Facundo Mallo, uruguayanul care a jucat la Rapid și la Dinamo la finalul deceniului trecut, legitimat acum la Rosario Central, în Argentina, a acceptat provocarea Gazetei de a analiza nationala țării sale, care a debutat neconcludent la CM 2026, 1-1 cu Arabia Saudită. Astăzi în vârstă de 31 de ani, fundașul născut la Montevideo n-a uitat de sezoanele petrecute în România, aproape de inima lui fiind aventura din Giulești.
În plin Campionat Mondial, un uruguayan trecut prin România explică, din perspectiva unui insider, ce înseamnă spiritul naționalei sud-americane.
Fundașul de 31 de ani vorbește despre celebra „garra charrúa”, despre moștenirea lăsată de generațiile lui Forlan, Suarez sau Cavani și despre felul în care o națiune de doar trei milioane de locuitori continuă să creadă că poate concura de la egal la egal cu coloșii Argentina și Brazilia.
Mallo nu și-a uitat nici experiența din România. Transferat inițial de Mircea Rednic la Dinamo, fundașul n-a prins decât câteva meciuri în alb-roșu, înainte de a ajunge la Rapid, în vremea în care giuleștenii încercau să revină în elită din Liga 2. Chiar dacă promovarea a fost ratată în acel sezon, uruguayanul spune că atmosfera creată de fanii rapidiști l-a marcat definitiv.
Actualmente la Rosario Central, unul dintre cluburile de prestigiu ale Argentinei, Facundo Mallo îi urmărește în continuare pe alb-vișinii și aplaudă revenirea lui Daniel Pancu în Giulești, convins că fostul său antrenor, care a insistat pentru transferul său în 2019, este omul potrivit pentru a duce Rapidul la nivelul următor.
Facundo Mallo evoluează în prezent la Rosario Central, în ArgentinaUruguayanul Facundo Mallo: „La noi în țară, te naști, primești o minge și începi să o lovești ”
- Facundo, ce înseamnă Uruguay pentru tine, dincolo de fotbal? Cum ai descrie spiritul țării tale?
- Ei bine, Uruguay este o țară mică, cu trei milioane de locuitori, situată între doi giganți precum Brazilia și Argentina. Acest lucru nu este valabil doar în ceea ce privește fotbalul, ci și din punct de vedere economic, demografic și social. Și, în acest sens, fotbalul deschide o fereastră pentru Uruguay pentru a se poziționa împotriva acestor două mari națiuni. Așa că suntem mereu în competiție cu ele, luptăm, încercăm să ne dovedim valoarea. Fiind mai mici, încercăm să arătăm acel spirit de luptă, acea dorință de a arăta că suntem importanți în fotbal.
Și aceasta este povestea fotbalului uruguayan, luptând împotriva Braziliei și Argentinei de ani de zile, învingându-le în ambele finale ale Cupei Mondiale (n.r. 1930 și 1950) și câștigând trofee în Copa América. Ei bine, acum avem cu unul mai puțin decât Argentina, dar cu opt mai multe decât Brazilia, dacă nu mă înșel. Uruguay este o națiune fotbalistică foarte importantă în lume și, evident, și în America de Sud.
- Ai crescut într-o țară care trăiește și respiră fotbal.
- Într-adevăr, în Uruguay fotbalul este peste tot. Există un sistem de fotbal juvenil bine stabilit, unde procentul de copii legitimați la cluburi este foarte mare, iar acest lucru, evident, influențează fotbalul uruguayan și echipa națională. Te naști, primești o minge și începi să o lovești cu piciorul oriunde poți să o faci.
- Îți mai amintești cum au arătat primii tăi pași în acest sport?
- Da, am început să joc foarte tânăr, la patru ani. Ei bine, Uruguay are o istorie fotbalistică grozavă, așa cum am menționat mai înainte. Evident că jucătorii o știu, respiră treaba asta, este transmisă mai departe.
