi s-a părut la fel de strălucitor ca la prima lectură.
- În ce sens?
- De câte ori suntem martorii unor transformări importante, ne putem întreba cum vor fi ele privite peste o sută de ani, ce consecințe vor avea ele pe termen lung. Alvin Toffler avea dreptate atunci când spunea că punctul de plecare al multor transformări e în California, cel puțin în materie de tehnologie sau în domeniul comunicării și al artelor vizuale. Sunt foarte curios cum vor ieși alegerile preliminare din toamna viitoare și ce ne mai rezervă viitorul. Să-ți mărturisesc de ce cred eu că America rămâne acel far incontestabil al libertății: pentru că cel mai important document produs de umanitate e Constituția SUA, care a fost gândită de un grup de vizionari fără egal. Ei ne protejează de toate umbrele trecătoare.
Imagini de arhivă cu Nicolae Dobrin / Sursă foto: Gazeta Sporturilor„Mi-e dor de Dobrin, acel Dobrin care aducea poezia pe terenul de fotbal, cel care l-a driblat letal pe campionul mondial Mario Kempes, și găsesc ridicolă amintirea acelui antrenor care l-a avut în lot și nu l-a folosit la Campionatul Mondial din 1970”
Bogdan Suceavă, profesor de matematică și scriitor
Bogdan Suceavă: „Am avut norocul de a-mi trăi visul”
- Fotbalul are un statut secundar în cultura sportivă americană. Cum se vede transformarea culturală a Americii de astăzi prin această infuzie masivă de fotbal european și mondial?
- Cred că pentru marele public american contează cele patru sporturi tradiționale, și anume baschetul, hockeyul, basseballul și fotbalul american. Nu cred că dinamica aceasta se va schimba în timpul vieții noastre.
- Sunteți adesea prezentat ca un om cu o dublă identitate: geometru în California și scriitor în limba română. Simțiți vreodată că aceste două lumi concurează pentru aceeași energie creativă?
- Am avut norocul de a-mi trăi visul. Am predat la Cal State Fullerton timp de un sfert de veac toate cursurile care m-au interesat, de la topologie la geometrie diferențială, de la analiză reală la teoria demonstrației, au fost până acum 22 de cursuri diferite. Vreme de 15 ani am tradus lunar Gazeta matematică și am lucrat-o cu elevi de liceu (asta a fost în plus de norma mea didactică, și multe bucurii mi-a adus). Am încercat abordări noi și am avut săli pline la curs. Pe de altă parte, nu am renunțat nici o clipă la cărțile mele românești, pe care le-am scris așa cum am dorit, zece dintre ele au apărut la Polirom, acestea sunt cele care au circulat cel mai mult. Am avut onoarea de a reprezenta literatura română la târguri de carte și festivaluri literare la Paris, Torino, Budapesta, New York, Praga, Ljubljana, între altele, și am fost invitat la evenimente literare în universități din SUA, Franța, Cehia, și în alte locuri. Și n-am uitat niciodată că undeva, în urmă, în istoria personală sunt patru ani când am învățat într-o școală care se încălzea iarna cu cărbune, la Găești, într-o clădire care azi mi se pare că nu mai e folosită. Să nu uităm niciodată de unde am plecat.
- Cum negociază mintea dumneavoastră trecerea de la certitudinea matematică la incertitudinea literară?
- Secretul e curiozitatea: vrei să vezi ce se află acolo. Vrei să înțelegi problemele cu toată dificultatea lor. Iar investigația unei probleme de matematică admite multe similitudini, în sensul ordinii narative, cu investigația pe care ne-o propune, de exemplu, un roman polițist. E ca și cum ai vrea să prinzi criminalul, iar la sfârșitul investigației poți spune cu certitudine, iată că limita este egală cu π. Cercetezi o problemă de matematică pentru că ești curios, aici e frumusețea. Sunt multe analogii, atât de multe încât pot să te asigur că pentru mine nici nu sunt domenii chiar atât de diferite.
Bogdan Suceavă: „România are multă calitate intelectuală”
- Există o intuiție specifică matematicianului care diferă de intuiția scriitorului?
- Confirm că nu sunt prea departe una de cealaltă. Propun să se predea matematică în facultățile de litere și să se predea literatură în facultățile de matematică, peste tot în univers. Când eram în facultate, la București, plecam luni seara după cursul de ecuații diferențiale și asistam la cenaclul literar coordonat de Mircea Cărtărescu, la Facultatea de Litere. Era o bucurie extraordinară, pentru mine experiența acelui mediu frumos de la București a însemnat foarte mult. Există multă frumusețe în București, trebuie doar să ai disponibilitatea să o cauți. La fel și în Cluj-Napoca și Iași, la fel și-n Sibiu și Brașov. România are multă calitate intelectuală.
