Lionel Messi (38 de ani) a făcut un meci de zile mari la debutul Argentinei la Cupa Mondială, unde a reușit să înscrie 3 goluri. Dincolo de această performanță, argentinianul a fost și autorul unui fault extrem de dur, cu crampoanele direct pe tendonul adversarului.
Faza din minutul 37 a fost trecută rapid cu vederea, iar superstarul campioanei mondiale a scăpat de un cartonaș roșu direct la meciul contra Algeriei, după o intervenție dură asupra lui Aïssa Mandi.
Lionel Messi, fault extrem de dur în meciul de debut la Mondial
Messi a jucat al 200-lea său meci internațional pentru Argentina și a avut o formă de zile mari la ceea ce ar urma să fie ultimul său Campionat Mondial din carieră.
Totuși, după 37 de minute s-a discutat și despre un moment în care Messi a făcut un fault mult peste cât îi permite regulamentul. Argentinianul a încercat să recupereze mingea de la Mandi, dar și-a înfipt crampoanele puternic pe tendonul lui Ahile al fundașului algerian.
Jucătorul Algeriei a căzut imediat la pământ, în timp ce arbitrul a rămas surprinzător de indulgent, fără să arate nici măcar cartonașul galben.
ÎN VAR s-a analizat, dar s-a decis că nu este cazul să se intervină nici măcar cu cartonaș galben. Pe rețelele de socializare, însă, utilizatorii „au luat foc”. „Gafă scandaloasă”, „Decizie șocantă de la VAR”, „Ce controversă”, sunt doar câteva dintre mesajele care se repetă.
Cum a comentat Thierry Henry
Thierry Henry (48 de ani), campion mondial cu Franța în 1998, a analizat faza din minutul 37, în care algerienii au cerut cartonaș roșu la intrarea lui Leo Messi.
Am văzut mulți oameni spunând că aceea ar fi trebuit să fie eliminare cu cartonaș roșu, dar pentru mine intenția este foarte importantă atunci când analizezi corect astfel de situații.
Când revezi faza, se vede clar că Lionel Messi este concentrat asupra mingii și încearcă să facă o acțiune de joc, nu să rănească pe cineva.
Da, există contact. Da, faza pare stângace. Dar nu orice ciocnire sau contact justifică un cartonaș roșu. Exact pentru asta există VAR-ul, pentru a încetini fazele și a stabili dacă a existat vreo intenție sau un fault grav.
Arbitrii au analizat situația cu atenție și, în cele din urmă, nici măcar nu au considerat că merita un cartonaș galben.
Oamenii reacționează astfel pentru că este vorba despre Messi. Dacă ar fi fost un alt jucător, nu cred că ar fi existat nici pe departe atâta controversă.
Din punctul meu de vedere, a fost un accident nefericit și nimic mai mult. Fotbalul este un sport de contact, iar uneori anumite incidente par mult mai grave în timp real decât sunt în realitate.
- Thierry Henry
Nu este pentru prima dată când Messi scapă
Nu este prima dată când Messi beneficiază de decizii arbitrale discutabile în favoarea lui la un Campionat Mondial.
La Cupa Mondială din 2022, argentinianul a scăpat și împotriva Olandei. În sferturile de finală, a făcut un henț evident într-un duel cu Nathan Aké, după pauză. Spre neîncrederea lui Virgil van Dijk și a jucătorilor olandezi, arbitrul Antonio Mateu Lahoz nu a acordat nici atunci un cartonaș galben.
{{text}}