„Dacă Uruguay trece de faza grupelor și ajunge în fazele eliminatorii, țara va «exploda»!
- Uruguay are o istorie impresionantă la Campionatele Mondiale. Cât de prezentă este această moștenire pentru generația actuală? Sunt curios dacă jucătorii simt greutatea acestei tradiții.
- În ultima vreme, am și avut și o generație bună, din 2010 încoace. Ei bine, cu Diego Lugano, Godin, Suarez, Forlan, Cavani, Muslera, Cáceres, Uruguay a ajuns în semifinala Cupei Mondiale, a câștigat Copa América și s-a calificat constant la Campionatul Mondial din 2010 încoace, lucru care poate nu s-ar fi întâmplat înainte. Ei bine, misticul uruguayan a fost reconstruit în mare măsură. Astăzi, fotbalul s-a schimbat, evident, dar spiritul de luptă, de a nu renunța niciodată la o minge, de a încerca să reprezininți ceea ce fanii vor să vadă pe teren, rămâne. Și acea îndrăzneală uruguayană este uneori confundată cu tackling-uri dure, cu lovituri de picior, cu joc agresiv... Dar este un mod de a trăi viața, de a te confrunta cu dificultățile.
„Garra charrúa” este un termen menționat frecvent atunci când se vorbește despre Uruguay. Ce înseamnă el cu adevărat?
- Ar putea fi reziliența. Lucrurile sunt de obicei grele... Este un mod de a trăi, de a experimenta viața, de a înfrunta problemele și de a nu te preda, despre asta este vorba în „garra charrúa”. Camaraderie, umilitate și mândria de a fi uruguayan.
- Cum trăiește Uruguay perioada aceasta din timpul Campionatului Mondial? S-a schimbat atmosfera din țară?
- Atmosfera din Uruguay se schimbă, normal. Primele ore, primele zile ale Campionatului Mondial se simt foarte tare, mai ales acum, că Uruguay a jucat. Dacă Uruguay trece de faza grupelor și ajunge în fazele eliminatorii, țara va „exploda”! Oamenii susțin echipa pentru că fotbalul în Uruguay este ca oxigenul. Este ceea ce respiri, ceea ce mănânci, așa că, la o performanță majoră, oamenii răspund fără ezitare.
- Emoțional, cum trăiești tu acest Mondial, în calitate de fan al Uruguayului?
- E diferit când nu ești direct în lot, când nu faci parte din echipă. Cred că se trăiește diferit, mai mult ca un fan, dar e plăcut, e diferit, o trăiești puțin mai relaxat, în sensul că mă uit la meciuri cu familia, cu prietenii. E foarte plăcut să te bucuri de meciurile Uruguayului și să le poți analiza diferit, puțin mai calm.
- Care sunt așteptările pe care le ai de la Uruguay la acest Campionat Mondial? Poate această generație să se lupte din nou de la egal la egal cu cele mai bune echipe din lume?
- Cred că va fi o adevărată provocare pentru Uruguay. Primul lucru va fi să iasă din faza grupelor, iar apoi depinde de cum vor arăta fazele eliminatorii. Dacă Uruguay termină pe locul doi, probabil va înfrunta Argentina în „șaisprezecimi”, deoarece grupa în care se află Uruguay, dacă termină pe locul doi, se împerechează cu echipa de pe primul din cealaltă grupă, iar aceea ar fi, probabil, Argentina. Prima așteptare este să ieșim din faza grupelor, iar apoi vom vedea cum evoluează fazele eliminatorii. Cred că Uruguay are o echipă care poate concura împotriva oricui.
- Cum ai cataloga debutul în fața Arabiei Saudite?