„România va reveni la un turneu final al unui Campionat Mondial atunci când Federația Română de Fotbal va avea o conducere cu viziune, cu cât mai repede cu atât mai bine. Cine are lideri fără viziune n-are rezultate”
Bogdan Suceavă, profesor de matematică și scriitor
- În romanul „Avalon. Secretele emigranților fericiți”, abordați cu o ironie fină mitul integrării perfecte peste ocean. După atâția ani petrecuți în SUA, mai există o tensiune interioară între „acasă” din Orange County, California, și „acasă” din România?
- Drept e că vara asta sărbătoresc 30 de ani de când am plecat din România, și că e adevărat ce se spune, că îți pierzi din percepții când trăiești în altă parte, chiar dacă revii spre vechiul acasă foarte des. E o întreagă teorie a lui Czeslaw Milosz despre scriitorii exilați. Confirm că are dreptate, te înstrăinezi lent atunci când pleci. Uneori mă uit la câte o știre din România și mă întreb: cum e posibil așa ceva? Nu poți pricepe anumite transformări decât dacă trăiești acolo, dacă trăiești o lună cu salariul mediu, dacă faci piața și mergi la spital cu banii aceia, cu zilele măsurate în tensiunile locale din societatea respectivă. Și atunci ce înseamnă acasă? Faptul că înțelegi limba și ai crescut într-un loc nu-ți acordă nici o dispensă. Poți să spui că ai doi „acasă”? Poți să trăiești toată viața cu nostalgia paradisului pe care niciodată nu-l vei găsi?
- Se spune că distanța oferă claritate. Ce se vede cel mai clar și cel mai dureros la societatea românească de la o distanță de 10.000 de kilometri?
- Că stăm mult mai bine decât în 1990, asta e cert! În primul rând că pașaportul românesc permite călătorii prin lume și că fiecare-și poate alege viața pe care și-o dorește. Mai e mult până departe, cu toate lucrurile bune (multe!) care s-au petrecut în România. Mă bucură mult dezvoltarea rețelei de autostrăzi, și în general mă încântă tot ceea ce înseamnă ridicarea calitatea vieții din România. Vara trecută mai mulți colegi americani și vest-europeni au venit în România la o conferință de matematică, și Bucureștii li s-au părut un oraș ca un spectacol frumos. Sunt sigur că unii turiști așa îl simt. Un prieten mi-a spus: nu e nici ca Vestul Europei, nu e nici ca Turcia, e chiar altceva. Sper că descria o impresie de bine, nu-i așa?
Bogdan Suceavă: „Dezbaterile adorm sub piatra tombală a șefilor”
- Cum se vede mediul academic american, axat pe performanță brută și pragmatism, în comparație cu cel românesc, care pare uneori blocat în birocrație și ierarhii rigide?
- Sunt încântat de orice înseamnă competiție cinstită și cred în comisiile americane. Când se strâng cinci universitari americani într-o comisie și votează pentru ceva, fie că e vorba de o decizie de angajare, fie de un premiu național, hotărârea aceea e cam ceea ce trebuie. Am văzut astfel de comisii și din interior, am și fost evaluat așa, m-am lămurit, cred în asta. Cred în acele proceduri verificate în timp, produse de specialiști care vin cu maximum de expertiză și onestitate intelectuală.
- Dar în România?
- Problema cea mare în mediile românești e îndreptățirea pe care unii pileați consideră că o au. Ajunge unul șef și gata, dezbaterile adorm sub piatra lor tombală. Doar el știe. Acești stăpânei locali teritorializează și decretează, ei știu cum e bine și nu mai admit opinii alternative. Aș fi pregătit să retractez ce am spus dacă tu mi-ai spune că românii își pot schimba părerea atunci când sunt confruntați cu o argumentație diferită, și dacă am afla că se întâmplă să cadă de acord cu o părere contrară, convinși fiind de calitatea argumentației. Aștept cu speranță zorii zilei când așa ceva se va întâmpla.
- Romanul „Noaptea când cineva a murit pentru tine” surprinde trauma nerezolvată a Revoluției din 1989. De ce credeți că societatea românească refuză sau e incapabilă, după atâția ani, să își asume și să proceseze corect adevărul despre acel decembrie?
- Am descris moartea unui prieten apropiat, care a intrat ca militar în termen în tumultul revoluției și a fost ucis în schimburile de focuri din jurul Comitetului Central. N-aș mai avea puterea acum să scriu un roman ca acela. După ce l-am scris, vreme de cinci ani n-am mai putut scrie literatură, experiența a fost devastatoare la nivel personal. Ar fi fost bine pentru lumea românească dacă ar fi existat decizii clare ale justiției în multe dintre aspectele ambigue ale revoluției. Și să-ți mărturisesc ceva. Faptul că descrii trauma nu te vindecă de traumă. Nu știu ce te poate vindeca de amintirea faptului că un tânăr de 20 de ani a fost ucis fără rost.