- Am văzut meciul (n.r. încheiat 1-1)... Cred că ne-au dat golul cu foarte mare ușurință. Arabia Saudită, practic, nu șutează la poartă, nu are ocazii de a marca și încearcă să puncteze la fazele fixe. Cred că Uruguay s-a îmbunătățit pe măsură ce jocul a avansat. În a doua repriză, s-au simțit mai confortabil. Arabia Saudită a stat mult în spate. I-am blocat în propria jumătate și am avut multe șuturi din afara careului, inclusiv lovituri libere. Uruguay ar fi putut câștiga ușor, având în vedere cum a decurs meciul, dar cu puțin mai multă eficiență. Cred că ocaziile, oportunitățile de a marca, au fost acolo, ne-a lipsit doar puțină eficiență la finalizare.
N-a uitat de Pancu: „Mă bucur că s-a întors. Urmăresc meciurile Rapidului”
- Ai jucat în România la Dinamo și Rapid. Cu ce ai rămas din perioada petrecută la noi? Cum ai perceput fotbalul românesc și suporterii lui?
- Ei bine, nu cunoșteam cu adevărat România [la acel moment]. Ceea ce îmi amintesc cel mai mult sunt perioadele de la Dinamo și Rapid, în special, unde am petrecut mai mult timp și am văzut suporterii lor. Rapid era în divizia a doua pe atunci, își revenea, tocmai avusese două promovări consecutive. Nu am putut promova în Liga 1 (n.r. în 2020), dar, pe tot parcursul anului, am simțit susținerea primită pe fiecare stadion unde am jucat. Știu cât de important a fost pentru ei să revină în prima divizie, am fost foarte fericit în anul următor, când am văzut că au reușit să promoveze. Și cu atât mai mult acum, că Pancu se întoarce la club, mă bucur pentru el, pentru că asta își dorea. Este un om important pentru club și își dorea revanșa, s-a descurcat foarte bine la alte echipe și acum se întoarce la clubul său, oamenii îl iubesc, se vedea afecțiunea pe care i-au dat-o pe fiecare stadion pe care am jucat, așa că mă bucur foarte mult de situația actuală a Rapidului, urmăresc mereu meciurile.
- Simți că experiența din România te-a ajutat să crești din punct de vedere profesional?
- Experiența mea în România? A fost pentru prima dată când mi-am părăsit țara, a fost o adevărată provocare să trăiesc departe de familie, doar cu soția mea. Ne-am chinuit mult în acest sens cu viața în străinătate. Nu am simțit cu adevărat fotbalul, nu l-am putut trăi așa cum mi-aș fi dorit, pentru că rezultatele nu au fost cele mai bune, am rămas în liga secundă, nu am putut promova, a fost foarte complicat. A venit apoi și pandemia în mijlocul tuturor evenimentelor, totul a fost foarte ciudat. Oricum, am amintiri frumoase din România, păreri bune despre oraș, despre București. Cine știe, poate într-o zi mă voi întoarce acolo. Sunt într-un loc diferit acum, dar nu se știe niciodată.
27 de meciuriși 3 goluri a bifat Mallo pentru Rapid, în Liga 2. La Dinamo, în prima ligă, a acumulat doar trei prezențe
- Traversezi în prezent o perioadă foarte bună la Rosario Central, cu unele rezultate remarcabile reușite în ultima vreme. Cum ai descrie această etapă a carierei tale?
- Da, sunt la Rosario Central acum și sunt foarte fericit. Este un club imens, joacă în competițiile internaționale, luptă pentru campionat în prima ligă argentiniană. Sunt foarte fericit să fiu aici, pentru această oportunitate pe care mi-au oferit-o. Este cel mai important moment al carierei mele. Jucăm în optimile de finală ale Copa Libertadores și mă bucur foarte mult să fiu la acest club, să-l ajut să crească și să-i răsplătesc pe oamenii de aici, prin prestațiile mele, pentru toată afecțiunea pe care mi-au arătat-o de când am ajuns. Așadar, sunt foarte fericit să fiu aici.
15 aparițiiare Uruguayul la Campionatul Mondial. A cucerit trofeul suprem în 1930 și în 1950
{{text}}