- Personajele dumneavoastră poartă adesea o melancolie profundă, mascată de un umor fin sau de ironie. Este umorul o strategie de supraviețuire în fața absurdului istoriei?
- Categoric, n-aș fi putut-o zice mai bine! Mai mult încă, există un umor românesc ca gen aparte, capacitatea de a râde atunci când lucrurile sunt profund disfuncționale, mai ales când disfuncționalitatea pleacă dinlăuntrul nostru.
Bogdan Suceavă: „Mi-am propus să scriu numai texte care n-ar putea fi scrise de roboței”
- Cum vedeți criza actuală a educației științifice, într-o epocă în care analfabetismul funcțional și pseudoștiința câștigă tot mai mult teren în spațiul public?
- Asta e o întrebare extrem de importantă, probabil cea mai importantă pentru viitorul deceniu în materie de educație. Răspunsul poate fi complex. Cred că avem nevoie de o matematică fundamentală împletită cu poveștile ei, cele care motivează curiozitatea și excelența intelectuală. Să ne gândim că algebra pe care elevii o asimilează în forma simbolică în gimnaziu a fost creată de François Viète în aceeași perioadă în care Montaigne a inventat genul eseurilor, și când literatura a câștigat, astfel, un alt fel al autorului de a scrie despre sine (am zis finele de secol XVI). E important să predăm minților tinere viziuni îngemănate, și să spunem cât de mult a câștigat lumea modernă grație revoluției științifice de la începutul secolului al XVII-lea. Pe bune, nu mi-aș dori altceva decât secolul XVII în materie de științe, partea aceea bine predată, dacă asta se înțelege bine parcă și electoratul din România n-ar mai putea fi manipulat cu mărgele colorate, nu crezi?
- În această eră a rețelelor sociale și a culturii „pe scurt”, mai are răbdare publicul contemporan pentru romanele de idei și eseurile de profunzime? Cum poate un scriitor să lupte cu algoritmul?
- Mi-aș dori să am răspunsul la această întrebare! Să știi că reflecțiile pe marginea ei reprezintă una dintre principalele mele preocupări acum (cred în literatură și am nevoie de literatură, chiar de voi rămâne ultimul bastion solitar al acestei utopii). Am încercat un răspuns atunci când am scris „Furtuna barocă” (Polirom, 2024), un volum în care am propus o abordare personală, profund subiectivă, asupra unui episod al istoriei. Cred că interesează cel mai mult partea noastră vulnerabilă, umanitatea noastră, detaliile cele mai subiective și atacabile. Poate rolul literaturii se va refugia în zonele păstrate curate azi în tărâmul poeziei. Mi-am propus să scriu numai texte care n-ar putea fi scrise de roboței, chiar dacă asta n-ar însemna altceva decât refugierea spre cel mai lăuntric teritoriu al angoaselor și temerilor personale.
- Cum priviți ascensiunea Inteligenței Artificiale Generative? Este ea o amenințare la adresa creativității umane sau doar o unealtă supraevaluată?
- Cred că reprezintă un punct de turnură în istoria umanității, și mă gândesc că e foarte devreme să ghicim toate implicațiile. Unele sunt bune, dar nu toate. Cu speranță, aș cita aici un vers de Lucian Blaga: „Nu știi că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?” (Oare inteligența artificială ar fi putut propune asocierea aceasta de idei și imagini?)
Bogdan Suceavă: „Avem marele noroc să trăim o perioadă lipsită de ideologii dominante”
- Ce mesaj le transmiteți românilor care, în acest an marcat de mari competiții sportive și reașezări politice, își caută încă reperele culturale și modelele autentice?
- Avem marele noroc să trăim o perioadă lipsită de ideologii dominante în România de azi. Unii spuneau că vârful culturii române a fost generația de la 1927. Cum poți să crezi asta, când unii dintre reprezentanții acelei generații au îmbrățișat fascismul? Nu, cel mai bun moment al culturii române e acum, când în fiecare an apar romane de foarte bună calitate, când se scrie poezie excelentă, când filmele românești au parte de audiență pe plan internațional. Nu aș dori să fac eu recomandări, ci m-aș bucura ca fiecare să aleagă ce-i place. Fiecare să caute ce-i place în România și să-și așeze viața în așa fel încât să poată urma ce-i place. E o binecuvântare că putem pune problema așa.
- Dacă ar fi să lăsați o singură întrebare deschisă – o temă de reflecție – pentru generația care studiază acum în universitățile românești, care ar fi aceea?
- Care e maximum de performanță intelectuală pe care domeniul tău de specialitate îl poate avea? Atunci așază-ți viața în așa fel încât acest lucru să fie posibil pentru tine. Baftă maximală! Crezi în tine, și nu exagera cu cafeaua, ideea că nopțile albe ar fi cheia succesului nu e altceva decât un mit romantic, cel mai bine e dreaptă măsură în toate.
{{text}}